Consiliere de la CJT sau servicii contractate extern la Bibliotecă. Aleșii județeni au votat proiectul

tudor cretu

tudor cretu

Jurist angajat sau servicii juridice prestate de un avocat, aceasta a fost marea enigmă a consilierilor județeni atunci când au avut de dezbătut modul in care Biblioteca Județeană Timiș va avea acoperită această componentă a activității. Cel care a fost consilier juridic a lăsat postul liber.

Deși a fost organizat un concurs, postul nu a fost ocupat și Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” a rămas cu locul vacant.

Conducerea Bibliotecii Județene Timiș a cerut Consiliului Județean Timiș, instituție în subordinea căreia se află, să permită achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare până când postul din organigramă va fi din nou scos la concurs. Postul este vacant de la finalul lunii februarie.

Cererea e justificată de faptul că instituția este parte într-un proces civil, dar se și pregătește pentru contractarea serviciilor de întocmire a documentației tehnice în vederea reabilitării sediului central.

„Urmează să organizăm un nou concurs, dar demersurile în acest sens presupun o durată de timp destul de mare și nu avem garanția că postul se va ocupa. Serviciile juridice ne sunt necesare atât în cadrul activităților curente (întocmire contracte, decizii, actualizare documente, opinii juridice cu privire la diverse spețe interne, evenimente culturale), cât și pentru proiectele de importanța majoră (reabilitare sediu, reparații, dotări secții și filiale), dar și pentru reprezentare/asistență în cadrul proceselor în care este parte Biblioteca Județeană Timiș. (…) Propunem adoptarea unei hotărâri privind aprobarea achiziționării de servicii juridice de consultanță, de asistență și de reprezentare de către bibliotecă până la ocuparea prin concurs a postului unic de consilier juridic din cadrul acestei instituții.”, se arată în documentul înaintat consilierilor de managerul Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, Tudor Crețu.

Consilierii social-democrați au solicitat explicații suplimentare cu privire la oportunitatea externalizării acestor servicii. Unii dintre ei s-au întrebat de ce nu se renunță la postul de consilier juridic din organigramă, câtă vreme externalizarea acestui serviciu este mai ieftină.

S-a cerut chiar anularea proiectului de hotărâre.

„Am solicitat de la consiliul județean, în prealabil, câteva justificări, care ar fi diferența de cost între angajarea unei persoane și externalizarea serviciului. Managerul a făcut o prospectare a pieței și a rezultat o astfel de ofertă. Atunci când se va trece la procedura de achiziție publică, care e una directă, nu e o licitație, potrivit legii. 2.000 lei orientativ plus TVA nu ne duce nici măcar aproape de 32 de mii de euro…. De aceea, propunerea pe care am primit-o din partea bibliotecii a meritat luată în considerare.”, a precizat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Pe problemă s-a pronunțat și Raul Olajos de la USR PLUS.

„O consiliere juridică, chiar dacă e mai ieftină, e foarte utilă pe termen scurt. Dar ai nevoie de un consilier juridic pentru activități operaționale, adrese către instanțe, întâmpinări. Managementul instituției, pe termen lung, nu poate funcționa eficient fără un astfel de consilier.”, a spus și consilierul județean USR-PLUS, Raul Olajos.

Vicepreședintele CJ Timiș Alexandru Proteasa a menționat importanța funcționării bibliotecii în acest moment.

„Avem în vedere toate aspectele și fiecare subordonată de cultură are particularitățile ei. Dacă acolo se justifică să externalizeze serviciile juridice, la Muzeul Banatului nu se justifică. Muzeul e mult mai mare ca organigramă, are mult mai multe proiecte și spații în proprietate.”, a argumentat Proteasa.

Până la urmă consilierii județeni au aprobat externalizarea serviciilor juridice la Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” cu 29 de voturi pentru, 2 împotrivă și o abținere.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.