Partidele de Cupa României au un farmec aparte şi crează întotdeauna o emulaţie specială. Aşa s-a întâmplat şi astăzi la Arad (cartierul Sânnicolau Mic), acolo unde „gazdele” de la Şoimii Lipova, Liga 3, au întâlnit divizionara secundă Politehnica.
Partida, disputată într-o atmosferă deosebită, făcută de inimoşii suporteri alb-violeţi, a avut ritm şi a fost plăcută cu destule ocazii. Poli a dominat teritorial, dar a suferit, exact ca în campionat la finalizare. Lipova, o echipă bună a ligii a III-a, dar fără strălucirea din sezonul trecut, a dat o replică bună, fostul polist Bozian fiind un pericol pe toată durata meciului.
Poli a deschis scorul chiar când era mai important, în prelungirile primei reprize prin Daniel Benzar. Trabalka a egalat dintr-un penalty obţinut de Bozian, dar Moţiu a dat golul victoriei în minutul 80, stabilind scorul final, 1-2! O calificare meritată şi echipa violetă va juca mai departe în competiţie în faza 16-imilor de finală.
„Mergem mai departe în Cupa României grație golurilor înscrise de Benzar și Moțiu. Mulțumim tuturor și, mai mult ca oricând, POLI SUNTEM NOI!”, a fost mesajul clubului alb-violet de după partidă.
Sursa foto: Sport Arad
Comentarii prin facebook