Astăzi a trecut de Senat proiectul de lege iniţiat de senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, privind restaurarea clădirilor de patrimoniu. Potrivit demersului, procentul de cofinanțare la restaurarea clădirilor istorice din bugetul local va fi variabil în funcție de posibilitățile bugetare ale proprietarilor și ale autorităților locale.
Primăriile vor putea să restaureze mai multe clădiri istorice în fiecare an, potrivit proiectului iniţiat de Roaul Traifan şi care a trecut astăzi de Senat.
“La restaurarea imobilelor care sunt valoroase pentru comunitate, primăria poate participa prin cofinanțarea lucrărilor. Dacă până acum cuantumul de cofinanțare era fixat la 50%, după intrarea în vigoare a acestui proiect de lege vom da voie autorităților locale să-și stabilească singure cuantumul cu care participă, în funcție de importanța imobilului, starea acestuia și alte criterii obiective stabilite de consiliile locale. Astfel, își vor putea folosi bugetul disponibil într-un mod cât mai eficient, ceea ce va duce la o îmbunătățire mai rapidă a vieții cetățenilor și la o atractivitate sporită din punct de vedere turistic a localităților”, a afirmat Trifan
Proiectul legislativ merge acum la camera decizională.
Comentarii prin facebook