Îți apare un virus din ăsta și îți dă peste cap viața. Așa este, ți-o dă peste cap, dar după ce stai și cugeți îți amintești că ești om și asta face diferența față de speciile cu o capacitate scurtă de-a raționa. Limitezi răspândirea virusului prin diminuarea efervescenței sociale, te asiguri că igiena nu-ți joacă feste, iar locurile de muncă devin cât se poate de protejate.
După ce știința își face treaba, apare și un vaccin cât de sigur s-a putut face într-un timp record, dar oricum mai bun decât lipsa lui, iar țările își organizează atingerea imunității prin campanii eficient făcute, cu o comunicare bine ochită și apelând la toți vectorii din societate, revenim la viață. Treptat, treptat deschizi economia, lumea revine la cum o știam înainte. Asta ar face orice țară, asta ar urma orice cetățean rațional. Asta a făcut Anglia, asta a făcut Israelul, asta au făcut multe țări unde se poate face așa ceva.
Patronatele din industria ospitalității, din zona spectacolelor, lumea sportului cu public, pentru toate acestea vestea apariției certificatului verde digital a fost o veste bună. Suntem într-o dinamică în societate privind imunizarea. De ce atunci să așteptăm ca toată „turma” să fie imună, când pentru industrie e bună și clientela parțială, a celor imuni deja? De ce să nu consume la restaurante cei cu vaccinul făcut? De ce să nu meargă la un meci sau de ce să nu călătorească? Ce să aștepte? Să se hotărască ceilalți? Acești bani ar salva parte din economie până ce alții se gândesc cum vor face: se vaccinează sau nu, se îmbolnăvesc, au ba, mor sau trăiesc?
Când s-a propus acest certificat digital s-a avut în vedere și chestiunea cu discriminarea. Nu poți să refuzi aceste plăceri sociale unora care nu s-au vaccinat, fie că nu au ajuns la rând, fie că au fost bolnavi și au anticorpi, fie că au încă dubii ori n-au făcut încă alegerea vaccinului, dar sunt sănătoși. Și atunci în platforma digitală a fost introdusă și posibilitatea de a primi undă verde prin test negativ. Firește că este o formă scumpă și mai complicată să faci zeci de teste în funcție de cât de liber vrei să îți trăiești viața, la urma urmelor este o ușoară ipocrizie, dar este o formulă care să elimine fie și numai teoretic discriminarea.
De ce să merg eu, vaccinatul, la restaurant, iar altul să fie limitat de o cheltuială pentru test? Păi uite așa, de aia! De ce ar fi invers? De ce să ne amestecăm, cu riscul de a crește numărul celor cu forme grave în secțiile de Terapie Intensivă, iar societatea să se închidă din nou prin restricții? Nu e mai simplu să dăm drumul la viață, fie și parțial, să arătăm pe telefon „certificarea verde” că sunt un client cu risc de contagiozitate foarte limitat? Ori că nu am boala, certificând asta cu un test? Doar un egoism feroce te-ar face să dorești să se aleagă praful de tot, decât să accepți revenirea la viață a celor care sunt capabili să trăiască cu niște reguli.
Acest lucru se va petrece în Anglia, în Germania, în Danemarca sau Olanda, în multe țări în care a fi civilizat înseamnă să gândești în armonie cu alții, să vezi ansamblul societății, nu dreptul tău ca individ castrat de tot felul de legi. Legi care, în realitate, nu-ți interzic să participi și tu la viață. Doar că tu nu vrei asta, nu vrei în forma asta, tu vrei doar în felul tău și cu asta basta! De ce să ne închidem în continuare pentru încăpățânarea ta? Vom merge în restaurantele portugheze sau italiene și la concerte în Austria sau Franța, căci la noi nu se poate aplica așa ceva, iar clasa politică din România, în frunte cu premierul Câțu, fuge de această ipoteză, impovărată de o inexplicabilă corectitudine politică.
Nu, stați așa, și în România vom putea merge la restaurant cu un certificat verde digital eliberat de o instituție europeană în care datele sunt înscrise de laboratoare de analize medicale ori cabinete de vaccinare nebănuite de rele practici, dar ce facem cu aplicarea la marginea mesei a acestor reguli? De ce nu aș crede că la masa de lângă mine stau șase persoane care au arătat o poză cu o „certificare verde” digitală salvată de pe Google? Cine verifică asta? Ospătarul? Să fim serioși. Dacă la noi s-au făcut cazări fictive pentru a lua masa la restaurantul unui hotel, atunci de ce am crede că ospătarul verifică ceva în baza de date, când se poate face că a văzut ceva verde pe telefonul unui șmecher?
Vom avea poliția prezentă la intrarea în restaurante? De unde atâta personal, de unde atâta determinare, de unde atâta voință politică, când mult mai ușor este ca autoritatea să se facă că instituie reguli, iar cetățeanul să se facă că le respectă? Asta e drama noastră în Balcani, că nu aplicăm sancțiuni. Ne este frică să sancționăm. Poliția se laudă că misiunea ei este prevenția și acolo unde e loc de așa ceva, unde există resursă de bun simț, și acolo unde dăruiești o mască unui „bombardier” pentru ca el să râdă de tine cât de bun ești. Nu că nu știm cum ar fi corect să procedăm, nu că nu vedem cum fac alții, nu, nu ăsta e baiul, ci pur și simplu că așa suntem setați, să ne prefacem că facem.
Și-atunci cum procedăm? Nu procedăm nicicum. Vom avea norocul să observăm la un moment dat că, dintr-un motiv ce nici nu mai contează a fi explicat, virusul își va pierde din virulență, iar noi vom reveni complet la viață. Unii vor zice că Bill Gates și-a pierdut interesul, Oculta și-a făcut plinul, alții își vor aminti că și gripa spaniolă a dispărut pur și simplu după trei ani, când Soros încă nu era ca să poată influența lumea. Vom uita. Ce noroc pe noi! Ce noroc pe Câțu, ce noroc pe Ciolacu!
Comentarii prin facebook