Universitatea de Vest Timișoara e a patra în România și pe locul 651 la nivel mondial, în Topul RUR

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă din nou într-un top al instituțiilor de învățământ superior, de această dată RUR Reputation Rankings. UVT ocupă poziția 4 la nivel naţional – din 6 universități românești clasate în top, şi poziția 651, la nivel mondial – din 786 universități.

De asemenea, UVT a fost inclusă și în RUR Academic Rankings ocupând poziția 2 la nivel naţional – din 6 universități şi poziția 622 la nivel mondial – din 828 universități. RUR Reputation Rankings măsoară reputaţia internaţională a universităţilor, iar RUR Academic Rankings măsoară producția în cercetare a universităţilor.

„În noua realitate a competitivității universitare europene, în care pandemia a obligat toate universitățile mari să treacă la mijloace online și să se digitalizeze, în care granițele regionale sunt aproape complet eliminate, locul patru pe țară pentru reputația universitară și locul doi pe țară pentru producțiile din cercetare reprezintă indicatori fideli ai ambiției cu care cercetătorii și universitarii UVT s-au angajat în competiția deschisă pentru o educație a viitorului”, a anunțat Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Ierarhizarea generală (Round University Rankings – RUR) are la bază 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%).

Datele colectate şi utilizate în generarea clasamentului general sunt folosite şi în generarea acestor două clasificări specifice, fiind luați în considerare doar o parte din indicatori, în funcţie de scopul rankingului.

Astfel, RUR Reputation Rankings, se bazează pe media scorurilor obţinute de universităţi la indicatorii corespunzători categoriilor de indicatori predare şi cercetare (cadre didactice / studenţi, cadre didactice / diplome de licenţă acordate, diplome de doctorat / cadre didactice, diplome de doctorat / diplome de licență acordate, reputaţia predării, număr citări / cadre didactice şi cercetători, studenţi doctoranzi / diplome de doctor obţinute, impact normalizat al citărilor, număr lucrări / cadre didactice şi cercetători, reputaţia cercetării).

RUR Academic Rankings se bazează pe media scorurilor obţinute de universităţi la categoriile de indicatori predare, cercetare şi diversitate internaţională (impact normalizat al citărilor, număr citări / lucrări, număr lucrări / cadre didactice şi cercetători, reputaţie internaţională în cercetare şi număr lucrări cu colaborare internaţională). Ranking-urile au rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar etc. şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

LIVIU a spus: (octombrie 19th, 2020 at 11:58 )

ce loc ocupam la concursul diplome fabricate ,vandute si incasate. universitatile din arad ,targoviste, alba iulia,oradea,bucuresti etc ne-au deposit cu mult. ce putem face ca sa le ajungem ? sa apelam la lae vopsitul ca tot este somer.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad

Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid

Meciul Politehnica – FC Rapid din etapa I a Grupei A din Cupa României se dispută joi, 3 septembrie, de la ora 21.00, iar partida va fi transmisă în direct în rețeaua Digisport. Partida se va disputa pe Stadionul Municipal din Sibiu, arena „de rezervă” a Politehnicii în cazul partidelor disputate în nocturnă. Clubul bănățean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Accident mortal în Timiș

A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis

Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis

Economic vezi arhiva Economic

Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate

Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 12 comune și două orașe, alături de Consiliul Județean Timiș, au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Resurse Geotermale Banat”. Potrivit unui studiu, numai în zona de vest a județului au fost identificate 55 de izvoare de apă geotermală care pot fi exploatate. Speranța autorităților este să folosească apa termală pentru o serie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș își dorește valorificarea izvoarelor geotermale din județ: încălzirea clădirilor și serelor, turism, agrement și tratamente medicale
Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis
Seria de ture cultural-velo „Stories on Wheels”, o inițiativă care îmbină mișcarea pe bicicletă cu descoperirea patrimoniului local și a poveștilor comunităților din vestul județului Timiș, continuă în această lună. Pe 29 august 2026, participanții sunt invitați într-o nouă experiență pe două roți, organizată de Colț de Banat, pe traseul Jimbolia – Grabaț – Gottlob...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Banatului de câmpie, descoperită în urma unei ture cicliste
Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate
Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început oficial sezonul competițional 2026/2027 cu o performanță notabilă, reușind să își adjudece medalia de bronz în Supercupa României. În finala mică a competiției disputate în TeraPlast Arena din Bistrița, formația alb-violetă a trecut de CSM București cu scorul de 25–23. Meciul pentru locul al treilea a pus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bronz pentru handbaliștii de pe Bega! SCM Politehnica Timișoara învinge CSM București și aduce prima medalie a sezonului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.