A început ca o dispută politică. Mă refer la momentul în care consiliera locală Roxana Iliescu a atacat conducerea Filarmonicii, iar prin ricoşeu pe primarul Dominic Fritz, că se intenţionează organizarea unui concert de manele în instituţia de cultură. Iliescu chiar îi lua apărarea, în acest context, fostului director Ioan Gârboni, care n-ar fi acceptat niciodată un astfel de demers subcultural. Disputa politică s-a transformat ulterior într-una admistrativă, după ce s-a aflat că organizatorii nu aveau niciun contract pentru închirierea sălii, ei afirmând că ar fi avut totuşi un accept verbal. De fapt, nu l-au avut nici pe acesta, ci doar l-au întrebat pe directorul administrativ dacă sala este liberă în ziua respectivă şi li s-a răspuns afirmativ.
În fine, în a treia etapă, mai ales la Bucureşti, incidentul (sau nu ştiu cum să-i spun) a luat forma unei dezbateri despre discriminare. Iar cu extensie despre „intoleranţa elitistă” a Timişoarei vizavi de acest gen atât de popular în Capitală. Iar aici s-a amintit cu mare râvnă faptul că şi fostul primar Nicolae Robu a interzis manelele pe teritoriul oraşului. De fapt, le-a interzis la evenimentele publice organizate de municipalitate şi, oricât de critic am fost cu Robu, consider că a procedat corect. Apropos, la acel moment USR Timiş a criticat dur măsura lui Robu, Organizaţia de Tineret luând-o chiar rău pe arătură, comparând această decizie cu cea a lui Ion Iliescu din 1990 de a-i interzice Regelui Mihai să intre în România.
Departe de-a fi un act de discriminare, aşa cum strigă apostolii antidiscriminării, interzicerea concertului de la Filarmonică mi se pare mai degrabă un act de igienă culturală. Nu cred că manelele se identifică cu o anumită etnie, ci mai degrabă cu prostul gust. Nu doar romii cântă şi ascultă manele, ci şi românii. Şi, mai periculos, manelele se identifică şi cu zona interlopă, infracţională, indiferent de etnie. Nu cred că există un mare interlop din România căruia să nu i se fi compus/dedicat vreo manea despre cât de „mare valoare” este şi cum ştie el să „numere banii şi bagaboandele” fentând „gaborii” şi fiscul. Din maşinile neamurilor proaste în care urlă muzica la maxim, nu vom auzi niciodată Bob Dylan, ci doar manele.
Ce-i drept, în ultimul timp am observat încă o categorie de tineri, dar aici ar putea fi şi teribilism, care spun că le plac manelele. Şi mă refer la o zonă de hipsteri, adică tot un fel de „teritoriu” USR-ist. Dar aici poate fi, pe lângă teribilism, şi o formă a ceea ce unii numesc cancel culture. Şi amintesc din nou de USR fiindcă cel atacat pentru discriminare este primarul Dominic Fritz. Şi dacă am ajuns într-o zonă politică, nu pot să nu observ că lupta împotriva discriminării s-a transformat, la rândul ei, într-una discriminatorie. Şi e un fenomen global, accentuat de transformarea Black Lives Matter dintr-o mişcare civică într-una politică de extremă stânga.
Am mai auzit opinii, de exemplu la Gelu Duminică, un sociolog pe care-l apreciez de altfel, că publicul decide asupra muzicii pe care o ascultă, iar Filarmonica timişoreană trebuia să se supună trend-ului. Dar n-a făcut acest lucru pe motiv de romi şi discriminare. E ceva adevăr aici, dar asta nu înseamnă că instituţiile de cultură trebuie să se implice, la rândul lor, în proliferarea prostului gust. Care oricum ne înconjoară, vrem, nu vrem. Mai degrabă aceste instituţii au datoria, dacă nu obligaţia, de-a educa şi forma bunul gust. Şi acelaşi Duminică, ca suprem argument, face trimiterre la postarea unui comediant care povesteşte, tot în apărarea manelelor, despre un spectacol de pe scena Filarmonicii: „(…) acum doi ani am deschis spectacolul cu o excelenta gluma despre bășinile femeilor și am continuat cu un material despre cum se cacă câinele meu, iar domnul Constantin Bojog a executat cu virtuozitate un bit de 15 minute despre masturbare. Lucruri fine, nu manele.”.
Să înţelegem de aici că, dacă cineva s-a defecat o dată pe scena Filarmonicii, de acum înainte la toţi cei pe care-i trec nevoile să le fie închiriată sala? Altfel, doamna Roxana Iliescu, în urmă cu doi ani, atunci când a avut loc acest “spectacol”, Filarmonica era condusă exact de cel pe care-l regretaţi acum, finul intelectual Ioan Gârboni. Care ar urma să ocupe şi un scaun de secretar de stat în Ministerul Culturii şi să fie comisar al TM2023. Se pare că în tolba oricărui secretar cultural stă “un bit de 15 minute despre masturbare”.
Comentarii prin facebook