Adânca tăcere a Mitropolitului Ioan Selejan în campania de vaccinare

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

La mai bine de un an de la debutul pandemiei de coronavirus, întregul mapamond se află în faţa unei noi imense provocări: vaccinarea. Sigur, nici România nu putea lipsi din acest concert mondial fără precedent, iar toate datele arată că nu ne-am abonat la ultimele locuri, aşa cum o tot facem în alte domenii. Dar întotdeauna există loc şi de mai bine. Vaccinarea nu mai înseamnă doar o chestiune de sănătate publică, ci şi de securitate naţională. Tocmai de aceea toţi cei care au o anumită influenţă trebuie să fie alături de autorităţi în această campanie. Iar un rol activ în acest demers ar trebui să-l aibă şi Biserica Ortodoxă Română, creditată în sondaje ca având o doză mare de încredere în rândul românilor.

De altfel, la începutul lunii aprilie şi premierul Florin Cîţu a făcut o solicitare oficială BOR pentru a se implica în campanie, după ce a mai făcuit astfel de apeluri verbale. Înainte şi preşedintele Klaus Iohannis a discutat cu Patriarhul Daniel despre o rol mai activ al Bisericii în campanie. Răspunsul BOR la aceste apeluri a fost destul de ambiguu. S-a vaccinat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, nu însă şi Daniel. Abia de Paşti, Patriarhul a dat un fel de mesaj pro-vaccinare, dar nu foarte explicit, vorbind despre o redeschidere a pelerinajelor la Ierusalim pentru cei care se vaccinează. Trebuie însă spus pentru cei care nu ştiu că BOR câştigă bani frumoşi din organizarea acestor pelerinaje pentru care deţine un fel de exclusivitate. Ori în Israel nu mai e loc pentru covidioţi.

În schimb, cea mai cunoscută voce a BOR în această perioadă a rămas Teodosie Snagoveanu, zis şi “Şpagoveanu”. “Erou” al coronascepticilor, antivacciniştilor, dar şi al propagandei Rusiei, Teodosie a mai dat, zilele trecute, o mostră din gândirea sa obscurantistă de Ev Mediu. Astfel, el a afirmat că nu se vaccinează, fiindcă împărtăşania imunizează mult mai bine. Pe această gândire primitivă, se poate spune că nu mai e nevoie nici de spitale, nici de medici, ci doar de locuri în care oamenii să se împărtăşească. Dacă se poate cât mai mulţi cu aceeaşi linguriţă, după cum tot susţine acelaşi zgomotos anti-occidental, care însă tare mult s-a dedulcit la bani europeni. Şi “reţeta” lui nu e doar împotriva covid-ului, ci a tuturor bolilor.

Culmea este că, de la începutul pandemiei, mai mulţi mari prelaţi BOR, începând cu Arhiepiscopul Pimen, au murit din cauza coronavirusului. Să fi uitat Pimen, cunoscut şi pentru declaraţiile sale coronasceptice, să se “trateze” cu împărtăşanie? Posibil.

Sigur, la polul opus există în BOR şi figuri luminoase, precum Mitropolitul Olteniei, Irineu, sau Arhiepiscopul Argeşului, Calinic, care au dat mesaje clare pro-vaccinare. Între cele două extreme îl regăsim pe Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului. Cu toate că se află într-o zonă a României considerată mult mai receptivă, mai descchisă, Ioan Selejan a ales să tacă senorial. Nici nu urlă, precum Teodosie, că nu se vaccinează, dar nici nu vorbeşte nimic de vaccin. E drept şi trebuie remarcat acest lucru, în perioada pandemiei Mitropolia Banatului a făcut mai multe donaţii, inclusiv aparatură medicală, pentru bolnavii de covid. În schimb, în privinţa vaccinării, am găsit la Mitropolitul Banatului doar două declaraţii.

“În mod cert nu vom duce o campanie antivaccin, ci vom lăsa la latitudinea fiecărei persoane să aprecieze calitatea vaccinului, fiindcă vor fi mai multe feluri, unele cu eficiență de 70%, altele cu 90%. Fiecare va alege, în măsura în care va cunoaște factorii de calitate ai vaccinului. Îi vom îndemna, așa cum merg la duhovnic, să meargă la medici, să se consulte cu cei mai buni specialiști înainte de a lua o decizie”, a spus Selejan în decembrie 2020. Cam acelaşi lucru l-a transmis şi în ianuarie 2021: “Să meargă să se consulte cu un medic specialist, un medic de familie care cunosc foarte bine ce înseamnă un vaccin și cred că lumea, după ce va fi bine informată, după ce va vedea primele valuri de injectări care se vor face în țară și că vor avea rezultate, numărul celor care vor solicita să fie vaccinați va crește. La început o să pornească destul de greu pentru că vin tot felul de informații și dintr-o parte și din alta, lumea este puțin derutată, dar nădăjduim că până la urmă știința și credința vor birui ca să putem învinge această pandemie care face atâtea necazuri în țara noastră”.

Sigur, aceste afirmaţii pot fi considerate de mult bun simţ. Totuşi, e prea puţin pentru un cap al Biserici, care altfel e implicat în tot felul de proiecte sociale şi economice ale judeţului. Pe de altă parte, aceste declaraţii sunt un mare pas înainte faţă de o declaraţie dată la Antena 3, la Mihai Gâdea, chiar la începutul pandemiei:  ”Frate Mihai, poți să pui pe ecran un breaking news! Noi, românii, avem deja medicamentul contra acestui virus: se numește responsabilitate și credință în Dumnezeu”. Aici aducea mai mult a Teodosie.

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Local a spus: (mai 6th, 2021 at 08:38 )

Un articol in care sunt infierati cu manie proletara biserica si ierarhi aceisteia! BV curat murdar!

George a spus: (mai 6th, 2021 at 12:57 )

@Local, de ce ai impresia ca „daca tie nu-ti place” e neaparat nevoie sa nu fie adevarat? Ai impresia ca Spagoveanu rosteste purul adevar? Sau ca mai marii BOR nu mai pot de grija neajutoratilor? Probabil, din limuzinele de lux cu geamuri fumurii (conduse de soferi angajati) nu se vad necazurile oamenilor napastuiti, care nu pregeta sa contribuie la vesmintele din aur ale preotilor. Se vede grija mariilor lor cand esti la necaz sau bucurie. Mai ales la necaz, cand te jupoaie (pentru loc de veci, parastase, slujba de ingropaciune, „donatiile” catre biserica, etc).

local a spus: (mai 6th, 2021 at 15:16 )

D-le George cum de nu mi-am dat sema pana acuma ca popi umbla in mertane si nu le pasa de oameni?!?! multumesc ca m-ati luminat!
Sa nu dea Domnul sa cadeti pe mana unui politist, procuroror doctor ca acestia umbl anumai cu Ratt-ul!

Ochiul limpede a spus: (mai 6th, 2021 at 15:31 )

Dupa alte domenii in care romanii sunt specialisti(fotbal si politica) ce sa vezi brusc apare o noua ramura vaccinarea in care acestia sclipesc. Calitatea de liber albitru apartine in mod direct persoanei care trebuie sa aleaga fara a fii influentata de catre o alta persoana sau institutie acreditata de diverse sondaje ca fiind de incredere.De fapt doar efectul vaccinarii dovedit in timp poate convinge pe cei nevaccinati sa o faca.Treaba asta cu religia si implicatiile ei in viata sociala,economica si de ce nu si politica nu cred ca poate credibiliza indiferent de cultele la care enoriasii adera..

P.Gavruta a spus: (mai 7th, 2021 at 09:18 )

Sa nu uitam ca in slujba de Paste, IPS Ioan a spus:
„Dumnezeu sa ii intareasca pe toti oamenii de stiinta, care de un an de zile stau de veghe in laboratoarele lor pentru a aduce mangaiere lumii. ”
Aceasta fraza este un adevarat indemn pentru oameni de a merge sa se vaccineze.

Rumburak a spus: (mai 7th, 2021 at 11:22 )

dupa ce progresitii au taiat finantarea catedralei mintuirii se asteapta ca popii sa faca campanie gratuita guvernului?
oricum big pharma are asigurate contracte, acum o saptamina ue a semnat un contract cu pfizer pentru 1.8 miliarde de doze livrabile pina in 2023

Vasile V.D. Toth a spus: (mai 7th, 2021 at 11:27 )

Subscriu in totalitate cu pdv al dlui LOCAL ! Felicitari. Articolul e o mostra de obedienta pro putere. Eu m-am vaccinat , dar sa faci campanie (agricola – zootehnica) de a-i mana pe cetateni ca pe vite la vaccinare , m-i se pare josnic. Adica romanul nu are discernamant ? Nu stie ce sa faca , trebuie ca latraii puterii antiromanesti actuale sa-i ameninte , sa-i santajeze pentru a se vaccina ? Oribil ! Pariu ca nu veti posta asta.

Ovidiu a spus: (mai 7th, 2021 at 19:33 )

Felicitări! În sfârșit cineva care arată că împăratul e gol! Adică că BOR nu are morală și nici nu-i pasă de popor. Pentru biserică (nu e cu B mare, pentru că nu mai e de mult a lui Hristos) tot ce contează e banul și oscurantismul de cea mai joasă speță!

Marius a spus: (mai 7th, 2021 at 19:35 )

Dacă preoții ar iubi oamenii ar fi fost primii care să facă campanie pentru vaccinare. Doar zic, Dumnezeu vede și vor fi judecați pentru nepăsare și – mai ales – pentru neiubire.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.