Echipa naţională a României va evolua în grupa I cu Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus, Andorra, în preliminariile CE-2024, conform tragerii la sorţi de duminică, de la Frankfurt. Finalistele ultimei ediţii, Italia şi Anglia, fac parte din aceeaşi grupă, C, în care se mai află Ucraina, Macedonia de Nord şi Malta. Aşadar, România a scăpat de…
Poliția Locală Timișoara se motorizează de 2,2 milioane de lei, plus TVA
Polițiștii locali timișoreni vor primi vehicule noi cu care să prindă persoanele certate cu legea. Iar pentru aceasta Primăria Timișoara pune la bătaie mai mult de jumătate de milion de euro. Conform anunțului publicat pe SEAP, bucuria motorizării agenților locali de poliție va include 15 autospeciale și două autoturisme, toate noi. Suma alocată, conform anunțului,…
Primăria Timișoara reia licitația de 1,1 milioane de lei pentru studiul de fezabilitate al Radialei Vest
În sistemul electronic național de licitații publice a fost publicat anunțul Primăriei Timișoara prin care dorește găsirea executantului pentru studiul de fezabilitate afferent noii Radiale Vest, șoseaua care pornește de la strada Gării, care va traversa orașul în direcția vest, urmând să se lege și de centura de ocolire a orașului. Municipalitatea dă 1,1 milioane…
Regenerarea urbană a zonei Piața Traian, în dezbatere publică organizată de Primăria Timișoara/Foto
Timișorenii interesați sunt așteptați la prima dezbatere publică pe tema proiectului DALI – „Regenerare Urbană – zona Piața Traian”. Aceasta va avea loc luni, 10 octombrie, de la ora 17.30, la parterul Palatului Ștefania, în Piața Romanilor nr. 1. În premieră, Primăria Municipiului Timișoara a lansat o consultare publică încă din stadiul elaborării Documentației de…
Liga 3. Pobeda pierde acasă, Ghiroda, egala Reşiţei
Etapa a 7-a din C8 a fost una a vizitatorilor, gazdele nereuşind să câştige nici măcar o partidă. Oaspeţii s-au impus în două partide, iar în celelalte trei întâlniri s-a consemnat egalitatea. Derbiurile etapei s-au disputat în judeţul Timiş. După o serie excepţională de 5 victorii la rând, una chiar în Valea Domanului, Pobeda Dudeştii…
Echipa de baschet a Timişoarei continuă seria succeselor
SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara a învins Laguna București, cu 83-76, în deplasare, într-un meci din Liga Națională, etapa a doua. Este a şasea victorie în 6 partide pe trei fronturi diferite, Cupă, Campionat, Europa. Echipa bănăţeană a condus în cele mai multe momente partida disputată în Arena de Baschet, dar gazdele au avut o…
Tragedie la Stamora Germană. O femeie s-a înjunghiat în picior şi nu a mai putut fi salvată
Întâmplare cu sfârşit tragic în sânul unei familii din judeţul Timiş. Sâmbătă seara, în jurul orei 19:10, polițiștii Secției 8 Rurale Deta au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 32 de ani, din localitatea Stamora Germană, s-a înjunghiat cu un cuțit în picior. Deși au fost efectuate manevre de…
SRI-ism şi extremism. Cu ajutorul lui Fukuyama, lui Eduard Hellvig i-a ieşit personificarea mixtului între suveranism şi globalism: Rareş Bogdan
A vorbit Hellvig. Eduard Hellvig, acest 001 al “intelligence”-ului românesc. Aceasta a fost mare ştire a săptămânii, în condiţiile în care Hellvig, spre deosebire de bunul său prieten, Rareş Bogdan, care suferă de o limbariţă malignă, vorbeşte puţin. De unde şi supoziţia că ar fi un geniu. Şi nu prea este. În mod cert, are…
Raul Ambruș reacționează după ce a fost dat afară definitiv din PNL
Ambruș nu a avut succes nici la Curtea de Arbitraj a Partidului Național Liberal, acolo unde a contestat decizia de a fi exclus din PNL. Organismul intern de rezolvare a litigiilor a notificat filiala PNL Timiș cu privire la soluționarea recursului depus de Raul Ambruș, ales pe listele PNL în Consiliul Local Timișoara la alegerile…
Încă un accident mortal pe A1, între Deva şi Timişoara
După ce ieri o persoană şi-a pierdut viaţa într-un accident pe A1, aproape de Pişchia, sâmbătă, un alt om a murit în urma unui tragic eveniment rutier. Secția de Pompieri Ilia și Garda de Intervenție Dobra au intervenit în urmă cu puțin timp cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială dotată…
Din eşec în eşec. S-a schimbat antrenorul şi conducerea, dar înfrângerile rămân
SSU Poli a jucat în etapa a 9-a la Mioveni cu Steaua. După o prima repriză acceptabilă pe care au terminat-o în avantaj, Poli a pierdut din nou, 1-3 şi rămâne în subsolul clasamentului. Cosmin Bîrnoi a deschis scorul în minutul 29 al primei reprize cu un șut plasat în colțul lung. Dar în pofida…
Meci fără istoric, Dumbrăviţa pierde la Bucureşti în faţa ultimei clasate
Dumbrăviţa a mers încrezătoare la Bucureşti după trei victorii, dintre care două în campionat şi una în Cupa României. Din păcate, chiar dacă au întâlnit ultima echipă din campionat, timişenii s-au întors acasă cu zero puncte. A fost un meci de uitat repede, mai ales pentru dumbrăviţeni, care n-au reuşit să confirme ultimele rezultate. După…
SCM USV şi-a spălat din păcate şi a învins clar liderul campionatului, CSM Baia Mare
Pe o vreme superbă de toamnă, echipa de rugby a Timişoarei a întâlnit în ultima etapă din play-off CSM Baia Mare. Meciul nu a avut miză, maramureşenii fiind siguri de locul 1 înainte de semifinale, dar în rugby nu există meci fără orgolii. dorinţă sau ambiţie. Gazdele aveau nevoie să şteargă din memorie acel 5-52…
Ripensia, splendidă victorie în faţa unei echipe fruntaşe în Liga a II-a
Ripensia a reuşit a doua victorie din acest sezon, după ce s-a impus în faţa Politehnicii Iaşi cu 3-1, după un neverosimil 3-0 la pauză. Ripensia a adunat opt puncte din nouă meciuri şi ia o gură zdravănă de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării. Poli Iaşi a venit la Timişoara de pe poziţia a…
Alfred Simonis explică mutarea banilor de promovare a TM 2023 la Asociație, via Ministerul Culturii
Rămas fără opt milioane de lei bani pentru ceea ce ar fi trebuit promovarea proiectului TM 2023, Consiliul Județean Timiș a acuzat o serie de manevre politice pentru pierderea banilor. De cealaltă parte, Alfred Simonis, șeful deputaților PSD, a susținut amendamentul care a trecut în altă administrare acești bani valoroși. Alfred Simonis spune că cel…
Cycling and Running Day oprește circulația autobuzelor în zona Pestalozzi
Duminică, 9 octombrie, între orele 9:00 – 14:00, va avea loc evenimentul sportive “Cycling and Running Day”. Circulaţia rutieră va fi închisa în zona strada Pestalozzi – bulevardul Corneliu Coposu, până la Pasajul Michelangelo. Circulaţia mijloacelor de transport în comun va fi restricţionată în zona desfăşurării evenimentului. Autobuzele liniei E8, între Ciclop şi bulevardul V.…
Raul Ambruș a primit confirmarea definitivă, liberală, că a fost dat afară din PNL
Raul Ambruș nu a avut succes nici la Curtea de Arbitraj a Partidului Național Liberal, acolo unde a contestat decizia de a fi exclus din PNL. Organismul intern de rezolvare a litigiilor a notificat filiala PNL Timiș cu privire la soluționarea recursului depus de Raul Ambruș, ales pe listele PNL în Consiliul Local Timișoara la…
Consilierul local timișorean Roxana Iliescu spune că cineva îl minte pe primarul Dominic Fritz
Consilierul local Roxana Iliescu spune că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost mințit în problema reparației utilajelor de la CET Sud, folosite la producția de energie termică. Deși edilul a spus că în această vară s-a lucrat la repararea acestora, situația ar fi diferită și doar acum, în toamnă, a fost publicată o licitație în…
A fost realizată o nouă parcare în zona Clăbucet
Primăria Timișoara este aproape de finalizare a unei noi parcări în zona Clăbucet. Aceasta a fost ridicată pe locul unor foste garaje, iar proiectul include zone verzi și vor fi plantați și mai mulți arbori. În noua locație vor fi disponibile peste 100 de noi locuri de parcare. ”Este un concept pe care l-am testat…
Proiectul Centurii Sud și cel al drumului de legătură cu A1 sunt în pericol să rămână fără constructor
Firmele de construcții care se ocupă de principalele lucrări de infrastructură din zona Timișoara par să fie tot mai aproape de a rămâne fără contractele câștigate. O nouă serie de certificate negative intermediare au fost acordate de CNAIR pentru companiile care se ocupă de Centura Sud, respectiv drumul de legătură dintre Timișoara și A1. Pentru…