În Piața Libertății se va planta un nou stejar în locul celui uscat, sădit de Regele Ferdinand

Unul dintre cei doi stejari de mari dimensiuni din Piața Libertății, plantați de familia regală a României în fața clădirii Garnizoanei, și care s-a uscat, va deveni operă de artă și în locul său va fi plantat un alt stejar. Nici cel de-al doilea stejar nu se află într-o stare bună și este aproape de a deveni istorie.

Margareta, Custodele Coroanei, a fost invitată la Timișoara pentru a planta noul stejar în Piața Libertății. Cel care s-a uscat a fost sădit de Regele Ferdinand I, iar acum va fi transformat într-o operă de artă.

După aproape 100 de ani în care a umbrit intrarea în garnizoana din Piața Libertății, stejarul plantat de Regele Ferdinand I în 1 mai 1923, grav afectat de lucrările de reabilitare a pieței, va fi ridicat și donat Facultății de Arte pentru a fi transformat într-o operă publică de artă. În cursul zilei de vineri lucrătorii Horticultura, cu sprijinul STPT, vor îndepărta stejarul uscat. Grav afectat de lucrările începute în 2012 în Piața Libertății, în timpul cărora rădăcinile arborelui au fost distruse, acesta nu a avut nicio șansă de a mai fi salvat. Tăierea lui a devenit urgentă din motive de siguranță atât pentru vizitatorii pieței, cât și pentru clădirea istorică din apropiere.

Trunchiul stejarului plantat de Regele Ferdinand I va fi donat Facultății de Arte și Design din Timișoara și va fi transformat într-o operă de artă care va fi amplasată într-un spațiu public.

În data de 19 mai, pe locul unde s-a aflat acest stejar, va fi plantat un alt arbore, la eveniment fiind așteptată să participe și Margareta, Custodele Coroanei.

”Tăierea stejarului cel mai iubit este un moment dureros pentru Timișoara, dar din păcate de câțiva ani nu mai putea fi salvat. Mă bucur mult că Majestatea Sa Margareta a acceptat invitația de a planta în locul lui un alt stejar, ca semn de respect pentru legătura specială pe care Timișoara o are cu Casa Regală și pentru valorile comune pe care le împărtășim,” a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

În cursul acestui an, Primăria Municipiului Timișoara și Horticultura vor realiza mai multe intervenții asupra celuilalt stejar din piață, plantat tot în 1923 de Regina Maria, aflat încă în viață. Intervențiile au fost recomandate în urma unui studiu realizat de specialiștii Asociației Peisagiștilor din România (ASOP) – Filiala Teritorială Vest pentru a-l proteja, însă, potrivit studiului amintit, nu există garanții că acesta va mai putea fi salvat.

Primăria Timișoara lucrează la un proiect de reînverzire a Pieței Libertății.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

50 shades of balcanism a spus: (mai 13th, 2022 at 06:27 )

Asta-i paradingma meșter-manoliană: nu poți construi nimic dacă nu distrugi ceva. Se cheamă abordare constructivă balcanică.
Ce nu vă învață la școală este că pe toți cei nouă meșteri mari, pe calfe și pe zidari îi chema la fel: Dorel. Dorel Delaproiectare, Dorel Delaaprovizionare, Dorel Delaexecuție etc.

Cum mama dracului să faci lucrări de reabilitare și să distrugi un arbore atât de important? (Puteau măcar să salveze măcar ghindă (simbolic) sau să fi făcut o clonare cât mai avea o rămurică verde.) Când se mai fac lucrări din astea, propun să fie trecute în scripte ca operațiuni speciale de reabilitare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.