Nu întotdeauna mult clamatul “spirit al Timişoarei” chiar trăieşte printre noi. Nu tot timpul avem puterea să spunem cu mâna pe inimă că suntem mândri fiindcă suntem timişoreni. Fiindcă nu poţi vorbi de un “spirit al Timişoarei” atunci când nişte indivizi merg noaptea la casa primarului ca să urle ca nişte descreieraţi: “Afară cu Fritz din ţară!” sau “Herr Fritz, nu uita, Timişoara nu-i a ta!”. Nu poţi fi mândru că eşti timişorean când un individ, fan al celui mai grotesc politician român din istorie, se filmează povestind cum îl va omorî pe Raed Arafat. Şi vorbesc doar de evenimente recente.
Ieri a demarat însă un eveniment unic în ţară, care s-a înscris perfect în ceea ce cu mândrie denumeam “spiritul Timişoarei”. Mă refer la Maratonul Vaccinării, un demers care s-a bucurat de un mare succes chiar de la primele ore. Dincolo de numărul celor care se vor vaccina în timpul acestui „maraton”, acţiunea are o mare valoare de simbol, putând da un mare imbold pentru vaccinare. În condiţiile în care – în ultima perioadă cel puţin – s-a vorbit foarte mult despre o mare reţinere a timişorenilor în faţa vaccinului. Dar am văzut din nou timişoreni frumoşi, nu neapărat la chip, mai tineri sau mai bătrâni, stând cuminţi la cozi, pentru a se vaccina. Am văzut la ei speranţa că vom trece peste aceste vremuri. Am văzut la la ei convingerea că numai prin vaccin putem să ne întoarcem la o viaţă normală. O viaţă în care poate o să uităm toate monstruozităţile din această pandemie şi care au atins şi Timişoara.
Sigur, marele merit pentru acest maraton îi revine comunităţii medicale din Timişoara. Şi nu o să dau niciun nume, pentru a nu-i defavoriza pe unii. Şi mai multă gratitudine merită cei 500 de voluntari, medici, asistenţi, studenţi, care s-au implicat în acest proiect. Unii dintre ei au fost timp de mai bine de un an în avangarda luptei cu pandemia. Cu toţii sunt demni de spiritul Timişoarei.
Şi ca să fac legătura cu titlul, câteva cuvinte despre trupa Cargo, care s-a implicat în acest proiect, membrii ei vaccinându-se cu această ocazie. O trupă care, alături de Phoenix, a însemnat mult pentru spiritul Timişoarei. Din păcate, la acest gest extraordinar nu a putut veni şi Adi Bărar, fostul lider al legendarei trupe, care a plecat prea repede dintre noi tot din cauza acestui nefericit virus. Aveam nevoie de astfel de modele, de astfel de îndemnuri, într-o perioadă în care mulţi români sunt încă manipulaţi de teorii conspirative şi antivacciniste. Cei peste zece mii de timişoreni, care se vor imuniza în aceste zile, şi nu doar ei, poate se vor gândi câteva clipe şi la cel al cărui motto a fost: “Cu o mână cânt la chitară, cu o mână ţin steagul Timişoarei”.
Comentarii prin facebook