S-a făcut mai bine de un an de când Dominic Fritz a fost învestit ca primar al Timișoarei. Cine vrea să vadă partea bună a victoriei USR pe Bega zice că a fost anul așezării lucrurilor. Cei care nu suportă acest partid și ideea de primar neamț, ba mai sunt și nostalgici după Nicolae Robu pot spune că edilul actual nu a făcut nimic. Că proiectele vechi merg înainte inerțial, iar altele noi nu prea au apărut. Iarăși, cei care îl simpatizează pe Dominic Fritz vor zice că n-a putut face prea multe, pentru că nu și-a împlinit lucrarea de salubrizare a organigramei primăriei, alții vor zice că ăsta e un alibi al neputinței. Dincolo de acest ping-pong sunt câteva de observat și de pe stradă.
Orașul nu e foarte curat. Dacă „acceptabil” e un calificativ pozitiv pentru curățenia pe drumuri, atunci să zicem că primăria are o bulină gri. Însă dincolo de acest furnizor de servicii cam bate vântul. Răul cel mai rău se vede la spațiile verzi lăsate nu știm cui, deși sunt vreo cinci firme cu contract, acele spații verzi dintre blocuri, de pe insulițele de lângă trotuare și alte maidane urbane. Scuza lui Dominic Fritz este că a verificat tot mai des cum merge treaba și, acolo unde prestatorul nu a prestat, nici primăria nu a plătit. Pe noi ca cetățeni o astfel de abordare nu ne încălzește nici pe jumătate, căci interesul meu este să nu văd mizerie și de abia apoi ar trebui să mă bucur că nu s-au plătit bani acolo unde nu s-a lucrat.
Suntem întrebați într-un sondaj de opinie lucrat de Universitatea de Vest despre calitatea vieții în Timișoara. Dincolo de formulări complicate, ca timișorean de mulți ani poți spune că trăim într-un oraș gri spre un albastru spălăcit, chiciură. Nu e chiar maro castaniu ca Petroșaniul, dar nici verde smarald nu-i poți spune, atât din perspective ecologică, cât și din cea a poftei de viață. Nu avem un ștrand modern ca la Oradea, dar nici unul mai clasic, ca la Arad, și pentru asta trebuie să-i mulțumim fostului primar Gheorghe Ciuhandu. Nu avem un stadion, nu avem sală polivalentă, iar pentru asta mulțumim de ceva vreme celor care au avut putere politică, dar n-au mișcat un deget pentru pornirea unor astfel de proiecte.
Suntem în moarte clinică la sport. La cel de performanță, dar nu excelăm nici la cel de masă. Nu avem nici acum un muzeu al revoluției ca atracție turistică. O parcare mare n-a răsărit din mâna administrației locale vechi sau celei actuale. Până acum ne-am mai îmbătat cu idei de noi plasamente ideale parcărilor moderne, dar acuma nu mai avem nici atât. Măcar o promisiune, nimic, nici garajele dintre blocuri cu care s-a mai jucat Nicolae Robu nu mai sunt o prioritate pentru noua administrație. Există o dinamică oarecare la societatea de transport public, dar ca serviciu nu putem spune că este mulțumitor pentru a înlocui nebunia asta de a te plimba toată ziua cu mașina. Iar zilele acestea, se vede, orașul stă să explodeze la orele de vârf din punct de vedere al traficului.
Toate cele de mai sus dacă s-ar rezolva tot nu poți da un calificativ bun unui primar care administrează un oraș în al cărui parc central mai avem o situație precum cea de la ștrandul Uszoda. Nu poți lăuda o paletă de primari de mare oraș care au îngropat sub borna zero a târgului, piața Victorie sau a Operei, o mizerie de pasaj, ca și cum ai îngropa un cadavru cu două lopeți de nisip aruncate în grabă. Timișoara pute nu numai prin gunoiul dintre blocuri, dar pute numai la gândul că în buricul târgului ai așa ceva, pasajul de la Operă blocat cu câteva plăci de placaj și Dumnezeu cu mila pentru ce-o fi după.
Nu am fost primii care am găsit soluția pentru repararea patrimoniului imobiliar al orașului. Renovările au început târziu și au mers tare încet. Numărul mare de case cu valoare istorică sunt multe și mai este mult până departe. Avem un proiect Iulius impresionant, dar care vine din privat, e adevarat, cu nişte sacrificii făcute de oraș atunci când primarii au negociat amplasamentul cu dezvoltatorul. Dar bine că s-a făcut și așa. Avem industrie automotive și primarii se pot lăuda că au atras aceste investiții. Da și nu, căci poziționarea Timișoarei lângă autostradă a fost elementul principal care a convins în acest demers investițional, nu neapărat confortul acordat de autorități.
Avem proiecte private interesante, cum este ISHO, dar și multă colcăială de crocodile imobiliari care așteaptă… Chiar așa, ce așteaptă? Se așteaptă ca și noua administrație să se dea pe brazdă în buna datină a predării mandatelor între primari până acum, cu bune, dar mai ales cu rele. Dacă numai asta i-am contabiliza primarului Fritz la capitolul „bune”, atunci este deruta din rândul celor care nu mai sunt siguri de traseul scurt de obținere al autorizațiilor în zona proiectelor imobiliare. Încă îl caută și s-ar putea să-l găsească. E puțin? Probabil, dar nu lipsit de importanță.
Comentarii prin facebook