În România se moare înfiorător, se moare înainte de vreme, se moare cu zile. Se moare din cauza sistemului, se moare din cauza unor interese electorale şi se moare din nepăsare. România se situează pe penultimul loc în Europa în privinţa speranţei de viaţă. Adică, românii mor în medie mult mai repede (74,2 ani) faţă de norvegieni, primii în Europa – 83,3 ani. România este pe locul II de la coadă în privinţa mortalităţii (1.530 de decese la 100.000 de locuitori), Franţa, locul I, având doar 895. Aici avem o problemă de sistem, atât din punct de vedere sanitar, cât şi educaţional.
Elocvent este faptul că în România nu s-a făcut un spital de stat în ultimii 33 de ani, dincolo de continua gargară a politicienilor. Dincolo de-a fi subfinanţat, în sistemul medical se şi fură pe rupte, corupţia fiind apocaliptică. Se fură organizat, în haită, se fură şi pe cont propriu. Şi nu mă refer neapărat la celebrele şpăgi (nici nu le-aş lua în discuţie dacă nu ar fi condiţionat actul medical de ele), dar cel mai mult se fură la achiziţii de aparatură, de medicamente, la lucrările de întreţinere, se fură din orice. Banii sunt drenaţi spre tot felul de mafii, conduse de baroni medicali, unul fiind chiar în Parlamentul European. Când mai este achiziţionat un aparat într-un spital de stat, acesta este ţinut în ţiplă de şeful de secţie care are unul similar la clinica lui particulară. (Un astfel de caz s-a întâmplat şi la Timişoara.) Ca atare tot timpul e criză de medicamente pe piaţă, mai ales la cele oncologice, mortalitatea la unele tipuri de cancer fiind mai mare şi de cinci ori decât în ţările civilizate. De investiţii în prevenire nici nu discut, nu există.
Aşa cum este, putred până la rădăcină, sistemul medical este cel care opune cea mai mare rezistenţă la orice fel de reformă. Şi din păcate este ajutat şi de media, chiar de întreaga societate, de noi toţi. Când vreun Don Quijote (se poate citi şi Vlad Voiculescu) îşi pune în cap să mai reformeze sistemul, este supus unui autodafe în piaţa publică. Când, foarte rar, mai este arestat câte un medic şpăgar, sar mulţi în sus: „Vai, dar omul ăsta a făcut sute de operaţii, a salvat vieţi!”. A salvat vieţi fiindcă exact pentru asta e plătit, şi nu puţin, salariile medicilor români rivalizând cu cele din occident. Nu mai discut de plicurile care însoţesc aproape fiecare operaţie. Îmi aminesc că, în urmă cu mulţi ani, când scriam mai mult despre sistem, îmi veneau tot felul de sfaturi prieteneşti, nu ameninţări, inclusiv de la ziarişţi mai în vârstă: „De medici nu e bine să te legi, că o să ajungi pe mâna lor”. Exact asta e mentalitatea noastră, de un sistem putred nu te poţi lega că poate ajungi la mâna lui.
Apoi tot de sistem ţine şi educaţia. Nu avem educaţia controalelor/analizelor medicale, ne ferim de medici, până când bolile ajung incurabile. În şcoală nu se face educaţie sanitară fiindcă – Doamne fereşte! – poate se ajunge la educaţie sexuală, ori n-averm nevoie de aşa ceva.
Apoi România se află pe primul loc în Europa la morţi în accidente rutiere. Asta şi din cauza drumurilor proaste (trebuie să recunoaştem însă, mult mai bune decât în trecut), dar mai ales din cauza teribilismului şoferilor. În România machismul este demonstrat (şi) la volan. Acest lucru trebuia să se transforme într-o legislaţie mult mai dură la adresa şoferilor inconştienţi. S-a încercat aşa ceva la Codul Rutier, de anul trecut, dar unele amedamente trecute au reintrodus toate portiţele de evadare pentru şoferii inconştienţi. Fiindcă şi posesorii de maşini votează. Nici aici nu putea lipsi corupţia. Se dau permise de conducere pe şpagă, sunt adevărate reţele în acest sens. S-a ajuns să se dea permise la unii care nu ştiu să citească, adică nu aveau cum să treacă sala. Cui îi pasă?
În fine, în România se moare mult cu zile din cauza nepăsării, fiindcă “merge şi-aşa”. Se acţionează doar reactiv, niciodată pro-activ, iar până se produce o altă tragedie e o chestiune doar de timp. Măsurile se iau doar cu gura. Doar în ultimele zile s-au produs două mari tragedii din această categorie. Trei mineri au decedat fiindcă erau transportaţi în condiţii total improprii. Dacă nu se producea această tragedie, oricum, mai devreme sau mai târziu, tot acolo se ajungea. În Capitala României, o femeie are o moarte îngrozitoare, de Evul Mediu, fiind sfâşiată de câini. La exact un deceniu, de la momentul în care, tot capitală, a fost omorât un copil în aceleaşi circumstanţe, într-un parc. O singură diferenţă la nivel progandistic. Acum “s-a stabilit” că vinovat este Nicuşor Dan, în urmă cu zece ani vinovaţi erau bunica copilului, câînii, soarta, îngrijitorul parcului etc., existând cu certitudine un singur nevinovat: primarul Sorin Oprescu. Nu ştiu cine e vinovat, dar acum un deceniu Oprescu urla după tragedie că va rezolva problema.
La Timişoara, în urmă cu câţiva ani, o poartă de la intrarea în oraş, cade în timpul unei furtuni, ucigând un tânăr student. S-a dovedit că poarta a fost construită cu o firmă de casă, că au fost multe nereguli, dar niciun vinovat. Merge şi-aşa! Nu mai vorbesc de cazul Colectiv. Într-un târziu, după multe presiuni, aici s-au dat nişte decizii în justiţie. Câteva luni s-au făcut controale mai dure atunci, dar apoi s-a revenit la vechea stare, iar un nou Colectiv poate apărea oriunde.
Altfel, credeţi că acum avem mai multe paturi pentru mari arşi în spitale? Şi aici intervin posibile fapte de corupţie, şi în cazul de la CEO Oltenia şi la Timişoara. Dar nu se iau măsuri. Vom avea reacţii de scurtă durată la unele tragedii, dar acestea se vor repeta ca într-o bulă temporală. La sistem nu se poate umbla fiindcă umple cu bani pe mulţi. Şi, la urma urmei, orice politician se tratează în străinătate. Inclusiv cei care au făcut averi pe seama sistemului sanitar românesc. În continuare se va muri cu zile în România. Ce ne rămâne de făcut? Parafrazându-l pe Hamlet, probabil să mori, să dormi şi… poate să visezi… la alte vremuri.
Comentarii prin facebook