Marţi, în jurul orei 11:40, un apel la 112 a anunţat un accident de circulaţie cu victime. Aşadar la faţa locului, pe DJ 691, în localitatea Fibiș au sosit de urgenţă echipaje de la ISU Timiş, Ambulanţă şi IPJ.
Ajunși la locul intervenției, salvatorii au constatat că în accident au fost implicate mai două autoturisme în care se aflau 3 persoane (2 sex feminin și 1 sex masculin). În urma impactului, șoferii celor două mașini au rămas încarcerați. Victimele au fost extrase și predate echipajelor medicale în stare de conștiență.
„Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, a condus un autoturism pe DJ 691, dinspre Pișchia înspre Fibiș, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare , a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 37 de ani, care circula regulamentar, ulterior primul autoturism fiind proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 62 de ani, care circula din sens opus, respectiv dinspre localitatea Fibiș.
În urma impactului a rezultat rănirea conducatoarei auto de 37 de ani și a unei pasagere din autoturism condus de aceasta, o femeie de 26 de ani”, se arată într-un comunicat IPJ Timiş.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Comentarii prin facebook