Proiectul trotuarelor „şah” montate de primărie în zona centrală s-a lăsat cu o plângere penală din partea Direcţiei de Cultură

Direcţia de Cultură Timiş a continuat demersurile pentru stoparea lucrărilor efectuate de municipalitate la trotuarele din zona istorică a Timişoarei şi a depus o plângere penală pe această temă. Sorin Predescu, directorul instituţiei, spune că cererile instituţiei sunt permanent ignorate, dar insistă că demersul „judecătoresc” promovat nu este unul personal, că el nu dezbate estetica investiţiei ci cere doar respectarea legislaţiei de autorizare a lucrărilor, a întocmirii documentaţiei aferente şi a etapelor legale.

Disperaţi că sunt ignoraţi permanent de Primăria Timişoara, cei de la Direcţia de Cultură şi Artă Timiş, alături de mai multe organizaţii, printre care Ordinul Arhitecţilor, au apelat la opinia publică şi la presă pentru a se face auzită şi a reuşi să combată atacurile permanente şi personale lansate de primarul Nicolae Robu.

„Trebuie să avem posibilitatea să ne exprimăm împreună. Ce se întâmplă acum cu trotuarele… Sunt extrem de multe solicitări de comunicare lansate către primărie, dar suntem ignoraţi, nu noi ca persoane, ci ca şi instituţie sau ca şi expertiză”, spune Predescu.

S-a ajuns în situaţia ridicolă în care Direcţia de Cultură nu ştie nici măcar pe ce străzi au loc intervenţiile.

„Noi nu ştim nici măcar unde se fac lucrări, dacă se merge spre cartierul Fabric, spre Complexul Studenţesc, nici măcar pe ce străzi, cam ăsta e nivelul de transparenţă în ceea ce priveşte lucrările primăriei, lucrări care sunt efectuate pe banii publici. Am primit informaţii că sunt intervenţii pe 173 străzi, adică aşa era în cererea iniţială, pentru reparaţii”, a mai declarat şeful de la Cultură.

El a prezentat un scurt istoric al situaţiei apărute în proiectul trotuarelor „şah” pe care municipalitatea continuă să le aştearnă pe toate străzile din zona centrală, istorică, a Timişoarei.

„Povestea e simplă: în 2017 s-a venit cu o hârtie, ei spuneau că vor să facă reparaţii în toată zona istorică. Noi am cerut explicaţii, nu se preciza ce şi cum vor să facă. După multe discuţii legate de intervenţii, au venit, cu greu, cu precizări, noi am cerut să detalieze, să prezinte ceva profile de străzi. Ei au venit cu un proiect de reparaţii străzi, iar atunci când am emis avizul am pus condiţii, primăria nu le-a mai respectat. Avizul despre care ei vorbesc, şi care e invocat atunci când au spus că totul e legal, e un aviz din 2018 pentru lucr de reparaţii a străzilor. Deci întreţinere şi reparaţii”, spune Predescu.

Demersurile Direcţiei de Cultură au continuat, fără niciun ecou din partea autorităţilor locale. În concluzie, a fost depusă o plângere penală.

„Noi am trimis adrese, din septembrie solicitam autorizaţia de construcţie legată de avizul nostru. Nu am primit răspuns, nu ştim să existe o asemenea autorizaţie de construcţie. Există două posibilităţi, fie nu există acea autorizaţie, fie nu cu respectarea avizului. În cazul în care a fost elib o astfel de autorizaţie, avizul acesta de la noi ar face parte din acea autorizaţie, deci înseamnă nerespectarea condiţiilor. Ambele situaţii sunt infracţiune, nu am avut nicio altă soluţie decât să facem plângere penală, pe care am depus-o pe 26 martie. Până în 26 nu s-a înreg nicio documentaţie legată de aviz. Am informat Ministerul Culturii, Prefectura Timiş, Ministerul Dezvoltării, Inspectoratul de Stat în Construcţii, am făcut tot ce se putea din punct de vedere legal. Totuşi, primăria continuă lucrările”, a mai spus Predescu.

El contracarează şi acuzaţiile permanente ale primarului, care spune despre persoana sa sau instituţia pe care o conduce că ar avea ceva personal cu dezvoltarea oraşului.

„Spun că unele instituţii doar vor să facă rău. Nu e aşa, eu nu vorbesc de soluţia tehnică aleasă ci de respectarea legislaţiei în domeniu. Ca şi instituţie nu mai ştiu ce să fac, despre cum se respectă legea în ţara asta”, a mai subliniat Sorin Predescu.

O mică reuşită, şi aceasta parţială, este legată de situaţia de la Palatul Dicasterial. Acolo, solicitarea a fost pentru un proiect integrat, de mai mari dimensiuni, pentru toată zona Punctelor Cardinale, respectiv a străzii Martin Luther. Deşi iniţial şi acolo s-a montat acel pavaj ciudat, care se potrivea ca nuca în perete cu zona, până la urmă soluţia a fost retrasă şi primarul Nicolae Robu a venit cu justificarea cum că, chipurile, ar fi fost vorba doar despre un test. Totuşi, vizavi de Dicasterial, unde se află Bastionul, trotuarul e tot în şah, ceea ce face situaţia de pe teren şi mai ciudată, lipsind total simetria şi abordarea integrată a zonei. Şi aici a fost solicitat un proiect al „reparaţiilor”, care nu mai vine

„O să ajungem de râsul lumii cu aşa ceva. Ştim cum e luat în seamă semnalul de autorităţi. Administraţia trebuie să plece urechea la ce spune publicul, dar mai ales ce spun specialiştii. Sper într-o soluţie amiabilă, chiar dacă şantierul e avansat, e încălcare a legii şi acele dale nu se potrivesc, o să fim Capitală Culturală Europeană şi o să ne facem de râsul lumii”, a spus, la rândul său, Dragomir Drăgan, conducătorul Filialei Teritoriale Timiş a Ordinului Arhitecţilor.

„Sfaturi” de la Ministerul Culturii

Sorin Predescu spune că presiuni directe asupra sa sau asupra instituţiei pe care o conduce nu au fost. Eventual, „sfaturi de bine”.

„Sprijin am primit la fel cum ministerul spriină Direcţiile de Cultură de zece ani, adică foarte puţin. Ministerul Culturii e cel mai mic minister, cu cei mai mulţi miniștrii, iar Direcţiile sunt ignorate. Pe subiecte de patrimoniu, ei ne solicită să aplicăm legea. Am primit astfel de solicitări, în urma unor sesizări, minsterul a cerut explicaţii, le-am trimis, demonstrând ce am făcut. Nu ştiu dacă e spijin direct ca expertiză, dar ne cere să respectăm legea. Nu pot să spun că am avut presiuni directe, eventual sfaturi, dar nu au existat presiuni directe”, spune Predescu.

Cel mai mult, spune el, e deranjant că nu se respectă legislaţia în domeniu, chiar de către autorităţi sau, mai precis, de către reprezentanţii acestora.

„Cea mai mare e dezamîgirea că oameni îşi iau vacanţă de la respectat legea. E condamnabil.., inclusiv în ultima perioadă”, a încheiat şeful Direcţiei de Cultură Timiş.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

jack a spus: (aprilie 30th, 2020 at 15:26 )

Lasati ca nu-s chiar asa de urate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.