Arhiva pentru luna: octombrie 2021

Concluzia medicilor de la Babeș: Peste 95% dintre cei vaccinați care se infectează cu covid nu au plămânii afectați

Concluzia medicilor de la Babeș: Peste 95% dintre cei vaccinați care se infectează cu covid nu au plămânii afectați

Directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara, Diana Manolescu, a arătat diferențele însemnate în ceea ce privește afectarea pulmonară a pacienților vaccinați și a celor nevaccinați. Potrivit medicului, peste 95% dintre persoanele vaccinate, care se infectează totuși cu COVID-19 nu au plămânii afectați. Medicul Diana Manolescu spune că în

Meci greu contra unei nou promovate cu pretenții

Partida SCM OHMA Timișoara – CSM Ploiești deschide etapa a VI-a din Liga Națională de baschet masculin. Jocul va avea loc vineri, 29 octombrie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Antrenorul gazdelor, Dragan Petricevic, a făcut declarații înaintea jocului cu nou-promovata din Ploiești. Despre partidă: „Ca orice meci, anticipez că va fi unul dificil,

Plen CJT

Dialog ciudat în plenul CJT. USR a cerut bani pentru centrale termice la spitale, șeful instituției a vorbit de telefoane la București

Plenul Consiliului Județean Timiș de miercuri a oferit un exemplu interesant care poate fi definit ca un dialog dintre două persoane în care acestea mimează că nu înțeleg ce se vorbește. Consilierii județeni ai USR au cerut conducerii CJT să ajute, financiar, din excedentul bugetar al insitituției, Timișoara în problema căldurii, în timp ce președintele

Parfumuri exclusiviste, la un nou boutique deschis la Iulius Town

Un nou boutique parfumerie, Obsentum, a fost deschis la Iulius Town Timișoara. Prima și cea mai amplă parfumerie de nişă din regiunea de vest se adresează celor care iubesc parfumurile autentice și excentrice. Obsentum își extinde rețeaua de boutique-uri de parfumerie prin deschiderea primului magazin al brandului în Timișoara, în Iulius Town. Noul spațiu completează

Peste o sută de utilaje sunt pregătite să intervină în Timiș pe drumurile naționale și pe autostrăzi

Drumurile Timișului, inclusiv autostrada, administrate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, sunt pregătite pentru sosirea sezonului rece. Peste o sută de utilaje sunt disponibile să iasă pe teren. Sunt contracte semnate pentru deszăpezire pentru toate drumurile din județ administrate de Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere. Astfel, pentru județul Timiș sunt acoperite contractual toate

Timişorenii racordaţi la Colterm au mai stat o noapte în frig. Fritz spune că ar fi ultima, fiind găsit un furnizor de gaz

Miercuri la prânz, atât primarul Timișoarei, Dominic Fritz, dar și șeful CJ Timiș se lăudau cu semnarea unui nou contract, valabil o săptămână, pentru furnizarea de gaze naturale la Colterm. Din păcate, anunțul ”s-a fâsâit”, iar furnizorul respectiv a renunțat la contract înainte de a fi semnat măcar. În aceste condiții, caloriferele timișorenilor au rămas

Abonat la Colterm, mort în casă încercând să se încălzească de la aragaz   

Lipsa de căldură în casele din Timișoara, după ce Colterm a încetat să funcționeze, a produs, aseară, prima tragedie. Un bărbat, de 66 de ani, a fost găsit decedat în locuința sa de pe strada Dumitru Kiriac din Timișoara,  iar fiica lui, în vărstă de 38 de ani a fost găsită în stare de inconștiență.

Vasile Popovici susține azi, la UVT, conferința cu titlul „Despre falșii învățători”. Moderator, Mircea Mihăieş

Joi, 28 octombrie, începând cu ora 18:00, va avea loc o nouă conferință organizată de Universitatea de Vest din Timişoara, sub genericul La UVT, Cultura este Capitală!. Scriitorul și diplomatul Vasile Popovici va dialoga cu cunoscutul om de cultură timișorean Mircea Mihăieș în jurul unei teme cât se poate de actuale: Despre falșii învățători. Vasile Popovici a fost

Florin Dragan

Florin Drăgan, rectorul Politehnicii timișorene, atrage atenția asupra riscurilor eliminării scutirii de impozit a IT-iștilor

Eliminarea scutirii de impozit a IT-iștilor poate avea un efect invers, arată rectorul Universităâţii Politehnica, Florin Drăgan. Respectiv, mulţi angajaţi din IT ar putea să lucreze pentru firme din strinătate, fiindcă majoritatea angajatorilor nu sunt dispuși să acopere această impozitare.   În spațiul public au apărut mai multe discuții despre eliminarea scutirii impozitului pe venit

PSD Timişoara, scrisoare deschisă pentru Dominic Fritz: “Erau perioade când nici pesediştii nu mergeau relaxați pe stradă, dar dumneavoastră ne-ați depăşit acum cu mult!”

Într-o scrisoare deschisă adresată lui Dominic Fritz, preşedintele PSD Timişoara, Mihai Ritivoiu, îi solicită primarului să îşi dea toată silinţa să rezolve problema căldurii în Timişora. Ritivoiu aminteşte că a fost o perioadă când PSD-iştilor le era greu să umble pe stradă în Timişoara, dar acum Fritz i-a depăşit. În scrisoarea căte Dominic Fritz, liderul

Autostrada A1 Lugoj - Deva

Au fost stabilite firmele care continuă în cursa pentru construcția loturilor cu tuneluri pentru urși din autostrada Lugoj – Deva

Șase oferte au fost depuse pentru construcția lotului cu tuneluri din autostrada Lugoj – Deva. Operațiunea de evaluare a ofertelor lansate a fost încheiată în cursul zilei de miercuri. Un număr de șase ofertanți rămân în cursa pentru proiectarea și execuția Lotului 2, secțiunea E și finalizare secțiunea D – Autostrada Lugoj – Deva, adică

Aeroportul Internațional Timișoara devine gazdă pentru mai multe evenimente culturale, organizate împreună cu Universitatea de Vest

Nou inauguratul terminal sosiri externe al Aeroportului Internațional Timișoara va avea și un spațiu special destinat organizării unor acțiuni culturale. Inițiativa este un parteneriat între instituția gazdă și Universitatea de Vest Timișoara. Miercuri a fost inaugurat un spațiu special dedicat artei și evenimentelor muzicale și culturale, care se vor desfășura în Aeroportul Internațional Timișoara „Traian

Delegația OMS a ajuns şi la Direcția de Sănătate Publică Timiș

Astăzi, o delegație a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), condusă de Heather Papowitz, manager de criză în cadrul acesteia, s-a întâlnit cu conducerea DSP Timiș.  Scopul vizitei a fost acela de a întelege fluxul informațional și operațional în contextul epidemiologic actual, precum și volumul de muncă raportat la resursele umane și materiale existente. În cadrul

Radu Țoancă nu se lasă! A contestat votul pentru hotărârea privind taxele și impozitele locale din Timișoara pe anul 2022

Votul acordat marți în plenul CLT pentru majorarea taxelor locale din Timișoara, a fost contestat de consilierul local PSD, Radu Țoancă, la Prefectura Timiș. Vă reamintim că votarea a fost reluată, după ce la prima încercare nu s-au obținut toate voturile necesare ca proiectul să treacă. Ulterior, ca urmare a vociferărilor celor de la USR,

Primaria Timisoara

Pe repede înainte! Gigacaloria se dezbate public luni

La ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara urma să fie dezbătută și votată dublarea prețului la gigacalorie. Proiectul a fost retras de primar de pe ordinea de zi, fiind cerută o dezbatere publică pe această temă. Primăria Municipiului Timişoara va organiza luni, 1 noiembrie, ora 1700,  dezbaterea publică pe marginea „Proiectului de hotărâre

La Timișoara a sosit primul autobuz electric de la Karsan. E doar un model de prezentare, orașul va primi 44, articulate/FOTO

O parte dintre timișorenii care au trecut miercuri dimineața au putut vedea pe viu cum vor arăta, aproximativ, autobuzele electrice cu care vor circula în transportul în comun din oraș în următorii ani. Sunt autobuze electrice, total nepoluante, produse de  turcii de la Karsan, societate care a câștigat licitația organizată de Ministerul Dezvoltării, din fonduri

colterm

Primăria Timișoara a găsit o soluție de avarie pentru un furnizor de gaz. Colterm repornește căldura

Colterm va putea reporni sistemul de termoficare, dar numai la CET Sud, unde se va funcționa preponderent pe cărbune, a anunțat primarul Dominic Fritz. Aceasta după ce s-a reușit semnarea unui contract cu un alt furnizor de gaz, pe o durată de os ăptămână. De lămurit mai rămâne cui îi aparține paternitatea reușitei, despre aceasta

Citu Iohannis

Sondaj Avangarde: Klaus Iohannis s-a prăbuşit în încrederea românilor; PNL a scăzut la 17%

Preşedintele Klaus Iohannis se mai bucură de încrederea a doar 14% dintre români, fiind considerat principalul responsabil al actualei crize politice. PSD s-a detaşat în topul partidelor, fiind cotat cu 40% dintre opţiuni, Aceste date şi altele sunt desprinse din ultimul sondaj Avangarde. Într-o singură lună, președintele Klaus Iohannis a “reuşit” să-şi înjumătăţească capitalul de

Rata de infectare în Timiş a scăzut la sub 10 la mia de locuitori. Tot în scădere, rata în Timişoara a ajuns la 12,31

Rata de infectare a ajuns în Timişoara la 12,31 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 12,51. Rata de infectare la nivelul judeţului este 9,89, în scădere faţă de ziua precedentă, când a fost 10,03. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Brestovăţ: 21,28. Astăzi, conform datelor furnizate de

Bilanţ coronavirus: 14.950 persoane infectate şi 512 de decese, în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 27 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.602.830 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.711 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.358.530 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore

Top