Când PSD câștiga alegeri, dar pierdea funcția de prim-ministru în urma unei matematici parlamentare nefavorabile, atunci social-democrații se supărau degeaba pe președintele care nominaliza candidat de la alții. Nu poți revendica poziția de premier dacă nu ai de unul singur peste 50% dintre aleși sau dacă împreună cu alt partid nu aduni numărul necesar de parlamentari. Treaba asta s-a întâmplat nu o dată, iar ultima oară o astfel de situație a lăsat PSD în afara guvernării după alegerile din 2020, atunci când PNL, USR și UDMR au venit la Cotroceni cu condițiile îndeplinite. Acum însă e altceva.
N-aș vărsa o juma de lacrimă pentru că PSD n-ar avea premier, am consumat prea multă energie când s-a întâmplat să aibă acces la o astfel de demnitate, dar să te duci la șeful statului tu, locul unu, PSD, cu locul doi, PNL, în topul rezultat la alegeri și să nu dai premierul e o prostie sau o strategie. Ca să nu mai vorbim de un disconfort legislativ ce-ar trebui să-l simtă președintele nominalizând candidatul de premier de la formațiunea ieșită pe locul secund, când primele două partide doresc să facă majoritatea pentru guvernare. În ambele situații, și dacă e prostie, și dacă e strategie, partidul care face asta nu vine cu bună credință să administreze ceva în țara asta.
Dacă din prostie nu guvernezi cu premier, fără rotație și alte bazaconii, atunci o faci doar ca să ai acces la resurse, dar să nu ai prea multă responsabilitate. Dacă o faci strategic, ca PNL să se erodeze în continuare, să nu îi arunci în brațele USR, cu care ar guverna poate mai aplicat anticorupție, atunci toată treaba nu mai are nicio legătură cu țara, cu patriotismul, cu binele dorit cetățeanului, ci cu foamea de funcții, foamea de bani și cine știe ce pofte ar mai avea de satisfăcut partidul în zona justiției sau legislativă.
O altă aberație a politicii românești de astăzi este condiționarea asta imatură formulată de mai toate partidele care au participat la negocieri sau chiar la guvernare. USR a făcut primul pas greșit să nu-l vrea pe Ludovic Orban, adică pe președintele partidului cu care se alia pentru o majoritate parlamentară. Apoi nu l-au mai vrut pe Cîțu, devenit și el președinte al PNL. Dar nici PSD nu-l dorește pe președintele liberal, iar liderul PNL ar bloca nominalizarea lui Ciolacu sau Grindeanu pentru funcția de premier din partea PSD, propunându-l pe Rafila.
Cum ar veni, Florin Cîțu n-ar avea prea multe împotriva renunțării la cea mai puternică funcție din guvern, chiar o cedează cu bucurie pentru a mai uita lumea de lipsa lui de frecventalitate politica și pentru nu ajunge o funcție de forță în mâna unui adversar al său din PNL. Dar nu oricum, ci PSD să nu-și pună președintele sau prim-vicepreședintele în această poziție. Greu poți face politică într-o manieră mai „la mișto” decât se practică acum. Da, e posibil și chiar de preferat să nu renunți într-o negociere la un set de principii, poți pretinde prioritizarea unor proiecte, dar să-i ceri partidului partener să nu-și nominalizeze președintele pentru o funcție importantă mi se pare o tâmpenie făcută și de USR, și de PSD, și de PNL.
Nu vrei cu Ciolacu, perfect, mulți cred că nu și-ar dori cu Ciolacu, dar atunci renunți la colaborarea cu PSD. Nu-l vrei pe Cîțu, că l-ai dat jos cu moțiunea, după ce tot tu l-ai ajutat să ajungă președinte al PNL, OK, renunți la PNL și guvernarea va fi alta. Îți asumi riscurile, poate cu efecte pe termen lung poate la fel de negative pentru partidul care s-a încâpățânat să-l propună, dar și împotriva celui care s-a înverșunat să-l respingă pe același Cîțu. Nu-l vrei pe Ciolacu în contrapartidă sau că nu e bun, păi ce sens are să guvernezi cu acel partid care l-a ales pe Ciolacu șef? O fi mai performant un pișboy al lui Ciolacu, nu tot aia pun la cale împreună? Sau iarăși ne băgăm unul la altul în partid să forțăm debarcarea din fruntea formațiunii?
Ăsta parcă e războiul hibrid al rușilor. Să te dai constructiv, mare prieten politic și coleg de guvernare cu careva pe care îl consideri incapabil, imoral, incompatibil cu principala funcție pentru care negociezi e ca și cum argentinienii n-ar fi jucat meciul la cupa mondială din Italia dacă Jenei îl bagă pe Gică Hagi pe teren. Bine, hai nu Gică, că el e „regele”, dar Rodion Cămătaru?
Comentarii prin facebook