Actuala putere nu face un secret din faptul că are pe agenda publică revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber. O măsură, la urma urmei, de igienizare a spaţiului public, Weber fiind mai degrabă o avocată a infractorilor şi a privilegiaţilor şi mai puţin a poporului. Nu mai spun că ea a fost numită politic, fiind membră de partid (ALDE), atunci când a fost propulsată în funcţie. Se întâmpla la puţin după după ce acelaşi popor o respingea la alegerile europarlamentare din 2019, Weber fiind primul loc pe lista ALDE. Pe scurt, „avocat al poporului” ajungea cineva repudiat prin vot de popor.
De când este în funcţie, Weber s-a dovedit a fi un soldat credincios al PSD şi ALDE. În plină pandemie mondială s-a împotrivit restricţiile sanitare, fiind astfel un agent mai mortal decât covidul. A atacat la CCR atât abrogarea, cât şi impozitarea pensiilor speciale, confundând „poporul” cu pătura de „speciali” abonaţi la pensii nesimţite. Ca alţi „apărători ai drepturilor şi libertăţilor”, Weber nu-şi ascunde admiraţia faţă de Putin, un adevărat „atlet al drepturilor omului”. „Cu Statele Unite e o altă poveste, înțeleg că ne apără de ruși, dar mi se pare că asta se întâmplă pentru că noi i-am stârnit pe ruși cu instalarea scutului. Apropo, totuși scutul ăsta e defensiv sau nu?”, e o celebră zicere a Renatei Weber.
În mod normal, PSD ar trebui să aplaude această revocare. Nu de alta dar PSD-ul tot urlă că vrea anularea pensiilor speciale. Ori Weber a fost principalul obstacol în calea revocării acestor pensii. Şi atunci când spune PSD adevărul? Atunci când afirmă că este împotriva pensiilor speciale sau atunci când o sprijină pe cea care se pune de-a curmezişul anulării lor? Mai mult, liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că revocarea Renatei Weber ar fi neconstituţională, astfel că partidul o va contesta la CCR.
În privinţa neconstituţionalităţii, haideţi însă să ne uităm puţin în urmă. În vara lui 2012, USL care preluase puterea printr-o moţiune de cenzură a pornit o ofensivă nemaivăzută pentru suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte. Nu că acesta nu ar fi meritat, să fim serioşi. Dar cei din USL, mânaţi de la spate de Dan Voiculescu, au făcut-o printr-un elan muncitoresc care a dat senzaţia unei „lovituri de stat”, cum mulţi spuneau la acea oră. Printre măsurile luate în doar câteva zile (mutarea Monitorului Oficial de la parlament la guvern, schimbarea şefilor celor două camere ale parlamentului etc) s-a numărat şi aceea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului de la acea vreme, Gheorghe Iancu. Iarăşi, e vorba de un individ destul de dubios, nu-i iau apărarea, numit în funcţie de PDL cu un an înainte. De exemplu, în 2017, la o dezbatere pe tema modificării Constituţiei, la care a fost prezent în tabăra Coaliţiei pentru Familie a afirmat că Adolf Hitler „era ok în 1939 şi abia în 1942 a început să înnebunească”. Ori astfel de indivizi nu au ce căuta în funcţii publice.
Revenind la revocarea lui, parlamentarii PSD (şi PNL) şi-au motivate demersul că Avocatul Poporului “a demonstrat prin acţiunile sale că utilizează prerogativele constituţionale şi legale în scopuri politice în vederea servirii intereselor forţei politice care l-a promovat”. Scurt şi cuprinzător. Şi totul s-a întâmplat într-o seară. Ca amănunt de culoare, ca interimar a fost numit în locul Iancu actualul şef al CCR, Valer Dorneanu.
Aşadar, ceea ce era perfect constituţional în 2012 pentru PSD, acum e în afara Constituţiei pentru Ciolacu şi compania. Din nou se pune întrebarea: Când a avut dreptate PSD, atunci sau acum? Dar ce pretenţii să ai de la Ciolacu, atâta timp cât s-a numărat printre iniţiatorii legii prvind acordarea de pensii speciale parlamentarilor, pentru ca acum să-şi ridice singur statuie că a votat împotriva acestor pensii.
Comentarii prin facebook