Marilen Pirtea apără proiectul noii legi a educaţiei: Universitățile vor avea bugete majorate, din 2023

Potrivit proiectului noii legi a educaţiei, bugetele ministerului de resort destinate universităților vor creşte cu 40%, afirmă deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, totodată rector al Universităţii de Vest. Aceasta înseamnă o creştere de peste două miliarde de lei, începând chiar cu anul viitor, mai spune parlamentarul, care este şi președinte al Comisiei de Educație și Cercetare a PNL.

Contestat de multă lume din sistem, proiectul noii legi a educaţiei are un apărător în persoana deputatului PNL de Timiş Marilen Pirtea, totodată rector al UVT.

„Reforma învățământului superior se va sprijini în mod esențial, în viziunea noii legi a învățământului universitar, pe o finanțare superioară a dezvoltării universităților. Cum orice strategie de dezvoltare nu se poate aplica fără finanțare corespunzătoare, pentru reforma universitară s-a prevăzut, în proiectul noii legi a educației, o majorare de peste 40 de procente a bugetelor Ministerului Educației destinate universităților”, arată Pirtea, care deţine şi poziţia de președinte al Comisiei de Educație și Cercetare a PNL.

El afirmă că creșterea de buget va fi de peste două miliarde de lei, chiar din 2023, în condițiile promulgării noii legi în timp util.

„De pildă, noua lege prevede ca universitățile să beneficieze de o creștere a finanțării la un nivel de minim 300 de lei pe student bugetat, echivalând cu o creștere de 50% față de actualele baze de calcul în finanțarea oferită de minister, în funcție de capacitatea managerială și de performanțele universitare, așezate pe o grilă transparentă de evaluare unitară la nivelul întregii țări. Este prevăzută, de asemenea, opțiunea ca universitățile să își afirme o mai mare autonomie, din perspectivă financiară, prin care comunitățile academice își vor realiza planurile strategice de participare la proiecte internaționale, atragerea de studenți internaționali, dezvoltarea de centre de cercetare pilot sau completarea infrastructurii de campus universitar”, subliniază deputatul.

El  mai spune că, în această perioadă, se mai înregistrează  propuneri și observații pentru completarea noului proiect de lege, deschis dezbaterii publice de către Ministerul Educației.

„În calitate de președinte al Comisiei de Educație și Cercetare din PNL, îi invit pe toți cei interesați, cadre profesorale, elevi și studenți, cercetători, să ne transmită obsevațiile lor, legate de pachetul legislativ pentru învățământul preuniversitar, cât și de cel legat de învățământul superior. Ne bazăm pe observațiile tuturor celor interesați, iar pentru o comunicare eficientă în acest proces de consultare, PNL a lansat o platformă online, pentru comunicare interactivă, care se poate accesa la adresa Legile-educatiei.pnl.ro, un spațiu de dialog despre viitorul educației”, a conchis  Pirtea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

1) Măririle de bugete sunt necesare, însă nu este sigur că acestea vor ajunge la nivelul inflației. (Așa cum măririle pre-electorale din 2023-2024 nu vor acoperi nici pe departe pierderile din cauza inflației!) Să vorbești azi de bugete fără să ții seama de inflație, se cheamă ȘMEN.
2) Legea e făcută pentru perenizarea coteriilor care rod educația.
3) O lege serioasă nu se pune în discuție în timpul concediului.
4) Pentru observații, dacă vă plictisiți, citiți asta: https://rasunetul.ro/andrei-marga-o-lege-statului-pe-loc

„Știți câte nume sonore ale Societății civile au comentat până acum Legile Educației? – vreo 10: Lazăr Vlăsceanu, Mircea Miclea, Remus Pricopie, Adrian Preda, Paul Cernat, Andrei Cornea, Sabina Fati, Cristian Preda, Adrian Dușa, Sorin Șerb.

Nici Lazăr Vlăsceanu, nici Remus Pricopie nu văd vreo legătură între raportul ”România educată” și acest proiect de legi. Lazăr Vlăsceanu vorbește chiar de ”tentative de compromitere” a raportului… Și, cum mai nimeni nu se recunoaște în Legile Educației, ca făt al României educate, explicația trebuie căutată în supranatural:

O fi fost mă-ta vioară,/ Trestie sau căprioară/ Și- o fi prins în pântec plod/ De strigoi de voievod?/ Că din oamenii de rând/ Nu te-ai zămislit nicicând./ Doar anapoda și spârc,/ Cine știe din ce zmârc,/ Morfolit de o copită/ De făptură negrăită/ Cu coarne de gheață,/ Cu coama de ceață,/ Cu uger de omăt – / Iese așa fel de făt.

Da, ați ghicit, e Fătălăul, din Flori de mucigai.”
(Eleonora Fojică, Legile educației – chintesență a „României Educate” – trag în jos educația, https://www.romaniacurata.ro/legile-educatiei-chintesenta-a-romaniei-educate-trag-in-jos-educatia/)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo

Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.