Când trecutul ajunge PSD din urmă. Cazul revocării Avocatului Poporului

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Actuala putere nu face un secret din faptul că are pe agenda publică revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber. O măsură, la urma urmei, de igienizare a spaţiului public, Weber fiind mai degrabă o avocată a infractorilor şi a privilegiaţilor şi mai puţin a poporului. Nu mai spun că ea a fost numită politic, fiind membră de partid (ALDE), atunci când a fost propulsată în funcţie. Se întâmpla la puţin după după ce acelaşi popor o respingea la alegerile europarlamentare din 2019, Weber fiind primul loc pe lista ALDE. Pe scurt, „avocat al poporului” ajungea cineva repudiat prin vot de popor.

De când este în funcţie, Weber s-a dovedit a fi un soldat credincios al PSD şi ALDE. În plină pandemie mondială s-a împotrivit restricţiile sanitare, fiind astfel un agent mai mortal decât covidul. A atacat la CCR atât abrogarea, cât şi impozitarea pensiilor speciale, confundând „poporul” cu pătura de „speciali” abonaţi la pensii nesimţite. Ca alţi „apărători ai drepturilor şi libertăţilor”, Weber nu-şi ascunde admiraţia faţă de Putin, un adevărat „atlet al drepturilor omului”. „Cu Statele Unite e o altă poveste, înțeleg că ne apără de ruși, dar mi se pare că asta se întâmplă pentru că noi i-am stârnit pe ruși cu instalarea scutului. Apropo, totuși scutul ăsta e defensiv sau nu?”, e o celebră zicere a Renatei Weber.

În mod normal, PSD ar trebui să aplaude această revocare. Nu de alta dar PSD-ul tot urlă că vrea anularea pensiilor speciale. Ori Weber a fost principalul obstacol în calea revocării acestor pensii. Şi atunci când spune PSD adevărul? Atunci când afirmă că este împotriva pensiilor speciale sau atunci când o sprijină pe cea care se pune de-a curmezişul anulării lor? Mai mult, liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că revocarea Renatei Weber ar fi neconstituţională, astfel că partidul o va contesta la CCR.

În privinţa neconstituţionalităţii, haideţi însă să ne uităm puţin în urmă. În vara lui 2012, USL care preluase puterea printr-o moţiune de cenzură a pornit o ofensivă nemaivăzută pentru suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte. Nu că acesta nu ar fi meritat, să fim serioşi. Dar cei din USL, mânaţi de la spate de Dan Voiculescu, au făcut-o printr-un elan muncitoresc care a dat senzaţia unei „lovituri de stat”, cum mulţi spuneau la acea oră. Printre măsurile luate în doar câteva zile (mutarea Monitorului Oficial de la parlament la guvern, schimbarea şefilor celor două camere ale parlamentului etc) s-a numărat şi aceea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului de la acea vreme, Gheorghe Iancu. Iarăşi, e vorba de un individ destul de dubios, nu-i iau apărarea, numit în funcţie de PDL cu un an înainte. De exemplu, în 2017, la o dezbatere pe tema modificării Constituţiei, la care a fost prezent în tabăra Coaliţiei pentru Familie a afirmat că Adolf Hitler „era ok în 1939 şi abia în 1942 a început să înnebunească”. Ori astfel de indivizi nu au ce căuta în funcţii publice.

Revenind la revocarea lui, parlamentarii PSD (şi PNL) şi-au motivate demersul că Avocatul Poporului “a demonstrat prin acţiunile sale că utilizează prerogativele constituţionale şi legale în scopuri politice în vederea servirii intereselor forţei politice care l-a promovat”. Scurt şi cuprinzător. Şi totul s-a întâmplat într-o seară. Ca amănunt de culoare, ca interimar a fost numit în locul Iancu actualul şef al CCR, Valer Dorneanu.

Aşadar, ceea ce era perfect constituţional în 2012 pentru PSD, acum e în afara Constituţiei pentru Ciolacu şi compania. Din nou se pune întrebarea: Când a avut dreptate PSD, atunci sau acum? Dar ce pretenţii să ai de la Ciolacu, atâta timp cât s-a numărat printre iniţiatorii legii prvind acordarea de pensii speciale parlamentarilor, pentru ca acum să-şi ridice singur statuie că a votat împotriva acestor pensii.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

ipocrit a spus: (februarie 23rd, 2021 at 11:32 )

bun cate un refresh ca acesta

Poli 21 a spus: (februarie 23rd, 2021 at 11:51 )

Atit individa cit si cei care au pus un asemenea personaj de caverna intr-o functie publica ar trebui supusi tratamentului patentat de Vlad Tepes.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.