Prefectura cere anularea autorizației de construire pentru un ansamblu imobiliar din Giroc. Unele apartamente sunt deja locuite de oameni

Prefectura Timiș va cere în instanță anularea autoriației de construire pentru un ansamblu de blocuri ridicate în comuna Giroc, aceasta pentru că acolo ar exista probleme mari ridicate de emiterea acelui document, care nu respectă ceea ce se acordase prin certificatul de urbanism. Nicio primărie nu e mai presus de lege, spune prefectul Mihai Ritivoiu. Acum se caută soluții … sociale, pentru ca cei care au cumpărat deja locuințe acolo, unele blocuri din ansamblu fiind finalizate, să nu sufere.

Respectivele blocuri se găsesc înainte de trecerea peste calea ferată, pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unde se află și un magazin Lidl. Inspectoratul de Stat în Construcții a efectuat acolo un control, în luna ianuarie, și a descoperit mai multe probleme. Rezultatele procesului de control au fost înaintate spre Prefectură, iar instituția a demarat procedurile legale pentru a se opri ridicarea în continuare a blocurilor de acolo. Din păcate, unele dintre clădirile ansamblului au fost deja ridicate și apartamentele vândute, iar acum se caută soluții în așa fel încât locatarii de bună credință să nu fie afectați.

”Am constatat o serie de deficiențe majore în ceea ce privește derularea acelui proiect și implementarea acestuia. Vă dau doar trei exemple. În certificatul de urbanism se aprobau lucrări de demisol plus parter, plus patru etaje, iar autorizația de construire s-a dat pentru demisol, parter, patru etaje și încă un etaj retras. Procentul de ocupare al terenului trebuia să fie de 35%, și, de fapt este de 37,1%, iar coeficientul de utilizare al terenului, maximul atins de PUZ era de 1,7, iar acum cel construit, din proiect, este de 2,1, adică o depășire cu 23,5%. Noi cerem, ca și structură anularea autorizației de construire. Acolo proiectul este în desfășurare, adică anumite blocuri au fost finalizate și vândute, iar altele sunt în curs de construire. Am solicitat instanței, având în vedere consecințele de ordin social, ca măsurile, dacă se aplică, să aibă în vedere, poate, aplicarea acestor indicatori la construcțiile nefinalizate, astfel încât să nu ne trezim cu costuri sociale mai mari decât este cazul.”, a spus prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu.

El a dorit să transmită un avertisment celor care activează în acest sector, să nu încerce să forțeze legea, pentru că vor avea de suferit.

„Transmit pe această cale, dezvoltatorilor imobiliari să fie foarte atenți în ceea ce fac, pentru că nu vom tolera depășiri și obținerea de bani prin nerespectarea legii. Mai ales că subiectul urbanismului și dezvoltării imobiliare este unul sensibil. Sunt foarte multe nemulțumiri și se fac foarte mulți bani. Nu e nicio problemă că se câștigă bani, că se construiește, dar acest lucru trebuie să fie legal. Nicio primărie, indiferent de culoarea lor politică nu scapă de ochiu vigilent al Prefecturii”, a mai spus Ritivoiu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Ramona a spus: (martie 30th, 2022 at 18:46 )

Sunt oare blocurile construite de arabi?Ăștia care au venit in țara noastră și au impresia că legea e în mâinile lor?Au venit niste flămânzi și acum sunt mari dezvoltării imobiliari!Faceți bine și respectați legea,țigani ce sunteți!Cine nu a respectat legea sa despăgubească persoanele care au cumpărat în acele blocuri și demolați le să ii învățați minte pe acești retarzi care nu se adaptează la un stil de viață normal in veci!veniți din jungla,fac legea singuri și așa vor muri!De ce nu le luați tot ce au și să i expulzați la ei acasă?????

cet a spus: (martie 30th, 2022 at 19:36 )

Rezolvarea e simpla asa cum prevede legea!

Dezvoltatorii platesc daunele cuvenite cumparatorilor pacaliti, plus dobanzi si despagubiri morale, acestia se muta in locuinte legale si apoi blocurile se demo;eaza!
Simplu.

bighi a spus: (martie 30th, 2022 at 21:07 )

nimic despre toma?poate el zice ca este ilegal dar moral:))

Adriana a spus: (martie 31st, 2022 at 11:30 )

Dar de blocurile construite intre case cu balcoane peste trotuare, nu se autosesizeaza nimeni ? Verifuca cineva aceste autorizatii? Aceste cladiri pun efectiv in pericol oamenii care trec pe trotuar, efectiv spatiu public. Toti sunt agreati de primarie binenteles.

Cristina a spus: (martie 31st, 2022 at 20:44 )

Știe cineva despre ce blocuri ar fi vorba? Sunt cele din spatele magazinului Lidl?

George a spus: (aprilie 1st, 2022 at 15:03 )

Se pare că e vorba de blocurile construite de Timflex

eu_ a spus: (aprilie 3rd, 2022 at 16:15 )

ciudat prefectura sa reclame un act eliberat de primarie, nu cumva ar trebui sa ii sanctioneze pe cei care l-au eliberat si sa ii reclame in instanta?

stie cineva numarul dosarului care vizeaza anularea autorizatiei de constructie si stadiul?
daca un cumparator merge la notar sa incheie un pre-contract sau un act de vanzare-cumparare pentru un apartament situat in imbobilele deja construite sau cele in curs de construire, va fi notificat de notar?
se mai pot incheia acte notariale daca autorizatiei de constructie este in litigiu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.