Interul Răzvan Trif a primit o convocare de urgență la lotul naţional de seniori al României care se pregătește vreme de trei zile la București (până la 9 aprilie). El devine al patrulea handbalist al echipei bănăţene chemat la această acțiune de pregătire.
Ceilalți trei jucători sunt portarul Claudiu Pal, interii Ianus Dumitrescu și Antonio Bordeanu, toți aflați pe lista inițială a convocărilor. Alături de ei, se vor afla la lot antrenorul Horvath Atilla, care va fi secundul selecționerului Xavier Pascual pentru această acțiune și kinetoterapeutul Elian Apostol.
Cei șase au plecat la București, aseară, imediat după meciul de la Sighișoara, unde SCM Poli a pierdut cu 34-28, în fața formației Steaua București, în turul al doilea din Cupa României.
După trialul naționalei de seniori, cei patru jucători vor rămâne în București, unde urmează să participe la cantonamentul reprezentativei de tineret.
Reamintim, echipa bănăţeană se află doar pe locul 11 în campionat, loc de baraj, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat şi a fost eliminată din Cupă.
Comentarii prin facebook