Printre noi vor fi cetățeni care suferă amarnic că, români fiind, nu pot participa la unele acțiuni ce întregesc festivitățile aniversare dedicate zilei naționale a României. Cumva treaba asta trezește o reacție de genul „până aici!”. Până la fiorul patriotic, de el să nu se atingă autorităție naționale sau mondiale ce, pas cu pas, vor să ne transforme în „sclavi” ai certificatului verde Covid. Dacă sunt oameni care cred că vor sfârși în „robia” codului QR și a cipului, făcându-și pașaportul medical, atunci sigur vor fi și dintre aceia care vor să vadă liberi și gratis un concert în piața Libertății, un kurtocs kolacs aburind, un șoric afumat la 120/kg, dincolo de defilarea pură, nealterată de pandemie, industria farma, politicieni vânduți dușmanului de neam și țară, fără masca aia pusă pe ochi.
La fel de adevărat este că vor fi români eligibili din punct de vedere al securității medicale, posesori de certificat verde, care nu vor participa la sărbătoare, deși ar avea acces. Pentru unii e prea frig, alții au treabă prin mall, alții poate muncesc ceva pe-acasă sau sparg lemne undeva la munte. Alții poate habar n-au că e ziua națională și ce eveniment din istorie ne-a făcut să ne bucurăm iarna, nu vara, întrebându-se apoi ce i-a apucat pe înaintași să facă marea unire când îngheață pietrele și dau bolile.
Unul dintre regretele apărute odată cu mecanismele luate de urgență de autorități este că lumea e împărțită în două. Nu revin la cauzele acestei polarizări totuși triste, dar viața te aruncă și-n situații neplăcute. Însă indiferent din ce grup de români am face parte, din cel al celor fără acces la aniversare, aruncând printre garduri privirile omului discriminate și revoltat, ori din grupul celor care au voie să participe la concerte sau târguri cu fasole și ciolan, vestea bună e că putem fi puțin mai buni români și fără toate astea.
De pildă, un român care taie ilegal copaci din pădure ar trebui să știe că degeaba ar participa la defilare, tot neam prost rămâne, nu mândru român. Dacă duci doze de bere pe vârf de munte și nu le mai aduci goale înapoi, tot neam prost ești, nu mândru român. Dacă mergi în străinătate și auzi pe cineva spunând „ăsta sigur e român”, pune-te pe bordură și gândește-te ce a vrut să zică omul ăla, ești cumva neam prost sau mândru român? Dacă te lauzi la prieteni că ai fentat Fiscul sau Casa de Sănătate că n-ai plătit impozit, tot neam prost ești, degeaba te cauți de mândru român la slujba de pomenire a eroilor neamului.
Slujbă la care, desigur, participă multe alte neamuri proaste din politică, neamuri proaste care nu trebuie să intre cu toporul în pădure pentru a-și confirma renumele. Nu, pentru aceștia hoția se face prin acte cu dedicație date de guvern, legi nedrepte votate în parlament, lăcomie administrativă, toate întoarse în viața lor sub formă de avantaje sau bani. Și, totuși, dacă-i întrebi vor zice că sunt mândri români. O părere de rău din toată această ruptură produsă în societate e că de după gard poate vor sta triști și copii care n-au nicio vină, e adevărat, dar n-au nici voie să vadă un carusel, să cumpere o acadea, pentru că părinții le leșină cu gândul la o banală injecție.
P.S. În rubrica de mai sus ispitește o întrebare: puteam avea în 1918 o Românie federalizată? În alte condiții poate că da, dar mai degrabă nu. Să nu uităm că atunci când într-un mare suflet românii se uneau la Alba Iulia, armata sârbă încă ocupa Banatul românesc, iar pericolul comunist de la Budapesta i-a făcut până și pe scepticii ardeleni și bănățeni să primească bucuroși, cu căciula-n mână, ca de pomană, o unire de tipul statului național preferat de francezi, despre care cei de la București de abia îndrăzneau să viseze. Cu excepții precum Sever Bocu sau Traian Vuia, cel care dorea mai degrabă o independență a Transilvaniei anterior unirii. Mai apoi, între Carpați au apărut și regretele, dar mâhnirile artizanilor s-au dovedit târzii, cum nu de puține ori ne-am scris noi istoria.
Comentarii prin facebook