Dacă Timișoara era Capitală Culturală în 2021 se făcea de rușine. Ministrul Culturii acuză că ”au existat blocaje”

Alin NIca, Bogdan Gheorghiu, Dominic Fritz

Alin NIca, Bogdan Gheorghiu, Dominic Fritz

Dacă Timișoara ar fi fost anul viitor Capitală Europeană a Culturii ar fi fost destul de rău, orașul nu era nici pe departe pregătit pentru așa ceva. A recunoscut ceea ce toată lumea știa deja, și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. De vină ar fi cam toată lumea, inclusiv ministerul, care nu a dat banii care ar fi trebuit, dar și asociația care ar fi trebuit să se ocupe de ”coagularea instituțiilo”, dar mai ales de diferențele de viziune între diferitele autorități, recunoaște ministrul.

”Salvarea” a venit de la problemele medicale cauzate de coronavirus, iar anul cultural timișorean a fost amânat până în 2023. Au fost blocaje, dar acum sunt și alte viziuni din partea liderilor administrației locale, susține oficialul. Acum vin și (ceva) bani, măcar să se plătească restanțele existente, iar pentru viitor sunt prevăzute chiar și finanțări-promisiuni, pentru a se putea semna contracte noi.

„Au fost multe blocaje. Au fost, probabil, și diferențe de viziune între consiliul județean, primărie, minister. A fost o asociație care ar fi trebuit să coaguleze toate aceste instituții. Nu s-a întâmplat acest lucru. Astăzi, avem atât la primărie, cât și la consiliul județean, conducere nouă și atunci cu siguranță că abordările vor fi cu totul altele. Din punct de vedere financiar, încă de luna trecută am alocat 12,5 milioane de lei pentru a se plăti toate facturile la șantierele în desfășurare, plus 97,53 milioane de lei credite de angajament pentru a se putea semna noi contracte ca proiectul să înainteze”, a spus ministrul.

Acum, Gheorghiu e optimist din plin.

„Situația găsită când am venit ministru nu era una extraordinară. În acești doi ani se pot remedia aceste probleme. În 2021 nu era pregătită să fie capitală culturală. Așadar, avem toate motivele să fim optimiști că aceste tărăgănări nu se vor mai întâmpla. Dacă noi avem alocate aproape 100 de milioane de lei, credite de angajament, e clar că Timișoara va fi pregătită după ce se vor cheltui acești bani”, a mai spus oficialul ministerial.

Întrebat cine se face vinovat de insuccesul proiectului de până acum, Alin Nica nu a vrut să pună degetul pe rană și a vrut să fie împăciuitor, spunând că ar fi mai bine să ne gândim la viitor nu la trecut.

„Eu cred că nu trebuie să căutăm vinovați și trebuie să privim către viitor. Dacă am fi făcut Capitala anul viitor, nu cred că am fi avut succesul pe care ni-l dorim. Timișoara trebuie să fie o stare de spirit. Acest proiect trebuie să fie un succes al nostru, al Timișoarei, al Timișului, al țării, al tuturor, pentru că așa este normal. Să lăsăm orgoliile la o parte, aici nu e vorba de o persoană sau o organizație. Putem găsi resursele. Cetățenii nu vor să identifice proiectul cu numele unui partid, ci să se regăsească în proiect”, a declarat și Alin Nica, președintele CJT.

După cum se știe, în urmă cu câteva luni, primarul rămas fără post al Timișoarei, Nicolae Robu , a schimbat modul de finanțare a proiectului, în așa fel, încât el și municipalitatea să ajungă în prim plan și să conducă ”ostilitățile”.

Ministrul Culturii a mai subliniat că orice hotărâre referitoare la proiect trebuie luată de comun acord.

„Am o întâlnire cu noul primar. Opinia mea e că orice decizie trebuie luată de comun acord pentru a nu apărea blocaje. Inclusiv postul de comisar al proiectului este neocupat, el e prevăzut în schema de personal. dar va fi ocupat doar după ce vom ajunge la o concluzie comună. Doar așa lucrurile vor curge și nu vor mai stagna”, a mai subliniat Gheorghiu.

Și el chiar s-a văzut cu Dominic Fritz, împreună cu Nica.

”Este necesar să armonizăm procedurile dintre cele trei entități, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Timiș și Primăria Municipiului Timișoara, și să creăm un grup de lucru compus din reprezentați ai autorităților publice centrale și locale și asociațiile din sectorul cultural, pentru ca în felul acesta să poată crește atât capacitatea mediului cultural local de a accesa linii de finanțare și de a implementa proiecte culturale de interes local și național, cât și implicarea timișorenilor în programul Timișoara 2021. De asemenea, în perioada următoare, vor fi luate măsuri concrete privind activitatea Asociației Timișoara 2021, precum și modificarea programului cultural Timișoara 2021 și actualizarea având în vedere măsurile restrictive impuse de epidemia COVID-19”, a declarat și Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.