La ora 12.00 încep dezbaterile, ulterior votarea moţiunii de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîţu. Pentru ca moțiunea să fie adoptată este nevoie de 234 de voturi. Partidele care au anunţat că vor vota moţiunea adună 280 de voturi.
Intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”, moțiunea de cenzură a fost iniţiată de 157 de deputaţi şi senatori PSD. USR şi AUR au anunţat că vor vota moţiunea de cenzură, cele trei formaţiuni având în total 280 de parlamentari. Prin urmare, moţiunea împotriva Guvernului Cîţu are şanse foarte mari să fie adoptată, în condiţiile în care sunt necesare 234 de voturi. Mai mult, s-ar putea să fie moţiunea de cenzură din istoria post-decembristă, adoptată cu cele mai multe voturi. După 1990 au fost 40 de moţiuni depuse, dintre care cinci încununate cu succes.
Marea problemă este însă ce va urma după. Potrivit mai multor surse, PNL va propune un premier de sacrificiu, care să fie respins în parlament, urmând ca a doua propunere să fie iar Cîţu. PNL speră pe voturi de la PSD în paralment, pe motiv de criză Covid, pentru această învestire.
PSD nu va propune niciun premier, dorind declanşarea alegerilor anticipate.
USR este de acord cu refacerea alianţei cu PNL şi UDMR, dar fără Florin Cîţu premier.
Comentarii prin facebook