Arhiva pentru luna: martie 2023

Lucrare programată de reabilitare a rețelei de apă din Timișoara. Se lucrează în zona Ghe. Lazăr-Circumvalaţiunii

Lucrare programată de reabilitare a rețelei de apă din Timișoara. Se lucrează în zona Ghe. Lazăr-Circumvalaţiunii

Marți și miercuri, 7 – 8 martie, între orele 22 și 7, sunt programate lucrări de reabilitate a rețelei de apă în intersectia străzilor Gheorghe Lazăr cu Circumvalațiunii. Lucrările fac parte din Programul de investiții POIM (Programul Operațional Infrasctructură Mare). Pentru realizarea acestor reabilitări este nevoie de întreruperea apei în zonă în intervalul menționat. Vor

Studenții politehniști din Timișoara, dar veniți din alte zone ale țării, își imaginează dezvoltarea unui oraș modern/FOTO

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), în colaborare cu College of Green Development (HGUt) din Norvegia au inițiat proiectul „Re-imaginirea și co-crearea orașului de la fereastra mea”. Tinerii (studenţi UPT și liceeni) care învaţă în Timișoara, dar provin din diverse zone ale ţării, vor fi invitaţi să gândească 

Transportul de mărfuri merge bine pe Aeroportul Internațional Timișoara

Dacă la capitolul pasageri Aeroportul Internațional Timișoara mai are loc de mai bine, la mărfuri transportate aerian stă mult mai bine. Ocupă locul 2 la nivel național, dar la distanță imensă de București Otopeni. Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut la nivel național anul trecut

Editorial de Ino Ardelean

Zece kilometri de incompetenţă marca PSD-PNL. Banii europeni pentru drumul spre Giarmata, deja pierduţi

Săptămâna trecută a mai avut loc un episod din nereuşita epopee a drumului judeţean care trebuie să lege Timişoara de descărcarea pe autostradă de la Giarmata. Astfel în Consiliul Judeţean s-a votat majorarea sumei alocate proiectului la 154 de milioane de lei. Hotărârea cu pricina a produs o nouă încăierare între PSD şi PNL, social-democraţii

România, învinsă categoric în semifinalele REC 2023. Eseul de onoare, pus de un jucător al Timişoarei, intrat în partea secundă

Naționala de rugby a României a pierdut clar, scor 31-7, meciul cu Georgia din semifinalele Rugby Europe Championship 2023. În urma acestui rezultat, „Stejarii” vor juca finala mică împotriva Spaniei. Tricolorii au fost conduși duminică la Tbilisi cu 17-0 la pauză, iar scorul final a fost de 31-7 în favoarea Georgiei, care s-au impus fără

Întreruperi la furnizarea apei şi presiune slabă în două localităţi din Timiş la început de săptămână

Pe 6 și 7 martie, zilnic între orele 9-16, pe strada Morii din localitatea Giarmata se va executa trecerea branșamentelor de pe conducta de oțel pe conducta de polietilenă. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Morii, Ardealul, Pobeda, Victoriei, Română, Industriilor și Principală. Pe 6 martie, în intervalul orar 9-14, presiunea

Trei dintre cei mai apreciați cântăreți români care s-au consacrat în străinătate au ridicat publicul în picioare la un concert susținut la Timișoara/Foto

Luiza Fatyol, Ioan Hotea, George Petean și dirijorul Ciprian Teodorașcu au ridicat publicul select adunat, sâmbătă seara, la Sala Teatrului Național din Timișoara, în picioare. Trei cântăreți de operă români, care s-a consacrat în străinătate, Filarmonica Banatul și un dirijor de excepție, plin de umor, au susținut ”Concertul de operă cu români celebri care au

„Le mulțumim spectatorilor că vin în număr mare. Trebuie să ne creștem nivelul jocului”

Leii din Banat au cedat ieri pe teren propriu, în fața formației SCM U Craiova, 72-85 și rămân fără victorie în Top 10. În ciuda unei reveniri în sfertul 4, SCM OHMA Mozzart Bet nu a mai putut anula avansul luat de vizitatori în sfertul al doilea. Despre meci și atmosfera din echipă, a vorbit

Monumentul funerar de pe mormântul artistului Peter Jecza a fost furat

Monumentul funerar al artistului timișorean Peter Jecza a fost furat din locul unde acesta a fost înmormântat, în cimitirul din Calea Lipovei, a anunțat soția acestuia, Sorina Jecza. Realizat din metal, acesta a fost efectiv tăiat de pe soclul pe care era amplasat. ”MEMORIE PÂNGĂRITĂ. MEMORIE FURATĂ. Ar fi trebuit ca lucrarea de sculptură pusă

Dacă seniorii nu pot, să o facă juniorii. Victorii la foc automat

Juniorii 1 de la SCM Politehnica Timișoara au obținut o victorie la startul părții secunde a Campionatului Național. Alb-violeții au trecut, acasă, de LPS Cluj-Napoca, 32-25 (16-11), într-un meci din Grupa 4 Valoare. Campioană națională en titre și câștigătoare a Seriei G din prima parte a actualului campionat, SCM Poli se va bate pentru unul

Editorial de Eugen Sasu

În România, anticorupția dansează Brâul

Cei care se pricep la domeniu spun că nominalizările ministrului Predoiu pentru procurorii șefi la parchetul de pe lângă Înalta Curte, DNA și DIICOT sunt decente, cu mape profesionale OK, mai rămâne ca președintele Iohannis să accepte, iar noi ceilalți, cetățeni cinstiți ai acestei țări, ne vom lega speranțele ca principalele instituții de urmărire penală

Nimic nou pe frontul de Vest! Politehnica pierde şi în faţa Iaşiului

Toate mesajele de încurajare, dar si „avertizările” din partea conducerii au fost inutile pentru băieţii purtători de tricou alb-violet de la Poli. Meciul cu Iaşiul a fost pierdut deja din start, dacă ţinem cont că în minutul 15 era deja 0-2… Poli nu poate mai mult, desi in tot acest sezon au venit aproape 30

Fetele de la Poli, revenire de senzaţie şi trei puncte imense adjudecate

Prima ligă feminină s-a reluat în acest sfârşit de săptămână cu meciurile din play-off. Cum Clujul s-a impus ieri după pauză a pus presiune pe liderul Politehnica, care a avut meci foarte greu la Giurgiu, cu Carmen Bucureşti, altă echipă candidată la podium. Gazdele au început perfect şi după jumătate de oră conducea cu 2-0

Ripensia îşi depăşeşte condiţia la Chiajna, dar şi aşa pierde din nou pe final

Ghinion. Este cuvântul care surprinde cel mai mult ceea ce se întâmplă cu rezultatele Ripensiei la început de an. Dacă etapa trecută echipa timişoreană pierde acasă în minutul 90 cu Unirea Dej, 1-2, de această dată a pierdut la Chiajna tot cu 1-2, în minutul 89! Surprinzător, cu o echipă foarte tânără şi prea puţin

CSC Dumbrăviţa, punct mare în deplasare, la Progresul Spartac

CSC Dumbrăviţa confirmă startul de primăvară şi, după victoria pe teren propriu, 3-1 cu Poli Timişoara, obţine un punct în deplasare, 0-0 la Progresul Spartac Bucureşti. Cea mai bine clasată dintre formaţiile timişene din liga secundă, CSC Dumbrăviţa se întoarce cu un punct din deplasarea făcută la Buftea (Ilfov). A fost scor alb, după o

Compania Ericsson, prezentă cu unități de producție și la Timișoara, vrea să taie 8500 de locuri de muncă pe plan mondial

Compania suedeză Ericsson, prezentă și la Timișoara prin intermediul a două fabrici, a anunțat că va realiza concedieri masive, urmând să renunțe la 8.500 locuri de muncă, în vederea reducerii costurilor. Vizate de reducere sunt posturile a aproximativ 8% din angajații Ericsson, de 105.529 angajați în întreaga lume. Ericsson are și în România câteva mii

Nicolae Robu

Robu s-a prins! Administraţia Fritz face pe timişoreni un experiment de suportabilitate

Rămas vigilent, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a observat că administraţia Fritz face un experiment pe timişoreni, dorind să vadă care este gradul lor de suportabilitate. Mai mult, Robu compară actuala conducere a Primăriei Timişoara cu nimeni altcineva decât cu Nicolae Ceauşescu. În monologul său bilunar intitulat „Nicolae Robu de vorbă cu timişorenii, de

Finala se joacă la Timişoara. Lugojul joacă cu un trofeu european pe masă

Echipa de volei feminin CSM Lugoj va juca manşa retur din finala Challenge Cup la Timişoara, sala proprie neîndeplinind criteriile CEV. ”Timişoara, capitala culturală europeană devine şi capitala voleiului românesc pentru câteva zile”, au transmis oficialii CSM Lugoj. Reamintim, Lugojul a ajuns în finala Challenge Cup după 2-3 la Stara Pazova în Serbia, ţară campioană

Aeroportul din Timișoara

Aeroportul Internațional Timișoara e depășit de Cluj și Iași la număr de pasageri

Asociația Aeroporturilor din România a făcut publice datele referitoare la traficul de pasageri pe prima lună a acestui an. Conform acestora, cel din Timișoara ocupă locul patru la nivel național. Aeroportul Otopeni rămâne de departe cel mai important, fără a putea fi concurat de alte aerodromuri. Acesta a avut în o singură lună 1,034 milioane

nori furtuna

Prognoza meteo pentru primul weekend din martie 2023

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru weekend-ul 4-5 martie 2023. Potrivit ANM, în weekend cerul va fi în mare parte înnorat, cu precipitații sub formă de ploaie, mai ales în zonele montane. Vremea va fi în ușoară creștere. Sâmbătă valorile termice maxime se vor încadra între 8 și 14 grade Celsius,

Top