Camera de Comerţ şi Agricultură Timiş solicită reprezentarea mediului de afaceri local în faţa autorităţilor naţionale

CCIAT

CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş se adresează Camerei de Comerţ şi Industrie a României, organizaţie a cărei membru este, să o reprezinte în faţa autorităţilor naţionale. CCIAT va putea, astfel, să susţină interesele mediului de afaceri local, se arată într-o scrisoase transmisă CCIR.

„Vă rugăm să binevoiți a ne sprijini în demersul nostru de a reprezenta interesele mediului de afaceri timișean în contextul pandemiei de COVID – 19. În vederea limitării pierderilor suferite de agenții economici din toate sectoarele economice și pentru a reuși redresarea imediată a acestora în situația depășirii pandemiei, solicităm adoptarea unei serii de măsuri menite să limiteze riscul apariției închiderii activității unor agenți economici (falimentului acestora) și implicit a scăderii economiei în ansamblul său”, se arată în solicitarea Camerei.

Conform scrisorii transmise de CCIA Timiş, se solicită: eșalonarea la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor agenților economici (CAS, CASS și CAM) pentru salariile angajaților lor pentru o perioada de 90 de zile concomitent cu acordarea unei bonificații de cel putin 15% companiilor care doresc să nu acceseze opțiunea de reeșalonare; prelungirea până pe data de 25 mai 2020, prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (1) din Codul Fiscal, a termenului de depunere a declarației anuale de impozit pe profit aferentă anului fiscal 2019; prelungirea de la 15 zile la 45 de zile a termenului în care poate începe executarea silită, pentru toate somațiile active emise de ANAF, în situația în care nu se stinge debitul sau nu se notifică organul fiscal cu privire la intenția de a demara procedura de mediere.

În practică, există situații în care aceste somații sunt transmise din eroare, însă datorită situației create, contribuabilii pot avea nevoie de timp suplimentar pentru a analiza situația și a notifica organul fiscal cu privire la intenția de a demara procedura de mediere; amânarea termenelor pentru depunerea situații financiare aferente anului 2019 și depunerea D101, deconturi TVA, D390, D394; acordarea de linii de credit prin intermediul băncilor cu capital de stat (CEC Bank, Eximbank) pe termen de 1 an cu dobandă “0“ sau cel mult 50 % din ROBOR, pentru IMM-uri și pentru celelalte entități ce au până la 50 de angajați (PFA, IF, II, AF, asociații, fundații) pentru a stimula revenirea rapidă a activitații; acordarea de garanții guvernamentale companiilor pentru a contracta finanțări bancare pentru susținerea activității curente; eșalonarea datoriilor fiscale pe o perioadă de 120 de zile de la termenul de plată (25.03.2020), fără a fi calculate doânzi și penalități pentru această perioadă; compensarea între sumele de rambursat de la bugetul de stat și obligațiile fiscale scandente ale contribuabililor persoane juridice, fără calcularea de penalități în sarcina acestora dacă compensarea nu s-a realizat la timp de către stat; rambursarea datoriilor către agenții economici: rambursări de TVA, recuperări de impozite; adoptarea cu celeritate a proiectului legislative privind tranzacțiile electronice – Proiect de Lege privind identificarea electronică şi serviciile de încredere aflat în dezbatere la Camera Deputaților (L481/2019 – Pl-x 475/2019) sau emiterea de către Guvernul României a unei Ordonanțe de Urgență prin care semnăturii electronice avansată să-I fie recunoscută valoarea juridică și să producă efecte juridice depline; modificarea H.G. 1186/2000 prin adăugarea COVID19 pe lista bolilor infectocontagioase așa încât să beneficieze de indemnizație și cei fără stagiu de cotizare; eliminarea plafonelor pentru constituirea de provizioane pentru riscul de neîncasare a clienților; rambursarea plăților concediilor medicale agenților economici; –

trecerea medicamentelor materialele/serviciile SSM necesare pentru preventie/dezinfectie/protectie de la cota redusa sau standard de TVA la cota de 5%; introducerea și acordarea deductibilității fiscale pentru provizioanele de continuitate a activității.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei

Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş

Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I

Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I

Economic vezi arhiva Economic

IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi a debutat la Timișoara ediția cu numărul 11 a Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara. Ca de fiecare dată, timișorenii vor avea parte de un program cu acțiuni numeroase, dar și cu standuri cu mâncare sau produse tradiționale, prezentate în centrul capitalei Banatului, evenimentul va fi deschis publicului până duminică. Programul oficial cuprinde concerte, spectacole...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început o nouă ediție a Zilelor Culturale Maghiare la Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I
Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România
Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
În ciuda riscurilor la care se expun, consumatorii de gaze naturale din Timiș continuă să se branșeze ilegal la rețeaua de alimentare. Doar în aceste luni din 2026 au fost constatate șapte asemenea cazuri de branșare la rețeaua deținută de Delgaz Grid. Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie, care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Branșări ilegale la rețeaua de gaze naturale în Timiș. În 2026 au fost constatate șapte cazuri
Una dintre cele mai importante investiții comerciale din zona Timișoara urmează să fie realizată la Dumbrăvița. Pe terenul achiziționat de cei de la Dedeman lângă Ikea, vor fi ridicate, în tei etape, un magazin de bricolaj, galerie comercială și o zonă de servicii comerț și alimentație publică. Proiectul a fost prezentat Comisiei de Urbanism a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost prezentate detaliile investiției realizate de Dedeman la Dumbrăvița. Dezvoltarea, în trei etape
Cum va arăta tehnologia de mâine? Ce se întâmplă cu un model de inteligență artificială după ce este construit? Ce competențe vor fi căutate pe piața muncii într-o economie în care AI devine tot mai prezent? Timișorenii interesați de aceste întrebări sunt invitați vineri, 25 septembrie 2026, la Universitatea Politehnica Timișoara, la o întâlnire cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT îi invită pe timișoreni la o întâlnire despre tehnologiile care schimbă lumea de mâine
La doar şase zile distanţă de părăsirea scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz rememorează luptele date cu cei cu cei care construiseră ilegal pe malul Begăi. El menţionează că au fost recuperate pentru municipalitate peste cinci hectare de terenuri în această zonă centrală a Timişoarei. Dominic Fritz spune că, ani de zile, nimeni nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şase zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz despre recuperarea terenurilor de pe malul Begăi
Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.