Una dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu din zona zero a Timișoarei, Domul Romano-Catolic din Piața Unirii, trece în prezent prin cel mai important proiect de reabilitare. Finanțat cu bani europeni, proiectul este în curs de realizare și ar urma să fie finalizat la finalul acestui an.
Lucrările au început acum doi ani, dar amploarea acestora este una foarte mare, așa că și durata de finalizare este greu de crezut că va fi respectată. În acest moment se lucrează la partea interioară, am aflat de la reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice, beneficiarul investiției cu fonduri europene.
În actuala intervenție, în spiritul principiilor specifice ale conservării-restaurarării și ținând seama de faptul că sub acest strat pictural nu se află decât simple văruieli (cca. 6-7 straturi) în alb și gri-uri diverse, s-a ajuns la concluzia că pentru acest ansamblu este mai adecvată păstrarea actualei decorații murale, cu amendamentul unor modificări cromatice care vor sublinia vădita tendință a arhitectului Von Erlach spre un clasicism care a evacuat multe din excesele unui baroc și așa temperat. În cursul anilor, în special pe statuar, apar straturi diverse de poleiri, completări ale volumelor, re-lipiri ale unor fragmente desprinse, detalii mărunte dispărute, lacune acoperite cu materiale neadecvate. S-au utilizat cele mai felurite chituri, vopsele pe bază de pigmenți metalici, cu lacuri din ce în ce mai moderne.
Odată cu evoluția industriei chimice ce avansa și oferea compoziții sintetice străine de structura materialelor originale tradiționale, secretele artei policromiei se pierdeau odată cu meșterii care le dețineau.
Elementele de piatră – cele 56 de capiteluri și coloanele de la intrare, respective modiglioane-le de la cornișă – au fost curățate decopertându-se mai multe straturi de văruială și zugrăveală punându-se în valoare aspectul natural și nobil. Nu în ultimul rând trebuie menționat și mobilierul din lemn masiv, respectiv stranele și ușile sculptate care se încadrează cu succes în decorul de sorginte barocă. Aceste componente, la rândul lor, au fost scoase la lumină de sub straturi de ceruri și/sau lacuri, vopsele nepotrivite, înlăturându-se intervențiile de conjunctură de care au avut parte în timp (fragmente de mochete, elemente textile diverse bătute în cuie, etc.).
Au fost efectuate consolidări și completări cu materie lemnoasă, similară, pentru adăugirile necorespunzătoare sau descleierile produse în timp, pentru ca la finalul intervențiilor asupra structurii elementele din lemn să fie înnobilate prin aplicarea unor straturi de ceară și lustru mat, satinat. În diverse situații, au fost refăcute elemente de feronerie degradate în timp.
Vitraliile au fost demontate și dezasamblate în ateliere, restaurându-se atât rețeaua ramelor de plumb cât și elementele vitrate ce alcătuiesc complexul cromatic. Toate lipsurile au fost înlocuite cu materiale similare, de cea mai bună calitate.
Ansamblul componentelor artistice a fost realizat și terminat în perioada 1750-1775.
Impunătoarea compoziție a celor șase altare, conține sculptură policromă, pictură în ulei pe pânză, decorația monumentală în tehnica stucomarmură, totul în stilul bogat al barocului cu inflexiuni rococco specifice epocii. Sculptura este realizată în lemn cu policromie cu foiță de aur pe poliment roșu (bolus) bine lustruită pentru veșminte și alte detalii semnificative de decor floral sau geometric. Carnația personajelor și suprafețelor mai puțin reprezentative sunt poleite cu aur mat. Alternanța acestor tratamente era menită să sublinieze bogăția tipică barocului târziu, central european, de secol XVIII.
Intervenții numeroase, calitate uneori îndoielnică
Primele intervenții majore au fost făcute la mijlocul secolului XIX, atunci când evenimentele de la 1848-1849 au lăsat urme și în Domul Romano-Catolic. Restaurările sunt încheiate probabil la 1856, dată la care apar și cele două mici altare de factură neogotică, de la intrarea în altarul principal pe colțurile de nord și sud, altarele fiind semnate și datate Muller 1856. Cu această ocazie ansamblul sculptat a fost re-aurit în parte, execuția lucrărilor demonstrând o bună tehnică a meșterilor vremii ce au folosit procedeele clasice.
Conform unor documente de arhivă (acte, fotografii) au urmat alte intervenții la începutul secolului XX, ocazie cu care a avut loc o mare resfințire a catedralei. Pentru acest prilej, probabil, a fost realizat și altarul din transept – aripa de sud – pe peretele de vest – altar semnat și datat „Ferdinand Stuflesser. Bildhauer, Altarbauer St. Ulrich Gröden Tirol 1900”.
Între 1920 şi1924 are loc o altă mare intervenție cu reparații și restaurări impuse probabil de unele degradări apărute după primul război mondial. Cu acest prilej apare și un proiect de pictură murală, existent în arhivă – nerealizat din varii motive. O jumătate de secol mai târziu, are loc o nouă intervenție de restaurare, prilej cu care este realizată decorația murală actuală. A apărut atunci pentru prima oară un ansamblu policrom, cu ornamentică florală, geometrică, specifică unui neobaroc, realizat de frații Miltaller, cunoscuți restauratori arădeni care efectuaseră lucrări la mai multe astfel de ansambluri
Finanțarea lucrărilor se face prin Programul Operațional Regional POR 2014 – 2020, Prioritatea 5.1. Valoarea totală a contractului de finanțare: 21.766.075,74 lei, din care valoare contribuției publice este 21.315.376,81 lei
Comentarii prin facebook