Gruparea Nica – Groza din PNL Timiş lansează un “apel la unitate”, în care care primarii “dizidenţi” sunt făcuţi bârfitori şi conduşi de “interese personale”

Războiul din PNL Timiş a trecut la faza strângerii de semnături. Pe grupuri interne de WhatsApp  a apărut un text, având şi sigla PNL, în care membrii partidului sunt chemaţi să semneze pentru susţinerea tandemului Alin Nica – Dănuţ Groza, dar şi al lui Bogdan Ghelbere pentru funcţia de secretar general adjunct al Guvernului. Cu toate că se numeşte “apel la unitate”, în text sunt criticaţi dur opozanţii actualei conduceri a PNL Timiş.

Apropiaţii actualei conduceri a PNL Timiş au decis, în cele din urmă, să strângă semnături pentru susţinerea tripletei de la conducerea filialei Alin Nica – Dănuţ Groza – Bogdan Ghelbere. Şi asta după ce, săptămâna trecută, la o întâlnire care nu a fost totuşi şedinţă a Comitetului Director s-a renunţat la aceată idee, mai ales după intervenţia viceprimarului Cosmin Tabără, preşedinte al PNL Timişoara. Cu toate că textul este intitulat “apel la unitate”, opozanţii actualei conduceri sunt criticaţi dur, afirmându-se că au interese personale în conflctul care macină PNL Timiş.

Prezentăm integral textul “apelului”:

“Lansăm un apel la unitate

Noi, semnatarii acestui apel, ne dorim să păstrăm unitatea PNL Timiș, să respectăm statutul și să ferim întregul partid de interesele personale ale unor membri nemulțumiți care au refuzat  dialogul în cadrul filialei și au preferat să bârfească neasumat. 

Am constatat cu tristețe acțiunile unor membri PNL Timiș care au afectat în mod grav reputația partidului nostru și care au pus în umbră eforturile realizate atât la nivel județean cât și la nivel național de apropriere de cetățeni și de informare corectă a acestora.

În PNL Timiș discutam liber și neîngrădit în interiorul partidului, ne contrazicem și avem idei diferite. Suntem un partid liberal în care libera exprimare este sfântă, iar orice punct de vedere divergent este acceptat daca este exprimat, în primul rând, în forurile statutare ale partidului.

Din păcate, câțiva colegi au ales un război de gherilă, lipsit de argumente logice dar împins în mass-media și pe rețelele de socializare.

Am remarcat și ne delimităm de atacurile lipsite de temei privind activitatea liderilor noștri aleși, atât la nivel județean cât și național.

Noi, semnatarii acestui apel, ne exprimăm susținerea și acordăm un vot de încredere conducerii naționale și județene a PNL, președintelui Alin Nica și secretarului general Dănuț Groza. De asemenea îl susținem pe Bogdan Ghelbere pe funcția de secretar general adjunct al Guvernului.”

Potrivit unor surse, organizaţia PNL Timişoara condusă de Cosmin Tabară va lansa un alt apel, în care se va delimita atât de textul de mai sus, cât şi de acţiunile opozanţilor la actuala conducere a filialei judeţene.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (octombrie 3rd, 2022 at 19:25 )

0

Vă luați prea în serios, băieți. Voi nu umpleți niciun cinematograf sătesc și vă trimiteți apeluri la unitate de parcă ați fi sute de mii, răspândiți pe vreo 3-4 fuse orare!
Pentru cine tot circul? Să vadă Bucureștiul? Să vedem noi, prostimea?
Intrați bărbătește într-o sală, discutați, decideți și dați un comunicat scurt presei cu ce-ați decis. Adică luați teancul de izmene pătate – și aveți, slavă Domnului! – și anunțați-ne când sunt curate.
Astea cu apel la unitate, lupta pentru pace, grup de inițiativă și reformă etc. etc. etc. s-au cam fumat. Trăim în era zoom-ului, a internet-banking-ului, până și mielul tăiat de la stână poate fi livrat primarului prin Glovo! Nici vameșii nu mai fură cu cutiile de hârtie de xerox sau ghetele tactice cu carâmb înalt! Treziți-vă!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.