Cel mai mare laborator interactiv de fizică din Timișoara împlinește zece ani. Se lansează Experimentarium NON STOP/FOTO

Experimentarium TM, laboratorul interactiv de fizică de la Timișoara, împlinește, în 21 aprilie 2021, 10 ani de la inaugurarea oficială. Situat în Parcul Rozelor, acesta este o adevărată „școală altfel”, la care oricine are acces, creat cu scopul de a dezvolta interesul pentru știință al elevilor.

Găzduit într-un spațiu generos, de peste 800 mp, pus la dispoziție de Universitatea Politehnica Timișoara, Experimentarium TM oferă tuturor celor interesați peste 350 de experimente variate, ce ilustrează principalele fenomene și legi ale fizicii, dar nu repetă experimente descrise în manualele școlare. Experimentele au capacitatea de a capta atenția și interesul vizitatorilor, indiferent de vârsta acestora, datorită modului interactiv în care sunt prezentate, surprizelor care apar pe alocuri, aparentei magii și contradicțiilor logice care le însoțesc.

După 9 ani de activitate interactivă, cu grupuri de vizitatori din mediul școlar și universitar, din țară și din majoritatea țărilor europene, însumând cca 40.000 de vizitatori, în ultimul an activitatea s-a desfășurat în grupuri reduse, cu respectarea condițiilor de distanțare și în mediul on-line. Acum, respectând cerințele înăsprite impuse, activitatea se desfășoară exclusiv online, pe pagina de Facebook Experimentarium TM.

Pentru a marca cei 10 ani de activitate, pagina de Facebook Experimentarium TM a reamintit evenimente memorabile petrecute de la inaugurare până în prezent: deschiderea oficială, vizitele unor personalități, premiile și medaliile obținute de-a lungul timpului, vizitele grupurilor de elevi, evenimentele de popularizare a științei organizate, cursurile și concursurile desfășurate etc.

Centrul Experimentarium TM își propune să facă știința mai vizibilă, mai palpabilă și mai accesibilă, prin metode de învățare sintetizate sub deviza „experimentează tu însuți”. Instrumentele și experimentele propuse permit participanților să devină exploratori activi, sporind încrederea în capacitatea proprie de a înțelege cum funcționează universul.

Activitatea din centru promovează o cultură a experimentării și colaborării, stârnește curiozitatea, sporește înțelegerea și stimulează idei noi. Prin experimentare, participanții descoperă și conștientizează fenomene și legi fizice.

Vizitatorii pot experimenta cum acționează legile ciocnirii sau mișcarea de precesie, pot vizualiza unde mecanice staționare sau efecte ale curgerii fluidelor, se pot convinge de efectele curentului electric, pot înțelege cum se compun culorile pe ecranul televizorului, se pot deplasa pe o pernă de aer etc.

Centrul Experimentarium TM oferă un cadru avantajos pentru socializare, grupurile de tineri putând petrece împreună ore plăcute, valorificând pasiunea lor comună pentru cunoașterea științifică. În acest centru, părinții, alături de copiii lor, au ocazia să descopere împreună fenomene fizice și să discute împreună cele observate. Laboratorul se înscrie firesc în serviciul educației continue și permanente.

În acest laborator, vizitatorii sunt conduși în lumea experimentelor prin  intermediul unui număr de ghizi-tutori gata să ofere explicații suplimentare sau ajutor în caz de necesitate.

Cel mai nou proiect din cadrul Experimentarium TM este Experimentarium NON STOP. Dezvoltat pentru a le oferi vizitatorilor posibilitatea de a efectua experimente în afara programului de vizitare, fără a avea nevoie de asistență de specialitate, Experimentarium NON STOP oferă, pentru început, o serie de 9 experimente interactive de fizică. Cele 9 experimente din cadrul acestui proiect sunt poziționate în ferestrele clădirii ExperimentariumTm, Splaiul Spiru Haret nr 1A. Acestea pot fi văzute și acționate din afara clădirii, rând pe rând, singura ustensilă de care e nevoie pentru efectuarea acestor experimente fiind un laser pointer.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA

Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.