Gest minunat făcut de 20 de angajate ale Drecţiei de Sănătate Publică, care şi-au ales ca zua de 8 Martie să fie una memorabilă. Astfel, fetele de la DSP au donat sânge pentru militarii şi cetăţenii răniţi în conflictul din „vecini” şi au strâns tichete de masă pentru Uniunea Ucrainenilor din Timişoara.
„Într-o zi în care este sărbătorită femeia, noi suntem mai mult decât soții, mame, surori, prietene, care, între un zâmbet și o emoție, ne-am îndreptat gândul spre femeile pentru care această zi este mai puțin frumoasă. Astăzi, o parte din colectivul Direcției de Sănătate Publică Timiș a donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara, alăturându-se astfel campaniei de donare de sânge pentru militarii și cetățenii răniți în conflictul din Ucraina.
Am fost plăcut surpinși de faptul că alți donatori aflați la acel moment în cadrul centrului și auzind discuția noastră, ne-au oferit tichetele lor pentru a fi donate alături de ale noastre, Uniunii Ucrainenilor din Timișoara. Noi credem că o faptă bună atrage altele după sine”, se arată într-un mesaj DSP Timiş.
Comentarii prin facebook