Mandatul Fritz a ”îmbolnăvit” angajații Primăriei Timișoara. Acuzații grave, s-a cerut un control de la Casa de Sănătate

Dominic Fritz

Dominic Fritz

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a cerut un control din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate, după ce, spune acesta, numărul de concedii medicale ale funcționarilor Primăriei Timișoara a crescut cu aproape 50% într-un an.

Debanat.ro a relatat deja despre problemele medicale care au afectat două dintre personajele cheie ale fostei administrații, Culiță Chiș și Rodica Aurelian, cei doi fiind de zile bune în asemenea concedii medicale.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a transmis Casei Județene de Asigurări de Sănătate documente împreună cu solicitarea de a realiza un control de fond, după ce numărul de concedii medicale realizate de funcționarii Primăriei Timișoara în perioada ianuarie-august 2021 a crescut cu 225 față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la un total de 750.

De aceste concedii medicale au beneficiat, în 2021, 594 de angajați ai Primăriei Timișoara, față de 428 în 2020, totalizând aproape 3996 de zile, anunță primarul.

„Este adevărat că aceste concedii se înscriu în limitele legale și că suntem în pandemie. Există în Primărie oameni care muncesc, împing lucrurile înainte, și unii dintre ei au avut probleme de sănătate reale. Dar și angajați care, atunci când primesc o sarcină, își iau un medical. Iar noua organigramă a avut un impact major asupra stării de sănătate a unor foști șefi de direcții, care o țin, de atunci, din ˝medical˝ în ˝medical˝. Aceasta este o modalitate de a bloca activitatea în unele compartimente și nu este acceptabil să abuzezi de un drept individual legal prejudiciind interesul public.După apariția în spațiul public a unor informații legate de concediile medicale, am solicitat o analiză și o situație comparativă cu anul trecut”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Fritz a solicitat Casei Județene de Asigurări de Sănătate documente împreună cu solicitarea de a realiza un control de fond, cu cooptarea reprezentanților Ministerului Sănătății și a Casei Naționale, în baza Ordinului nr.672/2010 pentru aprobarea Metodologiei de control privind modul de eliberare a certificatelor de concediu medical și a recentei OUG nr.74/2021.

Aceste acte normative dau dreptul CJAS să verifice, în amănunțime, documentele în baza cărora medicii au acordat concediile medicale și să coroboreze datele din aceste documente, iar pentru ultimele 2 luni să verifice existența planurilor de urmărire a evoluției bolii. De asemenea, în cazul unor nereguli instituția are dreptul să sesizeze Colegiul Medicilor.

„Am fost avertizat că e o practică sistemică, ce nu poate fi oprită, o cutumă în administrația publică. Eu nu mă voi preface că e normal și acceptabil”, a mai transmis primarul Timișoarei.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (august 31st, 2021 at 15:24 )

Munca nu este sănătoasă dar cu un control mai amănunțit se însănătoșesc repede a evoluat medicina și la noi.

DORICA AULERIAN a spus: (august 31st, 2021 at 22:11 )

Pentru cei care o tot dau cu “În privat…”

În privat exista lideri care stiu cum sa nu te faca sa iti iei medical, ca la stat si se pare ca tocmai acest lucru nu il stie domnu’ primar.

Iar despre iesirea publica pe tema concediilor medicale, e doar o frustrare (dintr-o mie) si o dovada a incapacitatii excelentei sale ca manager. Plus ca da bine la electorat. Doza zilnica de “hate”.

Va mai aduceti aminte de Robu cand facea publice listele cu angajatii care intarziau? Ce bine mai dadea la public atunci…

Asteptam un update si de la actualul pe aceeasi tema. Dar sa nu uite un lucru: acelasi sfarsit il va avea si el daca ii calca pe urme fostului.

Spor!… la ce vreti voi!

În acest demers Fritz trebuie susținut necondiționat, de întreg sectorul privat, indiferent de simpatiile politice. LIPITORILE CARE PARAZITEAZĂ PRIMARIA plus COMPANIILE DIN SUBORDINE, TOATE NUMITE POLITIC cu trepăduși lui Robu, TREBUIE SA PLECE. Urgent și fara nicio excepție. SA PLECE LA PRIVAT DACĂ SUNT AȘA VALOROȘI. De cînd a fost alungata Kovesi de PSD cu complicitatea lui Johannis, JAFUL PUBLIC este la el acasă în Romania…

@ Aurelian. Ești funcționar în PMT? a spus: (septembrie 1st, 2021 at 10:23 )

Sau vreun membru în sindicatul acela Penal care v-ați luat apartamente la Mamaia ca ultimii penali, din banii publici (aka ai noștri) ai PMT?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu si Maria Grapini

Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Eurodeputata Maria Grapini va fi viitorul preşedinte al României! Nu, nu este o glumă, ci exact aşa au stabilit cei care au participat la un aşa-zis sondaj de opinie pe pagina de Facebook a timişorencei. După Nicolae Robu, care ne-a obişnuit cu “sondajele” sale de opinie pe diverse teme, iată că şi fosta lui colegă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.