O lovitură de cap a făcut diferența! Ripi a pierdut duelul cu Dinamo din Cupă

Divizionara secundă Ripensia Timișoara a jucat de la egal la egal cu Dinamo într-un meci din 16-imile Cupei, dar în cele din urmă echipa din București a reușit să înscrie o dată, destul pentru a merge mai departe, 0-1 (0-0).

În prezența a doar 1000 de spectatori, semn că fotbalul nu mai este de mult o prioritate pentru timișoreni, și nici sportul în general, Ripensia a început bine jocul, a avut prima mare ocazie de gol prin Ernest. Fazele au aletrnat de la o poartă la alta, jocul fiind destul de plăcut, dar nu foarte bun din punct de vedere al calității. După o bară a lui Moldoveanu (Dinamo) și o altă ocazie a lui Ernest, Cosmin Matei a deschis scorul în minutul 35, cu o lovitură de cap după o centrare a… fostului polist Sorescu.

În partea secundă, Rus s-a achitat bine de datorii, la ocaziile vizitatorilor, dar în atac nu s-a găsit acea execuție care să aducă macar egalarea. Vidrăsan, Ernest și Coulibaly au fost aproape de a trimite meciul în prelungiri. S-a terminat 0-1, dar până la urmă meciul s-a dovedit o propagandă bună pentru fotbal, ținând cont de faptul că Timișoara lipsește de ani buni din prima ligă, iar meciul a fost văzut și de mulți copii din Academia Ripensiei.

Ripensia: I. Rus – A. Macrițchii, Țieranu, Fridrich, Gladun – Stoi (cpt.)(Vidrăsan 61′), V. Macrițchii (Coulibaly 61′) – Piftor (Rz. Morariu 78′), Taras, Mitrov (Mih. Ion 71′) – Ernest (Golda 78′)
Antrenor: Cosmin Petruescu

Dinamo: Mih. Eșanu – Sorescu (cpt.), Șt. Popa (Dudea 87′), Grigore, Andr. Radu – Al. Răuță (G. Crețu 56′), Itu – Moldoveanu (Amzar 71′), C. Matei, Bani – Țîră (Neicuțescu 87′)
Antrenor: Sorin Colceag

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În aşteptarea moţiunii de cenzură, PSD Timiş şi PNL Timiş, prietenie mare… la Gaiu Mic

Un ceaun cu de toate are darul de-a anula orice fel de divergenţe doctrinare ori de altă natură. S-a întâmplat de 1 mai, la Gaiu Mic, comuna Moraviţa, unde preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis a fost prezent alături de mai mulţi lideri ai PNL Timiş la evenimentul „Ceaunul Gastronomic”. Mai sunt trei zile până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În aşteptarea moţiunii de cenzură, PSD Timiş şi PNL Timiş, prietenie mare… la Gaiu Mic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Și va fi spectacol, și va fi padel! Cea mai importantă competiție de acest fel din sud-estul Europei se desfășoară pentru a doua oară la rând, la Timișoara

Pentru al doilea an consecutiv, Padel Center găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din România – FIP SILVER TIMIȘOARA 2026, etapă oficială din circuitul International Padel Federation. Competiția va aduce la Timișoara jucători profesioniști din mai multe țări, atât la masculin, cât și la feminin. Prezența lor confirmă creșterea constantă a interesului pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și va fi spectacol, și va fi padel! Cea mai importantă competiție de acest fel din sud-estul Europei se desfășoară pentru a doua oară la rând, la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Piața imobiliară din județul Timiș a înregistrat, în primele luni ale acestui an, un recul semnificativ față de perioada similară a anului trecut. În ceea ce privește posibilitatea de negociere a prețului, o medie pentru un apartament este puțin sub patru procente față de prețul cerut, arată datele Imobiliare.ro. Astfel, aproximativ 5.600 de imobile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Posibilitatea de negociere a prețului vânzării unei locuințe din județul Timiș este, în medie, de sub patru procente
Pentru al doilea an consecutiv, Padel Center găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din România – FIP SILVER TIMIȘOARA 2026, etapă oficială din circuitul International Padel Federation. Competiția va aduce la Timișoara jucători profesioniști din mai multe țări, atât la masculin, cât și la feminin. Prezența lor confirmă creșterea constantă a interesului pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și va fi spectacol, și va fi padel! Cea mai importantă competiție de acest fel din sud-estul Europei se desfășoară pentru a doua oară la rând, la Timișoara
Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei
Când dispare realitatea comună, dispare și capacitatea de a decide. Multă vreme, diferențele politice însemnau, de fapt, diferențe de opinie. Oamenii puteau vedea lucrurile complet diferit, dar plecau de la aceleași fapte. Disputa era despre interpretare. Astăzi, terenul comun începe să se rupă. Informația nu lipsește — dimpotrivă, e peste tot. Problema e alta: din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aceeași țară, realități diferite
Probabil cea mai importantă deplasare din play-off, într-o zi cu semnificație aparte, pentru că 1 Mai este și data de naștere a „Monumentalului” timișorean. Iar alb-violeții au luat în serios meciul și perspectiva istorică, obținând un succes care aproape garantează prezența în liga secundă din vară! S-a vorbit multe despre Sănătatea Cluj – Politehnica, mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-am dat cu Ene pe la genele „virușilor verzi”! Poli bate Sănătatea Cluj și este ca și promovată
Societatea Horticultura a demarat proiectul de regenerare și reînnoire a arborilor din Cimitirul Calea Șagului. 125 de ulmi și 125 de mesteceni, pregătiți pentru a fi plantați în cimitirul din Calea Șagului, administrat de Horticultura.  În prima etapă au fost marcate amplasamentele celor 125 de ulmi și 125 de mesteceni, ulterior săpate gropile necesare plantării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura a demarat proiectul de regenerare a arborilor din Cimitirul Calea Șagului
Joi, 30 aprilie, primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, şi echipa de proiect din Primăria Ghiroda, au participat la o întâlnire de lucru în Ungaria, cu partenerii din Bihartorda, în cadrul proiectului „Mobility in Green”. Proiectul este finanțat prin programul Interreg România-Ungaria, prin care Ghiroda beneficiază de investiții în mobilitate sustenabilă. Valoarea totală a propioectului ester...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delegaţie a Primăriei Ghiroda, întâlnire de lucru în Ungaria cu partenerii maghiari ai proiectului „Mobility in Green”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.