Tânăr, afabil, încrezător, chiar puţin exuberant. Vorbeşte, dar ştie să şi asculte. Nimic din morga teutonă. Nici măcar nu bea bere. Preferă un păhărel de ţuică. Aşa cum preferă zacusca şi salata de vinete micilor româneşti sau cârnaţilor nemţeşti. Mă refer la Dominic Fritz, „neamţul” foarte încrezător că, în 27 septembrie, va fi ales noul primar al Timişoarei. În continuare, un interviu cu Dominic Fritz, mai mult despre omul Dominic Fritz şi mai puţin despre proiecte şi viziuni. E un interviu mai lung, astfel că l-am „spart” în două părţi, Azi, prima parte.
La doar 37 de ani, neîmpliniţi şi aceia, ai o experienţă aş spune fascinantă de viaţă, care te-a dus, de exemplu, pe trei continente, la studii sau job. Ai mai povestit despre viaţa ta, aş vrea doar să punctăm câteva lucruri. Aşadar, te-ai născut într-o familie numeroasă, la poalele munţilor Pădurea Negară…
Exact.
În fosta Germanie de Vest, nu contează prea mult, dar şi aici am văzut unele atacuri, cum că ai fi din fosta DDR, adică tot într-o ţară comunistă.
Da, în Vest.
Apropos de acest lucru, îţi mai aminteşti ceva, erai foarte mic, dar întreb, despre acel eveniment epocal, căderea Zidului?
Din păcate nu, recunosc. Prima mea amintire politică e din anii 90, războiul din Irak. Din păcate de căderea zidului nu-mi amintesc.
Ai continuat studiile la un Colegiu Iezuit. Adică o şcoală cu multă rigurozitate. E un paradox ca un tânăr educat la o şcoală oarecum conservatoare să ajungă un politician progresist? A fost o revoltă?
Nu ştiu dacă m-aş caracteriza ca un politician progresist. Eu ţin foarte mult la valoarea respectului, respect fiecare om. E ceva ce regăsesc atât în conservatorism, cât şi în progresism, dacă vrei aşa. Acest respect pentru fiecare om depinde de instituţiile funcţionale ale statului. Din acest punct de vedere mă consider un instituţionalist. Şi toate astea se îmbină destul de bine cu felul în care am fost educat: serios, într-adevăr, bazat pe respect, dar şi bazat pe responsabilitate individuală. Am învăţat să fiu responsabil, să nu mă aştept ca alţii să-mi trăiască viaţa şi abilităţile. Am învăţat că toate abilităţile mele sunt de fapt o responsabilitate pe care trebuie să o pun la dispoziţia comunităţii. De aceea mă consider un politician de centru, care face politică bazată pe valoarea respectului.
Ai fost de foarte tânăr şi la o bursă în Statele Unite. Un an?
Da, un an. Aveam doar 16 ani. A fost un an marcant pentru mine. Pentru prima dată am fost confruntat să trăiesc intr-o altă societate decât în aceea în care am crescut. Am prins acolo şi un an politic foarte interesant. În 2000 am prins alegerile între Bush şi Gore.
Scandalul de la Miami…
Da, din Florida. Acele săptămâni în care nu s-a ştiut cine este preşedinte. Într-un fel m-a politizat şi această experienţă. Dar în primul şi primul rând am primit acolo o educaţie foarte largă. Am avut materii de la fotografie la cor, de la jurnalism la retorică, sport etc. Am avut cumva o educaţie complexă care te provoacă ca om întreg şi nu doar ca un creier care trebuie să reproducă.
Unde în State?
In West Virginia, tot o zonă rurală şi mai conservatoare.
Ai terminat liceul, iar la 19 ani ajungi în Timişoara pentru prima dată. Corect?
Da, aşa a fost.
„Treceam aproape în fiecare zi cu „şaptele” în Piaţa Maria”
De ce România, de ce Timişoara? Era o chestie exotică? Ţi-a recomandat cineva, un prieten?
Am vrut să fac un an de voluntariat în străinătate. Am aplicat la o organizaţie, tot a iezuiţilor, şi mi-au oferit mai multe proiecte din mai multe ţări. România şi Timişoara mi s-au părut cele mai interesante. A fost o chestiune mai mult de instinct, de ce să nu recunsoc.
Ştiai ceva de Timişoara la acea oră?
Nu, de Timişoara nu ştiam aproape nimic, recunosc. De România ştiam toate clişeele: comunism, case de copii, Dracula…
Da, erau atunci mari probleme cu casele de copii…
Deci cam atât. Aveam o perpectivă destul de îngustă, de bază. Mai ştiam cât ce cât că aici era Banatul, că au fost nemţi aici, fiindcă am avut o profesoară şvăboaică. Din satul meu natal chiar au emigrat în trecut mai mulţi nemţi şi au fondat un sat, Zădăreni, în judeţul Arad. Ştiam aşadar cumva că în Banat există o tradiţie nemţească.
Deci nu BND-ul a pus degetul pe hartă în dreptul Timişoarei…
Nu, şi să fiu sincer mă amuză acest lucru. Eram atât de tânăr, aveam 19 ani, eram aproape copil. Îmi amintesc inocenţa cu care am venit aici, cu care am descoperit viaţa. Aş spune că Timişoara m-a făcut adult. De aceea mă amuză ideea că cineva încă de atunci a avut un plan ca peste 17 ani să candidez la primărie.
Primele impresii de atunci?
Pe atunci era încă multă sărăcie vizibilă. Deci era înainte de-a ajunge aici corporaţiile străine, anii 2003-2004. Îmi amintesc de copii ai străzii, cerşetori mulţi. Am şi lucrat în acest domeniu. Asta am văzut mai mult decât discoteci sau altceva. Dar îmi amintesc şi de atmosfera multiculturală.
Erau deci şi lucruri bune, nu doar copii ai străzii…
Sigur. Asta era ce m-a frapat. Era însă şi toată atmosfera multiculturală. Când mergeam cu tramvaiul auzeam toate limbile şi erau timişoreni, nu turişti. Timişoreni care vorbeau câte două-trei limbi. Am citit foarte mult atunci, în special despre revoluţie. Treceam aproape în fiecare zi cu „şaptele” în Piaţa Maria. În fiecare zi simţeam aproape un sentiment de mândrie că trăiesc în oraşul din care a pornit cea mai importantă revoluţie din Europa de Est.
Ai plecat după un an, ai făcut studii, ai avut mai multe slujbe, ai ajuns chiar şi prin Africa. Te-ai întors in Timişoara în anul…
Prima dată în 2005, dar nu ca să stau aici. Deci am venit de atunci de 4-5 ori pe an. Aveam prieteni, am continuat să lucrez cu copii de la Casa de copii…
Proiecte muzicale…
Exact, am fondat Timişoara Gospel Project. În 2006 am venit şi am stat şase luni, am lucrat la Fundaţia Pentru Voi. A fost un stagiu de un semestru în timpul studenţiei. De atunci tot am venit. Stăteam în Bălcescu, la Mănăstirea Salvatorienilor. Dar am decis să am şi o casă in Timişoara, ca să nu mai stau la mănăstire. Mi-am cumpărat un apartament în 2015.
Apropo de această chestiune. Eşti acuzat că nu ai cetăţenie română.
Păi tocmai fiindcă am fost navetist şi nu am stat neîntrerupt. Ca cetăţean european poţi să obţii cetăţenia română dacă stai patru ani fără întrerupere. Şi nu îndeplineam această cerinţă.
Puteai însă să votezi. Ai votat la alegerile locale din 2016 în Timişoara?
Nu. Puteam dacă îmi făceam reşedinţă, dar nu mi-am făcut.
Când te-ai gândit prima dată să candidezi la funcţia de primar al Timişoarei?
M-am gândit chiar pentru prima oară, cred că era toamna lui 2018.
„Există un anumit stil de PSD-ism şi în Timişoara”
Erai deja cunoscut cât de cât. Ai participat la protestele din 2017…
Da, da. Primul gând nu a fost însă despre mine şi candidatura mea. Primul gând a fost despre ce putem face pentru ca şi în Timişoara să producem o schimbare. Era foarte clar că toate problemele structurale de la nivel naţional, pentru care am ieşit în stradă în 2017, există şi în Timişoara. E drept, pe o scară mai mică. Există un anumit stil de PSD-ism şi în Timişoara. Şi îmi era foarte clar că trebuie să scăpăm de acest lucru. M-am gândit tot mai serios cine poate să-l bată pe domnul Robu, ca să spun aşa. Astfel că am vorbit cu foarte multă lume.
Îl vedeai pe Robu ca un reprezentant al PSD-ismului?
Da, sigur. A şi fost ales ca şi candidat al PSD în 2012. Nu e o mare dezvăluire. Are multe tendinţe şi practici de politizare a sistemului, de-a se înconjura cu mediocri, nu cu specialişti, de a intimida adversari ş.a.m.d., aceleaşi tactici folosite de ani de zile de PSD. Deci am discutat cu mulţi oameni, am căutat o strategie, oameni care să facă parte din acest proiect. Am discutat cu cei din USR, fiindcă eu cred foarte mult că USR PLUS este o alternativă pentru o schimbare structurală în România. Cei mai mulţi mi-au spus că, de fapt, eu am un profil interesant pentru a fi primar al Timişoarei. După mai multe luni de discuţii, sfaturi, m-am sfătuit şi cu şeful meu, cu fostul preşedinte al Germaniei, am ajuns la concluzia că trebuie să mă arunc în această luptă.
Când ai intrat în USR?
În aprilie 2019.
Erai la al doilea partid, ai fost la „verzi” în Germania. Unii spun că ar fi extremişti de stânga.
Ha-ha. Da, am auzit. E un partid de centru. Dna Merkel a încercat să facă o guvernare cu verzii şi liberalii, care a eşuat din cauza liberalilor, nu a verzilor. La verzi, asta e important de ştiut, numele întreg este Verzii Alianţa 90, fiindcă au fuzionat cu o alianţă a dizidenţilor din Germania de Est. Deci are o tradiţie de luptă anticomunistă, de aceea mi se par total deplasate aceste acuzaţii.
Şi în Parlamentul European Ska Keller s-a bătut cel mai mult cu regimul lui Dragnea.
Da, bineînţeles. Este un partid pentru drepturile omului, pro Justiţie şi, bineînţeles cu accent pe ecologie. În landul Baden-Wurttemberg, de unde sunt şi eu, este un prim-ministru de la Verzi şi guvernează împreună cu partidul lui Merkel. E un land puternic. Acolo se produc Mercedes, Porsche. Nu cred că poţi avea suspiciuni că guvernează comuniştii.
Anul trecut, în Timiş, USR PLUS a câştigat alegerile europarlamentare pe un imens val anti Dragnea, anti PSD. Credeţi că puteţi ridica un astfel de val şi împotriva lui Robu? Mai sunt 12 zile.
Valul curge deja, nu ştiu ce verb să folosesc…
Se revarsă.
Da. Într-adevăr, alegerile europarlamentare au fost câştigate pe un val de indignare, de revoltă. Acum e un val de speranţă în bine şi un val de încredere, că, în sfârşit, după 30 de ani, există o alternativă reală şi serioasă la vechiul sistem care de 30 de ani ne aduce aceeaşi ciorbă reîncălzită. Şi dl Robu face parte din acest sistem. Eu sunt foarte încrezător că voi avea cele mai multe voturi şi voi fi primarul Timişoarei.
Comentarii prin facebook