Dominic Fritz a mai pierdut un meci în instanță cu sindicatul Primăriei Timișoara în problema organigramei. Al nu știu câtelea. Când iei trei goluri în nici o repriză, antrenorul trebuie să-și pună probleme dacă strategia a fost bună. Sau joacă până la sfârșit și ia șapte-opt la zero. Poate primul judecător care i-a întors organigrama era prieten cu Simonis, al doilea o fi fost amic cu Țoancă, al treilea cu „fanaticul” Nicolae Robu, dar chiar îi iei pe toți magistrații la rând să-ți zică că ești beat și dacă n-ai pus gura pe sticlă?
Asta nu înseamnă că Dominic Fritz nu are dreptate să vrea să schimbe ceva în primăriei. Toți au făcut-o, dar nu în același scop. Dar și cu dreptatea asupra ta nu poți să te sinucizi politic așa, din trei în trei luni, că va zice lumea că nu ești sănătos la cap. Puțini vor mai vedea în lupta asta ceva eroic când iei la țintă gardul și te încăpățânezi să dai cu capul în el. Nu faci decât să dai satisfacție adversarilor, iar dacă mai pică și-un control de la poliția economică te trezești că ești trimis la pușcărie de cine? De Nicolae Robu.
Dominic Fritz știe de ce pierde aceste bătălii pentru organigramă, că doar nu e coborât cu parapanta pe primăria din Timișoara. Nici în Germania n-ar putea face ce vrea să facă aici, doar că acolo lucrurile nu reclamă așa ceva, merg de zeci de ani și s-au așezat, Pe de altă parte, știa șți el că sistemul se protejează, iar legea este de partea lui, a sistemului. Nu suntem în 1989 să considerăm schimbarea unui „regim Robu” cu „regimul Fritz” ca pe o revoluție. Ca mâine să vrem să schimbăm tot, iar edilul comunist Petru Moț să nu mai dea pe la lucru de frica linșajului. Nu au fost schimbați nici atunci toți, iar acum nici atât, doar trăim în democrație.
Însă nevoia de schimbare o simțim uneori cu toții când avem de-a face cu birocrația locală sau centrală. Poate nu în toate birourile, dar nici să vrei altă gândire, alt aer în administraia locală cu șefii care au făcut administrație cum au făcut-o încă din primul mandat al lui Gheorghe Cuhandu, când administrația se învăța de la oameni care între timp au la activ ani de pușcărie sau dosare în pronunțare. Primarul Fritz a făcut aceeași greșeală să confunde orașele, la fel cum le-a confundat și Nicolae Robu.
Nu în problema angajărilor, ci într-alta. Fotbal se făcea peste tot în România cu fonduri publice din primării. Doar la Timișoara Curtea de Conturi a făcut revoluție. A mai auzit cineva ca unui primar să i se dea peste cap organigramă după organigramă? Poate că nu sunt multe astfel de instituții în care se caută schimbarea ca la Timișoara. Poate că primarii liberali și pesediști vor același lucru, menținerea unor reflexe mai „umane”, specifice unor oameni cu care „te poți înțelege”, mai balcanice, mai românești. Dar poate că altfel se judecă la Timișoara, iar altfel la Bacău.
Nicolae Robu s-a grăbit să ia rahatul în mână, să se joace nerăbdător cu el, fremătând. În ideea reîntoarcerii sale în primărie, va fi legat de mâini și de picioare, îi vor râde în nas toți sindicaliștii. Și cei scăpați nemeritat de sistem, și cei care, să zicem, ar fi fost victime nevinovate ale „regimului USR”. Ce satisfacție ai să-i faci în ciudă unuia care își propune o schimbare în primărie, nu numai angajări cu oameni de la partid? Și dacă mai greșește, asta e, dar Nicolae Robu n-a avut niciodată curajul să facă ce nu reușește astăzi Dominic Fritz.
Se va bucura Nicolae Robu să se întoarcă la aparatul funcționăresc care l-a făcut să apară în calitate de inculpat într-un dosar penal aș zice ridicol, cu o jumătate de casă dărăpănată vândută „abuziv”? Ce bază își mai poate pune în angajații din diferite servicii care l-au pus în situația să dea greș juridic nu numai în fotbal, dar și în alte spețe, cum ar fi penalizarea lăsării în paragină a clădirilor istorice? Se va întoarce acea efervescență imobiliară pe holurile primăriei și – dacă nu e corupt, cum se laudă – ce bucurie va avea din toate astea?
Comentarii prin facebook