Coltermul, subiect de dispută din nou într-un nou plen de îndată. De această dată proiectul de hotărâre a trecut

colterm

colterm

Proiectul de hotărâre a Consiliului Local Timișoara referitor la numirea unui reprezentant al primăriei pentru aprobarea de către Adunarea Generală a Acționarilor a situației financiare de la Colterm, ”picat” joi a fost din nou supus la vot în cadrul unei noi ședințe de plen de îndată, vineri. Un prilej nou ca ședința să se transforme într-o dispută pe tema situației financiare, nu asupra votului pentru reprezentantul CLT.

Vorbim despre situații financiare la data de 31 decembrie 2021. Disputa pornită joi a continuat, pe același ton. Liberalul Adrian Lulciuc a întrebat de unde au apărut datoriile de 300 de milioane de lei ale societății. Răspunsul oferit de viceprimarul Lațcău s-a referit la această sumă ca provenind din datoriile istorice plus cele ”la zi”.

„Domnul consilier, dacă aţi fi citit materialele aţi fi văzut că în aceste pierderi intră datoriile istorice către ANAF, părţi de datorii către AFM și alte alte datorii pe care Colterm le-a acumulat de-a lungul timpului”, a spus Lațcău.

Lulciuc nu s-a lăsat și a cerut o defalcare a datoriilor, sugerând că acestea au apărut în cea mai mare parte, după preluarea mandatului de actuala administrație.

„Domnule viceprimar, spuneţi-le pe toate, nu spuneţi alte datorii, spuneţi-ne exact suma mare de unde provine. Să vorbim despre cu ce datorii aţi preluat mandatul dumneavoastră la Colterm şi cât de mult au crescut datoriile în ultimii doi ani. Că e important să ştie toată lumea. Pentru că puteţi arunca tot timpul: că şi alte datorii ANAF şi alte datorii. Dar încercaţi un pic să fiţi sinceri, nu neapărat cu noi, consilierii locali, ci cu cei care ne urmăresc, deşi la ora 10 după cum bine ştiţi marea majoritate a cetăţenilor sunt la lucru şi nu au timp să urmărească şedinţa de CL, dar poate cineva trece în revistă şi ar fi bine să ne spuneţi dumneavoastră… ce sumă aţi preluat şi până unde aţi dus astăzi această societate. Mulţumesc”, a fost răspunsul dat de Lulciuc.

Înn dispută a intervenit și ”adversarul” de joi, Roxana Iliescu, de această dată ea s-a referit la o serie de active care au fost transferate în proprietatea primăriei, din patrimoniul Colterm, într-o operațiune pe care ea o consideră ilegală.

„Eu am o întrebare pentru domnul Laţcău vizavi de bunurile care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit din patrimoniul Coltermului în patrimoniul municipiului şi întrebarea mea: acest bunuri sunt înregistrate în contabilitatea Primăriei, pentru că raportat la situaţiile financiare pe anul 2021, pe care le supunem acum la vot, aceste bunuri apar înregistrate la Colterm. Deci noi practic votând aceste situaţii financiare, practic anulăm, să zicem, decizia care s-a luat printr-un HCL de transfer cu titlu gratuit a acestor bunuri, pe care ne aducem aminte, într-adevăr că erau instituite sechestre asiguratorii şi care de altfel fac obiectul unui dosar în instanţă în vederea anulării actelor frauduloase de scoatere din patrimoniul Coltermului a acestor bunuri. Bunurile din anexă care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit sunt înregistrate în contabilitatea Primăriei sau nu?” , a spus Iliescu

Viceprimarul a răspuns.

„Cu siguranţă o parte dintre ele da, acum nu pot să vă răspund invidivual pentru fiecare linie în parte de pe anexă, dar ce pot să vă spun e că  întregul sistem de producţie, transport, distribuţie şi furnizare este domeniu public prin lege. Legislaţia reglementează în mod foarte clar şi cred că primează… dumneavoastră fiind avocat cred că ştiţi mai bine exact, dacă e mai importantă legislaţia naţională sau erorile de scriere sau nescriere din contabilitate de la Primărie sau Colterm”, a replicat Lațcău.

Consilierul local Pro România a revenit și a cerut detalii legate de acele active.

 „Nu mi-aţi răspuns la întrebare. Doi, Da, sunt avocat și în opinia mea, acel transfer cu titlu gratuit a fost nelegal. Vă readuc aminte că însăşi municipiul, înainte să facă acel transfer, a făcut o adresă către reprezentanţii Colterm în care îşi asumă intenţia de a prelua contracost, cum ar fi trebuit să file luate acele bunuri. Chiar dumneavoastră aţi admis că ele pot fi preluate contracost, ca ulterior să vă răzgândiţi. Ca să închid, acel transfer cu titlu gratuit a fost nelegal… iar toată retorica asta, mai ales la bunurile care fac parte din CET, care sunt prin lege în domeniul public al municipiului este egală cu zero. Mai ales în contextul în care ANAF-ul a insituit sechestre asiguratorii pe acele bunuri, din cauza unor datorii pe care societatea le avea la ANAF. ANAF nu putea să pună sechestru asiguratoriu pe nişte bunuri ale municipiului, înţelegeţi, dacă mergem pe retorica dumneavostră”, a mai spus Iliescu.

Discuția a continuat, s-a transformat într-o nouă dispută cu împunsători între cei doi veșnici adversari. Una, destul de … colorată.

”Acum aș putea să speculez unde sunt aceste discuţii, în ce încăperi şi cu cine sunte ele. Şi e destul de evident poziţia pe care o reprezentaţi, e o poziţie care nu e una nici în interesul termoficării, nici a SACET-ului, nici a administraţiei şi nici a cetăţenilor pe care-i reprezentaţi. Şi că prin poziţionarea pe care o aveţi, întrebările pe care le puneţi şi jocul acesta juridic pe care încercaţi să-l faceţi în fiecare şedinţă, de fapt tot ce faceţi e doar să pasaţi mingi în adâncime către alte entităţi, mai bine sau mai rău intenţionate vizavi de cum funcţionează societatea de termoficare. Eu nu am să intru în acest joc cu dumneavoastră. Dacă spuneţi că sunt plângeri sau dosare, să le lăsăm să-şi urmeze cauza, justiţia va dovedi şi vom vedea exact care e realitatea şi adevărul în timp”, a continual Lațcău.

Nici Iliescu nu s-a lăsat și a răspuns, la fel ca joi.

„Iarăşi minţiţi şi susţineţi tâmpenii”, a spus aceasta.

Până la urmă susținătorii proiectului s-au mobilizat și proiectul a trecut de această dată, cu 17 voturi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.