Noua administrație taie 80 de posturi și zece Direcții și Compartimente din vechea organigramă. Două luni, la primărie va fi ”șantier”

primaria timișoara

primaria timisoara

După ce a stat luni bune în laboratorul în care au lucrat specialiștii noii administrații a Timișoarei, primarul Dominic Fritz a făcut public marele secret, noua organigramă! Schimbările sunt masive, în primul rând pur organizatorice, iar la tăiat posturi dispar 80, multe dintre acestea, neocupate în prezent. Proiectul de hotărâre intră la vot, marți.

Angajații Primăriei Timișoara vor avea două luni pline de intensitate, pentru că vor afla dacă rămân pe post, se mută pe altele sau, pur și simplu, pleacă din instituției. ”Revoluția” lui Fritz a pornit, iar numărul de structuri ale instituției, Direcții, Compartimente, Birouri, au fost reduse de la 27 la 17.

„O să prezint proiectul de hotărâre care va intra în plen, mult așteptat de mine și de mulți, de reorganizare a aparatului primarului, noua organigramă. A fost un process anevoios, a trebuit să analizăm ce și unde nu funcționează cum trebuie, ce trebuie să facem ca să avem o primărie funcțională. Asta ne-a reușit. Eu vă prezint o organigramă ambițioasă, reconstruită din temelii, cu schimbări care o fac fit, pregătită pentru secolul 21. Vă prezint astăzi o organigramă ambițioasă, vrem să deschidem Primăria Timișoara către nevoile timișorenilor. Am reconfigurat multe structuri, direcții. O primărie modernă trebuie să reflecte prioritățile strategice pentru oraș”, a anunțat Dominic Fritz.

Conform acestuia, schimbările vor fi totale în ceea ce privește direcția urmată.

”Vrem să deschidem primăria către timișoreni. Logica oricărui act administrativ este să pornim de la ce nevoie are cetățeanul și nu invers, de la ce nevoie are funcționarul și primăria”, a mai spus primarul.

În ceea ce privește posturile, 80 sunt tăiate, iar 64 sunt scoase la concurs pentru tineri.

„Lipsesc manageri calificați, cum ar fi pentru infrastructura verde. Mai apare un birou nou pentru managementul spitalelor. Nu am dorit o vânătoare de vrăjitoare, ci m-am focusat pe modul în care lucrează acum oamenii în primărie. Ofer personalului contractual și funcționarilor publici o șansă unică de a demonstra că știu și pot să servească timișorenii. Da, sunt și posturi pe care le consider ca fiind superfluu și pe care le voi desființa, 80 de posturi, dintre acestea zece sunt de conducere. Nu toate cele 80 de posturi sunt ocupate. Pentru posturile desființate și ocupate avem obligația să oferim alt post în funcție de studiile persoanei respective. Probabil nu toți se vor regăsi. Vrem să atragem oameni noi, profesioniști. 64 de posturi vacante vor fi pentru tineri care vin de la facultate sau au un an de experiență”, a mai declarat Fritz.

Legătura directă cu cetățenii din cartiere devine vizibilă în sfârșit, vor fi create nouă posturi de manageri de cartiere, care vor avea fiecare în subordine câte o zonă a orașului.

”Apare noul serviciu de guvernare participativă și managementul pe cartiere. Vor fi nouă manageri de cartiere, pe zone. Avem Serviciul informare și Consiliere cetățeni, ceea ce era cunoscut ca și camera 12. Și aici va fi o modernizare. Un nou birou este cel de sesizări și transparență informațională. Vor exista nouă manageri de cartiere, care vor ține legătura între locuitorii dintre acele zone și primărie”, a precizat Dominic Fritz.

Ce să ne așteptăm în următoarea perioadă? Vor fi două luni cu schimbări multe, concursuri, numiri interimare.

”În următoarele două luni va fi șantier mare, acest proces va dura câteva luni bune. Este o muncă de transformare, de abia aștept să ducem la final această muncă. La luarea deciziilor m-am consultat cu viceprimarii, cu directori. Orice proces de transformare naște și rezistență, deci am considerat că nu e posibil un comitet de vot”, a continuat Fritz, care a admis că nu a discutat cu sindicatele din primărie eventualele schimbări.

De asemenea, nu se știe câți oameni pleacă efectiv din instituție. Poate unii angajați vor trece pe alte posturi, alții vor pleca.

”Nu știu dacă se desființează acel post dacă persoana nu vrea să se mute pe alt post vacant. În total sunt 80 de posturi desființate. Apreciez că în aproximativ două luni de zile va deveni efectivă noua organigramă”, a mai spus Fritz.

Ca și noutate apare Direcția Calitatea Vieții, precum și un nou Serviciu de Cultură și Turism. Nu vor lipsi un Serviciu Protecția Mediului și un Compartiment pentru Protecția Animalelor. Direcția de Dezvoltare se desființează și în locul ei apare Incubatorul de Proiecte. Apare, de asemenea, Direcția Generală de Investiții și Mentenanță. Serviciul de Resurse Umane nu va mai exista în forma actuală: de statele de plată se va ocupa Direcția Economică, iar de recrutarea de personal se va ocupa Direcția de Management Intern. Actuala Organigramă a Primăriei Timișoara cuprinde 644 de posturi, dintre care 90 sunt vacante.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

eu a spus: (iunie 11th, 2021 at 14:39 )

Incepe sa se vada diferenta dintre Dominic si restul primarilor de la noi. Viitorul suna bine.

Bilica a spus: (iunie 11th, 2021 at 19:55 )

Povesti cu pesti pt prosti.Si ziaristii cred aceasta mascarada.Numarul angajatilor va creste defapt.
Mai vb peste cate-va luni,sa va interesati atunci cati angajati sunt.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.