Dacă trăiam și noi acum în frumoasa comună Bocsig, lângă Gurba, Șepreuș, Șicula, la est de Ineu, și amestecam cu hărnicie piparca, s-o ducă nanele la piață sub formă de boia, atunci sigur că aveam timp seara să gândim care primar a făcut mai multe proiecte, câte tone de beton a turnat el și în ce scop. Acolo, la Bocsig, poate contează să faci o piață frumoasă, să aduci canalizarea, să bagi gazul în localitate sau măcar o stație de butelii, dar în marile comunități astea le cam avem, vrem altceva ce-ar da valoare unui primar.
Credeți că vom ajunge să votăm în 2024 primarul numărând petuniile puse de Dominic Fritz pentru a le compara cu statisticile lui Nicolae Robu în domeniul horticulturii și amenajării stradale? Sau câți kilometri de asfalt a turnat „fanaticul muncii”, cu jumătate mai mult decât „trubadurul neamț”, omul fără cetățenie, fără loc de muncă și casă în România? Va conta? Firește că nu. Sunt multe care adunate laolaltă ar putea explica de ce ar fi reales Dominic Fritz la următorul scrutin.
Fie că legea va da primarul dintr-un prim tur, fie că Nicolae Robu nu va fi la fel de convingător ca în primele dăți, fie că liberalii nu-l vor mai susține pe „fiul Bocsigului” și vor scoate un alt candidat care să strice planurile lui Nicolae Robu ca alternativă la Dominic Fritz, sunt multe necunoscute dacă vorbim astăzi de ce va fi să fie în 2024. Nimeni nu va mai socoti atunci câte poduri a refăcut Robu și câte a ctitorit Fritz. Și Gheorghe Ciuhandu a făcut câte ceva pentru orașul ăsta, dar asta nu i-a ajutat cu nimic atunci când lumea era hotărâtă să aducă rectorul pletos în administrația locală.
Fiecare va face câte ceva. Ar fi dramatic să dăm chiar noi, timișorenii, de un primar care nu poate zice c-a făcut ceva, să dea din umeri și să numere petuniile ăluia de dinainte. Nu, fiecare va face măcar un pod, va face măcar cinci km de piste de biciclete și chiar n-ar mai conta ca unul să se laude că a făcut 17 săli de sport, iar celălalt doar 15. Mâna unui primar se vede nu numai din betoane, borduri și proiecte. Sunt bune și alea, vor rămâne în viață și-n arhive, dar edilii pentru asta sunt plătiți, la urma urmelor, atunci să le facă.
Altceva aștept eu de la un primar, iar asta nu se vede in șase luni și poate nici în 2022, când Dominic Fritz spune că vom vedea ceva și după el, ca la München. Am așteptat și de la Nicolae Robu, așteptăm și de la Dominic Fritz. În primul rând, ar trebui să se schimbe mentalitatea asta de organizare la alibi, de-o bolnavă superficialitate, și a disciplinei facultative în Timișoara, după modelul întregii Românii. Vreau ca gunoiul să fie colectat selectiv, iar dacă ameninți asociația de locatari că primește amendă în caz că nu o face, atunci asta mă aștept să se întâmple. Nu să pornesc eu, contribuabil, anchete, să mă cert cu vecinii, când treaba asta, a sancțiunii, nu este sarcina mea de cetățean.
Vreau să fie cineva pe stradă să mă tragă de mână cu procesul verbal de amendă dacă arunc la întâmplare un ambalaj. Vreau să mă amendeze cineva în transportul în comun dacă sunt atât de nesimțit să distrug vreun scaun sau pur și simplu dacă nu am plătită călătoria. Vreau să nu mai trebuiască să verific eu ca locatar al Timișoarei dacă pe terenul din colțul străzii construiește cineva cu autorizația acordată de primărie, fără ca antreprenorul să prevadă locuri de parcare conform normelor, înălțimea clădirii să fie conformă cu planurile urbanistice și așa mai departe.
Vreau ca regula să fie regulă și să aibă prevăzută o sancțiune, iar legiuitorul trebuie să arate cine aplică sancțiunea, nu povești, cadouri electorale și autorități înțelegătoare cu toată pușlamaua. Când stabilești că într-o terasă de 200 metri pătrați poți pune zece mese, atunci trebuie să ai acei polițiști care să știe să numere până la zece. Altfel, totul este o bătaie de joc și un prost exemplu pentru cei care vor să trăiască, vorba cântecului, „într-o țară ca afară”. Vreau să nu mai fie tentată o consilieră locală să facă „flagrante” pentru a arăta problemele urbei, vreau ca acestea să fie descoperite și sancționate direct de poliție. N-ar fi mai normal așa?
Vreau să nu mă mai bucur ca naivul când primăria îmi pune semne cu parcatul interzis pe stradă, dar nimic să nu se schimbe în realitate, că niciun polițist nu va rupe vreme de doi-trei ani vreo amendă în sute și sute de ocazii. Vreau ca turistul venit în Timișoara să aibă loc unde parca cu autocarul, iar pentru ca pe locurile rezervate lângă Catedrală să rămână libere, am pretenția ca de acest lucru să se ocupe primăria și poliția locală, nu ghidul la ceartă cu toate neamurile proaste așezate în acest oraș.
Toate acestea nu sunt spectaculoase, nu se văd pe foaia aia de hârtie cu realizările, ca podurile, becurile, semafoarele, trotuarele, stâlpii de iluminat, bazine, dar ne rămân în sânge și ne vor face viața mai ușoară, mai civilizată pe viitor. Dacă Dominic Fritz nu va porni de acolo reconstrucția, de la mentalitate, de la regulă versus sancțiune, nici nu mai contează tonele de ciment în care s-ar compara cu foștii primari. Mai bine îmi iau casă la Bocsig și număr podurile cu Nicolae Robu.
Comentarii prin facebook