Băgați bine la cap! PNL și USR, nu există viață politică dincolo de moartea negocierilor

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Știți foarte bine ce se spune despre politicieni când se închid într-o sală să se înțeleagă și nu se mai înțeleg. Se mai duc odată într-o altă sală și vor observa că ceva n-au prevăzut când s-au gândit la viitorul apropiat ca la un proiect guvernamental din care musai și ei să facă parte cu un rol anume. Nu mai e premier? Atunci să fie președinte de cameră, dar numai la deputați se poate, căci nu e senator, dar nici șeful partidului partener (dar perceput ca cel mai odios adversar) nu este senator și vrea și el tot șef, firește, la deputați. Asta n-au gândit-o, cu zeci sau sute de analiști ce-au mișunat prin preajma lor, pregătind alegerile de mai bine de un an de zile.

Și-atunci știți ce se zice despre asemenea politicieni care se înțeleg rapid și voios la programul de digitalizare a României, dar nu se înțeleg la funcții? Nu se vor înțelege ei la multe, poate nici la alegerea primarilor în două tururi de scrutin (UDMR), poate nici la „fără penali”, poate nici la reducerea numărului de parlamentari, la regionalizare, la depolitizarea și meritocratizarea administrației, poate că unii vor zice că repararea legilor

justiției nu e prioritate, că e vreme de așa ceva după ce reparăm altele, mai e și cu DNA-ul pădurilor, cu cadrul pentru darea în exploatare a resurselor energetice… Țara asta e putredă și atâta e de lucru că nu știu cu ce să înceapă, nu-i așa? Dar ei nici nu încep.

Da, ce zice propaganda despre acei politicieni care se închid în vile de protocol pentru a se înțelege ce să facă pentru a repara țara, iar ei nu trec de etapa negocierilor pentru a patra, a treia și a doua funcție în stat? Că toți sunt la fel, că fripturiștii ăștia sunt mai răi ca ai PSD-ului, că pesediștii măcar tăceau și făceau jocurile fără să dea senzația asta de piață de vechituri în alcătuirea unei majorități parlamentare. Asta ar zice televiziunile mâncătoare de rahat pentru exact acele forțe politice ce au pus frână pe toate reformele din societatea românească, făcându-ne pe noi să-i așteptăm pe ăștialalți ca pe niște Mesia și să ne mirăm acum că nu sunt.

Nu sunt de părere că PNL și USR trebuie să guverneze fără un plan, ca „patrioții”. Pentru asta trebuie discuții pentru fiecare pas din reconstrucția României. Dau și artei negocierilor și tăriei nervilor în astfel de situații importanța cuvenită. Poți câștiga din tușe, conturând mai puternic bagajul uman, profesional cu care contribuit tu ca partid la această guvernare, dar în mare, dincolo de toate detaliile, eu PNL, eu USR știu că nu am încotro. Pentru mine PNL sau pentru mine USR nu există viață politică dincolo de moartea discuțiilor din acest decembrie, de blocarea unor negocieri din cauza unei funcții, fie ea și de președinte de Cameră a Deputaților sau chiar de premier al României.

Cu siguranță nu se va ajunge ca până la început de an nou să nu ai un guvern care să semneze niște ordonanțe de amânare a unor legi, cum ar fi cea a pensiilor mărite cu 40%, dar și altele. Însă dacă, la absurd, așa catalogată dreapta centristă românească nu se poate înțelege pentru pornirea guvernării, nu mai vorbesc de reglajul anduranței unui astfel de mecanism proiectat pentru patru ani, atunci praful se va alege de PNL și USR, iar revenirea la scenarii de tipul USL ar trebui să ne dea frisoane.

Pentru cât au îndurat alegătorii acestor partide în epoca Dragnea, Grindeanu, Tudose sau Dăncilă, atât liberalii, cât și useriștii ar fi trebuit să facă negocierile în frig, la minus 10 grade Celsius, să negocieze luând bătaie de la jandarmi, să plece acasă de câte ori au chef, dar să revină a doua zi până lucrurile se vor rezolva, chiar fără să obțină un câștig personal din această luptă. Băgați bine la cap!

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Adi a spus: (decembrie 16th, 2020 at 16:22 )

Azi dimineata am vrut sa las un comentariu cum ca aveti dreptate.
Se pare ca aveti si mai multa dreptate in temerile dvs cu privire la comportamentul USR (nu ca PNL ar fi mult mai seriosi).
Nu am votat niciodata PSD, dar la viitoarele alegeri, oricum va fi, ori ei ori UDMR.

Daca partidele astea cred ca toti suntem niste coate-goale care decid cu cine voteaza in saptamana votului, lipsindu-ne toate cele, se inseala.

As fi curios daca in weekened s-ar fi alegeri, cati din cei care au voatat USR sau PNL – sperand o adevarata schimbare – ar mai merge macar la vot!

Sa va fie rusine, desi stim ca nu va este, orice ati face!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.