O mare porcărie pe conștiința unui politician e să emită o părere potrivnică principalului contracandidat, doar pentru a se situa în opoziție cu acesta. Bună, rea, nu contează, să provoci un val de opinii care mai apoi să se transforme în val de voturi, dacă se poate. Vedem plin de pesediști cum se satură ei teatral de mască doar-doar s-o sătura tot poporul. La fel cu „termoscanarea” în magazine. Place, nu place, contează, nu contează, trebuie să ridicăm valul potrivnic, să ne pișăm contra vântului, doar pentru că vântul e suflat de ăialalți. Nu-mi place să pun în aceeași frază percepții despre pesediști odioși în același context cu păreri despre Dominic Fritz, candidat de primar al Timișoarei din partea USR, dar am impresia că asta a făcut și el când a insistat ca primăria să reducă benzile auto pentru a organiza piste pentru bicicliști pe carosabil.
Nici nu știu de la ce a pornit. Probabil că e plin internetul socializabil cu păreri despre piste de biciclete versus benzi auto. Nu am participat la ele, nu am nici măcar cont de Facebook să o fac, dar cred că acolo s-a dus mai degrabă o luptă anti-Robu decât una cu rațiunea pe masă și grija față de sănătatea biciclistului participant la trafic. Conduc mașina de ani buni. Am bicicletă și mă folosesc de ea. Nu așa des ca de mașină, dar sigur pedalez de câteva ori pe săptămână vara. Din această dublă postură îi rog pe cei ce au ceva cu Nicolae Robu să îl conteste pentru orice pe lumea asta, că a pus fotbalul pe butuci, că a pus semafoare prea multe, că nu a făcut parcări, că e fanfaron, dar nu-l înjurați că nu vrea să ducă pista de biciclete pe carosabil.
Nu știu cum e, m-a ferit Dumnezeu să trăiesc așa ceva, dar e firesc să fie foarte greu să dormi având pe cineva pe conștiință. Ultimul loc unde mi-aș lăsa copilul să pedaleze astăzi ar fi între cele două borduri ale carosabilului. Indiferent de culoarea vopselei pe care îți rulează roțile bicicletei, senzația tentativei de sinucidere trebuie să fie una foarte apropiată de o asemenea aventură. Imaginați-vă un autobuz, un troleibuz sau un camion cu multe tone în spate și, deseori, cu conducători auto la limita inconștienței, să treacă razant față de o bicicletă. Dar, oare, vor fi respectate acele marcaje? Nu se vor găsi grăbiți din ăia de nu mai țin cont de nimic în trafic și să le încalece? Credeți că dacă sunt late nu vor fi o invitație pentru șmecherul din trafic? Aradul are așa ceva. E sinistru. Știu senzația. Pe vremea lui Ceaușescu foloseam ca bicicliști banda întâi, fără pistă, dar atunci nu era traficul ăsta nebun.
Faceți cum vreți, domnilor decidenți, dar nu duceți bicicleta sub bordură. Lărgiți trotuarele și vopsiți-le pe jumătate pentru biciclete. Ori cu pavaje de altă culoare, nu contează, dar nu coborâți bicicleta, trotineta sau orice ușor pe două roți aproape de roțile mașinilor. Aaaa, se vrea reducerea benzilor de circulație pe ideea că traficul îl faci atât de mare cât spațiu îi oferi automobilistului? OK, micșorați atunci carosabilul pentru zona ultracentrală, puneți taxe de acces, micșorați traficul și apoi luați din carosabil și lărgiți trotuarele cu pistele sus. Se pot încerca astfel de experimente, dar nu ca regulă pentru întreg orașul.
Domnule Fritz, faceți o probă, dar nu printre blocuri, ci de la capătul Căii Aradului până pe Republicii, apoi Reșiței și Calea Sagului toată, jos, lângă bordură. Se poate merge și acum cu bicicleta pe banda întâi. N-o să luați amendă pentru asta, iar dacă veți primi una de la poliția locală considerați-o un experiment finanțat de USR Timișoara. Simți suflul acelui autobuz până pe șira spinării și doar fracțiuni de secundă de neatenție sau chiar un dezechilibru ce ți se poate întâmpla fac diferența dintre viață și moarte. Asta în condiția extraordinară în care grilele de canal nu sunt atât de adânci încât să te oblige să faci „opturi” exact când nu trebuie. Merită să ai așa ceva pe conștiință pentru câteva puncte într-o luptă electorală? Nu cred. Pedalare plăcută.
Comentarii prin facebook