Recunosc că mi-am pierdut, în ultima perioadă, încrederea în justiţia din România. O justiţie controlată informal de gruparea Lia Savonea, grupare din care face parte, prin alţii, geambaşul de sentinţe judecătoreşti Cătălin Voicu. Îmi torn acum cenuşă în cap, pentru o recentă decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu atât mai mult cu cât părţi în proces au fost o primărie hătuită de instituţiile statului (printre care şi justiţia), respectiv doi celebri fraţi afacerişti pentru care statul român s-a autodevalizat în ultimele aproape trei decenii.
Exact, mă refer la sentinţa prin care Primăria Timişoara a cîştigat în instanţă, în dauna fraţilor Cristescu, parcarea din spatele magazinului Bega. E vorba de un teren evaluat la trei milioane de euro. Sigur, pentru cei doi fraţi e un mizilic, la cât s-au înfruptat până acum din bogăţiile unui stat parcă bucuros să fie jefuit. Dar pentru municipalitate şi pentru timişoreni e o victorie imensă, mai ales că acola este preconizată ridicarea unei parcări, un proiect din perioada administraţiei Robu, pe care şi actualul primar Dominic Fritz vrea să-l ducă mai departe.
Povestea acestei parcări are aceeaşi miasmă sulfuroasă de corupţie, precum alte tunuri date de cei doi fraţi în Timişoara. În 2014, ospătarul devenit ministru al Economiei, Constantin Niţă (evident, PSD), ştergându-se la dos cu mai multe sentinţe definitive şi irevocabile, dă parcarea fraţilor Cristescu. Baza juridică pentru cedarea terenului a fost HG 834/1991, act normativ care se referea însă la terenurile societăților comerciale cu capital de stat. Documentaţia care a stat la baza acestei HG a fost făcută de OCPI Timiş în februarie 2014. Şeful OCPI Timiş la acea vreme era Marcel Torje, ajuns aici prin transfer din Primăria Timişoara, la solicitarea viceprimarului PSD de la acea vreme, Traian Stoia. Iar Stoia era asociat într-o firmă, şi servitor în altele, al fraţilor Cristescu.
În fine, şef al Guvernului era Victor Ponta. Exact, consumatorul de popcorn şi cola, care mai nou dă lecţii la televiziunea prietenului său fugar Ghiţă, nu doar politicienilor români, dar şi străini. Iar Ponta, dar mai ales socrul său, Ilie Sârbu, avea legături extrem de stânse cu cei doi fraţi, legături cu un persistent miros de tămâie de la Mănăstirea Secu. De altfel, în acea perioadă, Ponta îşi făcea revelioane şi vacanţe la domeniul fraţilor din Orăştie. Ba chiar şi şedinţe importante ale PSD se făceau în acea locaţie. Ca să nu mai spuns că, la două zile după ce demisiona din fruntea Guvernului în urma tragediei de la Colectiv, în noiembrie 2015, unde mergea Ponta? Exact, la Timişoara, unde la aeroport era aşteptat de jumătatea cu mustaţă a “Fraţilor” şi Ilie Sârbu. Încă de atunci deBanat scria că, ajutat de fraţii Cristescu, Ponta va păune bazele unui nou partid. Se întâmplat după câteva luni. În fine, la nivel local, orice şef de deconcentrată, inclusiv, şefi prin poliţie, erau numiţi în acea perioadă doar prin aprobarea celor doi fraţi. Nu mai spun că USL-ul local era considerat un punct de lucru al Bega Grup.
Lucrurile erau atât de murdare, încât în 2017, DNA începe să cerceteze afacerea. Dar, ca şi alte multe dosare de corupţie, şi acesta este pus la sertar după ceva timp, nemaiuzindu-se nimic de el. În privinţa procesului, în 2016, Curtea de Apel Timişoara dă dreptate primăriei, în 2019, ÎCCJ decide rejudecarea cauzei, pentru ca acum să fie dată, în sfârşit, soluţia finală. Oricum, nu e o pierdere foarte mare pentru cei care au cumpărat jumătate din Timişoara la preţuri care sfidează şi dumpingul. Nu de puţine ori, după ce statul vindea “fraţilor”, instituţii ale aceluiaşi stat plăteau chirie la ei, Sau recumpărau de la ei. De exemplu, în 1998 cei doi au cumpărat Tehnolemn cu 2,6 miliarde de lei, pentru ca imediat să vândă stuatului un singur activ cu peste 6 miliarde pentru a se ridica aici Casa Judeţeană de Asigurări Timiş. Nu mai trebuie spus că fiecare fabrică achiziţionată s-a transformat în tun imobiliar, cu toate că erau obligaţi să menţină domeniul de activitate şi angajaţii, motivul pentru care activele erau vândute la preţul unui pachet de biscuiţi.
Şi în cazul parcării, în pofida deznodământului fericit, ar mai fi o chestiune de dezbătut. Oare câţi bani au încasat “Fraţii” în aceşti opt ani din exploatarea parcării primite cadou de la Ponta, cadou dovedit ilegal? Şi nu ar fi normal ca aceşti bani să fie returnaţi timişorenilor? Poate ne spune Ponta…
Comentarii prin facebook