Universitatea Politehnica a obținut cinci milioane de euro din PNRR pentru dezvoltarea studenților

Noi servere și calculatoare ultraperformante, vehicule de zbor autonome, roboți mobili programabili, toate aceste dotări vor fi achiziționate de Universitatea Politehnica Timișoara, care a accesat 5,2 milioane de euro pentru digitalizare prin intermediul PNRR. O parte din bani va fi alocată pentru proiecte ce îi vor pregăti pe studenți pentru profesiile viitorului

Universitatea Politehnica Timișoara a obținut fonduri importante pentru digitalizarea instituției, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectele universității sunt pe mai multe componente: infrastructură globală (2,1 milioane de euro), tehnologii emergente (2,1 milioane de euro), domenii de specializare prioritare (600.000 de euro), formare profesională (200.000 de euro), precum și pentru o platformă de cercetare (100.000 de euro);
Prin aceste fonduri, UPT va cumpăra servere ce permit rularea unor aplicații de inteligență artificială, întreaga rețea Wi-Fi din campusul universitar va fi modernizată, iar studenții vor avea acces la noi laboratoare, care îi vor ajuta să se pregătească pentru noile cerințe ale companiilor.
În cadrul competiției pentru obținerea banilor, Universitatea Politehnica Timișoara a concurat cu 64 de instituții de învățământ superior și a avut cel mai mare punctaj, la egalitate cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș. Lupta s-a dat pentru 234 de milioane de euro pentru digitalizare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. În acest fel, în 2023, UPT are la dispoziție 5,2 milioane de euro, bani ce provin din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru modernizarea infrastructurii digitale și pentru îmbunătățirea procesului educațional.
„Piața muncii evoluează foarte rapid, companiile din domeniul IT&C caută specialiști care să lucreze cu aplicații de inteligență artificială, să cunoască și să utilizeze tehnologiile Internet of Things sau să proiecteze și să coordoneze linii de producție bazate pe roboți industriali. Prin aceste fonduri, de exemplu, noi încercăm să transformăm laboratoarele în experiențe iLivingLab, prin care dorim să replicăm o problemă din lumea reală pe care să o rezolvăm cu o echipă multidisciplinară și în unele cazuri chiar internațională. După cum vedem, ultimele aplicații din zona inteligenței artificiale propun o nouă paradigmă în educație. Pentru efectele unor astfel de aplicații trebuie implicați atât ingineri și informaticieni, cât și oameni din zona dreptului, științelor educației sau filozofiei. De altfel, companiile își doresc tineri creativi, iar prin aceste investiții încercăm să dezvoltăm creativitatea tinerilor prin echipamentele moderne la care au acces”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Cea de a patra revoluție industrială – Industry 4.0 – înseamnă următoarea fază în digitalizarea sectorului de producție, condusă de tendințe perturbatoare, inclusiv creșterea volumui de date și a conectivității, analize, interacțiunea om-mașină și îmbunătățiri în robotică.
„Industry 4.0 nu este însă doar un subiect de tehnologie. Pentru a fi competitive în a patra revoluție industrială, companiile trebuie să se asigure că angajații lor sunt echipați corespunzător prin educație, perfecționare și calificare. Îmbunătățirea accelerată a competențelor trebuie să facă parte din rutina educațională, pe măsură ce abilitățile de care studenții și absolvenții au nevoie, evoluează. UPT abordează cu seriozitate toate cele 4 tipuri de tehnologii disruptive și proiectul de digitalizare intervine decisiv în capacitatea de a pregăti studenții pentru profesiile viitorului”, a declarat Dan Diaconu, director responsabil program transformare digitală în UPT.

Cyber security

Laboratorul de securitate a rețelelor este o infrastructură nouă ce va oferi studenților experiențe practice și pregătire utilizând aplicații și echipamente din lumea reală pentru cei ce vor adopta o carieră în securitate cibernetică, cyber-defence sau domenii conexe. Dotarea laboratorului permite izolarea completă a rețelei pentru a permite activități și experimente conexe. În plus, el va oferi infrastructura necesară pentru proiecte de grup sau studenți doctoranzi, cercetători, pentru a rula proiecte complexe de securitate cibernetică utilizând o gamă largă de tehnologii și unelte.

IoT.

Tehnologiile disruptive, produsele individualizate și dimensiunile minime ale loturilor duc la noi provocări în ceea ce privește capacitatea de schimbare a sistemelor de producție. Ponderea în creștere a tehnologiilor informației și comunicațiilor în sectorul productiv conduce la noi cerințe de competență și profiluri de competență modificate. Aceste nevoi determină proiectarea scenariilor de învățare și a programelor de studii adecvate în educația terțiară.
Internetul obiectelor (IoT) reprezintă convergența a trei tendințe tehnologice majore și ireversibile, și anume dispozitive de detectare/inteligente încorporate, conectivitate pervazivă (inclusiv mobilitate și cloud computing) și analize în timp real și contextuale. Capacitatea de a colecta și partaja informații relevante la toate nivelurile (de la dispozitive din fabrică, la sisteme de-a lungul lanțului de aprovizionare), împreună cu capacitatea de a lua decizii în timp real, are ca rezultat o convergență fără precedent a tehnologiei informației și a operațiunilor, care poate oferi salturi uriașe în productivitate și agilitate.

Inteligență Artificială.

În strategia de dotare a laboratorului ne orientăm către echipamente digitale special optimizate pentru activități de machine learning și deep learning. Laboratorul va oferi acces la servere de tip “high-performance GPU”, achiziționate prin prezentul program. Studenții vor putea folosi aceste servere pentru a rula aplicații IA de tip deep learning care necesită o putere de calcul ridicată. De asemenea serverele vor putea fi utilizare pentru proiecte științifice și de cercetare de dimensiuni mari în domeniul deep learning și pentru antrenarea rețelelor neuronale de mari dimensiuni. Serverele vor fi localizate în Centrul Digital al UPT ceea ce va constitui un avantaj major în vederea operării acestui tip de arhitectură și de către alte departamente ale UPT.

Robotică.

Noul laborator interdisciplinar de mari dimensiuni oferă programelor de studii cu interferență în domeniul roboticii posibilitatea realizării unui set mare de activități practice în care studenții învață prin proiectarea, prototiparea și validarea sistemelor robotizate. Astfel vom putea oferi studenților o educație completă cu experiență practică și care duce la cariere într-o gamă largă de domenii în care tehnologiile emergente robotice sunt din ce în ce mai adoptate.
Echipamente ce vor fi achziționate în cadrul acestui laborator sunt: două vehicule autonome zburătoare + licența software, vehicul autonom zburator, sistem de urmarire a mișcării pentru aplicatii de pozitionare, celula didactică formată din robot mobil programabil și robot tip COBOT articulat cu aplicații în Smart Manufacturing și Industry 4.0, precum și un pachet software licențe CAD pentru proiectare mecanică.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.