Autorităţile locale din comuna Ghiroda au decis să aloce din bugetul propriu suma de 30.000 de lei penru sprijinirea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”. Propunerea ar urma să fie votată în cadrul unei şedinţe de consiliu local, care va avea loc vineri.
În ultimele zile, comunitatea timişeană s-a implicat în sprijinirea celui mai important spital din vestul țării în această perioadă de grea încercare.
Primăria Ghiroda şi Consiliul Local s-au raliat demersului, iar în cadrul unei şedințe de îndată vor decide alocarea sumei de 30.000 de lei Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, care are nevoie de cât mai multe resurse pentru a lupta cu COVID-19.
„Mã bucură răspunsul pe care comunitatea locală l-a dat în aceastã situație. Medicii au nevoie în continuare de sprijinul nostru pentru materiale de protecție și echipamente medicale. Toți cei care au sprijinit activitatea spitalului merită toată recunoştinta noastră. Încercăm şi noi să punem umărul cu tot ce putem pentru că este nevoie de implicare!”, spune primarul comunei Ghiroda, Ionuț Stănuşoiu.
Şedința de îndată va avea loc în 27 martie, de la ora14:00, şi se va desfăşura în sistem online.
Comentarii prin facebook