Creștere foarte mare a numărului de migranți și a braconajului, scădere uriașă a celor care au intrat și au ieșit din țară în 2020. Bilanțul Poliției de Frontieră Timișoara

politia de frontiera

politia de frontiera

Scădere drastică a numărului de persoane care au trecut pe la punctele de frontieră anul trecut, din cauza pandemiei.

În 2020, s-au înregistrat 1.194.324 de persoane, în scădere cu 71,33% faţă de aceeași perioadă a anului precedent. Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost Porțile de Fier I, Cenad, Moravița, Jimbolia și Naidăș. Aceste statistici rezultă din bilanțul prezentat de Poliția de Frontieră Timişoara.

De asemenea, potrivit raportului, valorile de trafic pentru mijloacele de transport înregistrate în punctele de trecere a frontierei de stat au fost de 570.344 mijloace de transport anul trecut, cu 63,42% mai mici comparativ cu anul 2019.

Poliția de Frontieră Timișoara a depistat la graniță 6.221 de persoane care au comis fapte ilegale (5.152 de infracţiuni şi 1.069 de contravenţii) în creştere cu 62% față de aceeaşi perioadă a anului 2019, când au fost depistate 3.837 de persoane care au comis fapte ilegale. Amenzile date se ridică la aproape 320.000 de lei.

În ceea ce privește contrabanda, în 2020 au fost constatate 43 de infracţiuni, în care au fost implicate 42 de  persoane, în scădere cu 33% comparativ cu aceiași perioadă din 2019, când au fost constatate 71 de infracţiuni în care au fost implicate 63 de persoane.

Au fost confiscate 126.805 pachete de țigări, în valoare de aproximativ  1.541.160 lei; 1,75 kg tutun, în valoare de aproximativ 376 lei; 62 litri alcool, în valoare de aproximativ 1.860 lei; trei autovehicule, în valoare de aproximativ 35.000 lei, precum și o armă şi 182 cartuşe, în valoare de aproximativ  521 lei.

Anul trecut, au fost depistate la frontiera de vest, nouă autovehicule furate sau căutate în vederea confiscării, valoarea acestora fiind de aproximativ 620.360 lei.

Polițiștii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial Timișoara au mai avut de-a face cu 91 de infracţiuni de braconaj piscicol şi un caz de braconaj cinegetic, săvârşite de către 120 persoane, în creștere cu aproximativ 38 % față de aceiași perioadă din 2019, când au fost constatate 68 de infracţiuni şi au fost identificați 87 de făptuitori. Au fost ridicate în vederea confiscării 1.237 kg peşte (faţă de 913,59 kg. peşte în  2019) şi alte bunuri folosite la săvărşirea infracţiunii în valoare aproximativă de 22.369 lei.

La capitolul haine și încălțăminte contrafăcute, agenții au avut cinci cazuri, în scădere faţă de anul 2019, fiind reținute în vedere confiscării 57 articole de vestimentație, 61 articole încălțăminte, două articole de marochinărie în valoare totală aproximativă de 55.640 lei.

Migrația ilegală le-a dat mare bătaie de cap polițiștilor de frontieră din Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți.

În 2020 s-a constatat o creştere semnificativă a numărului de persoane care au fost depistate la intrarea în România, venind din Serbia. Pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, la graniţa cu Sebia, se acționează în mod constant, cu forţe şi mijloace proprii, pentru destructurarea rețelelor de migrație ilegală manifestată la frontieră, migranții fiind interesați să ajungă în Timișoara sau direct spre frontiera cu Ungaria și, ulterior, în țările din vestul Europei.

La frontiera cu Serbia acționează în continuare rețele transfrontaliere de trafic de migranți, aceștia fiind preluați de la frontieră de către cetățeni români, în grupuri mari pentru a-i transporta până în țara de destinație din vestul Europei.

Rețelele de facilitatori din zona balcanică sunt din ce în ce mai active în mediul online, în special pe grupuri destinate refugiaților, iar contextul european va genera creşterea în continuare a presiunii migraţioniste pe ruta Balcanilor de Vest – Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia, Bosnia, Croaţia, Slovenia, Austria, Germania, implicit atât asupra frontierei de uscat, cât şi de apă a României cu Serbia, se arată în raportul Poliției de Frontieră Timișoara.

În anul 2020 au fost înregistrate 687 de cazuri de treceri frauduloase ale frontierei de stat fiind depistati 4.125 de migranţi, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, când au fost constatate 297 cazuri de treceri ilegale cu 1.109  de migranţi.

Comparativ cu anul  2019 s-au redus semnificativ trecerile frauduloase ale migranţilor regionali de la  80 persoane în 2019,  la 31 migranţi regionali în anul 2020 (Albania, Kosovo, Serbia, Bosnia si Hertegovina, Federaţia Rusă).

Din cei 4.097 migranţi care au fost depistaţi la intrarea în România, au solicitat azil 2.412 migranţi, iar 309 migranţi se aflau în procedură de azil la momentul depistării, reprezentând un procent de 66% din totalul celor depistaţi.

În ceea ce priveşte tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, au fost constatate 24 cazuri cu 111 migranţi ilegali, dintre aceştia 11 cazuri cu 30 făptuitori au fost reţinuţi în încercarea lor de ieşire ilegală din ţară la frontiera cu Serbia şi 13 cazuri cu 81  migranţi reţinuţi la frontiera cu Ungaria.

Referitor la infracţiunea de trafic de migranţi, se constată o creştere  a  numărului de persoane care sunt implicate în  traficul de migranţi, respectiv 387 de traficanţi în anul 2020 comparativ cu 120 traficanţi implicaţi în migraţia ilegală în anul 2019.

Facilitarea migranților ilegali este pe un trend ascendent. La frontiera cu Serbia acționează în continuare rețele transfrontaliere de trafic de migranți, aceștia fiind preluați de la frontieră de către cetățeni români, în grupuri foarte mari (20-70 de persoane) cu microbuze sau autoturisme pentru a-i transporta în Timișoara sau direct spre frontiera cu Ungaria.

Migranții se deplasează în apropierea frontierei cu România folosind diverse mijloace de transport, de regulă autobuze sau taximetre, apoi continuă deplasarea pe jos, fiind însoțiți de călăuze de teren, trecând astfel peste linia de frontieră.

După ce reușesc să ajungă pe teritoriul României, călăuzele care însoțesc grupurile de migranți trimit locația în care se află către organizatorul grupului, care la rândul său o retrimite transportatorilor de legătură din România, folosind aplicațiile WhatsApp, Signal și Telegram. Aceștia se deplasează către locația primită, preiau migranții în diverse autovehicule, în vederea transportării acestora mai departe spre Timișoara sau spre frontiera cu Ungaria.

Ulterior, migranții sunt organizați în grupuri și transportați în apropierea unor parcări, de unde sunt preluați și transportați până în țara de destinație din vestul Europei.

Pe platformele de socializare sunt din ce în ce mai frecvente postările cu oferte de transport pentru migranții interesați să ajungă în Timișoara, precum și fotografii ale unor presupuși migranți care afirmă că au trecut frontiera ascunși în TIR -uri. Rețelele de facilitatori din zona balcanică sunt din ce în ce mai active în mediul online, în special pe grupuri  destinate pentru refugiați și persoane vorbitoare de limbă arabă.

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.