Universitatea de Vest Timişoara va găzdui o importantă conferinţă în domeniul calităţii educaţiei

Universitatea de Vest

Universitatea de Vest

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost desemnată să fie gazda celei mai prestigioase conferințe anuale europene în domeniul asigurării calității în învățământul universitar – European Quality Assurance Forum. Întâlnirea ar trebui să aibă loc în perioada 18-20 noiembrie 2021.

 

Acţiunea ar avea loc în premieră pentru România, fiind vorba de cea mai prestigioasă conferință anuală europeanî în domeniul asigurării calității în învățământul universitar. Conferinţa este organizată de către Asociația Europeană a Universităților (European University Association – EUA).

EQAF creează un cadru pentru dezbateri, dezvoltare profesională și schimburi de bune practici pentru toate entitățile implicate în procesul de asigurare a calității învățământului universitar – universități, agenții de evaluare externă a calității, instituții europene sau organizații studențești. Conferința reunește anual peste 500 de rectori, prorectori, experți în asigurarea calității, cercetători sau studenți din întreaga Europă și nu numai, evenimentul aducând la un loc de fiecare dată participanți de pe toate continentele.

EQAF este organizată anual, începând cu anul 2006, de Grupul E4, format din cei mai importanți stakeholderi europeni în domeniul învățământului universitar: Asociația Europeană a Universităților (European University Association – EUA), Organizația Europeană a Studenților (European Students’ Union), European Association for Quality Assurance in Higher Education (ENQA) și European Association of Institutions in Higher Education (EURASHE).

În fiecare an, EQAF este găzduită de o universitate dintr-o altă țară, evenimentul ajungând pentru prima oară în România, la Timișoara fiind, practic, cel mai estic punct în care se organizează conferința, exact în anul în care orașul nostru va deține și titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Propunerea UVT a fost declarată câștigătoare de comisia de evaluare a EUA dintr-o listă cu alte 10 universități europene aplicante.

„Găzduirea unui eveniment de o asemenea anvergură reprezintă pentru Universitatea de Vest din Timișoara și pentru învățământul superior românesc o recunoaștere a activității sale în domeniul internaționalizării și asigurării calității educației. Anul 2021 va aduce un nou reper important în comunitatea universitară România și din Timișoara. Astfel, organizarea în premieră, la Timișoara, în anul Capitalei Culturale Europene, a European Quality Assurance Forum, este o oportunitate importantă pentru UVT și pentru învățământul superior din România, pentru a se alinia tendințelor internaționale, ceea ce instituția noastră își propune în permanență”, a anunţat Marilen Pirtea, rectorul UVT.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.