Alfred Simonis, iniţiativă drastică: fără păcănele în interiorul localităţilor

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, lider al Grupului social-democrat din Camera Deputaţilor, a depus o iniţiativă legislativă care va naşte mari controverse. Potrivit acesteia vor fi închise toate agenţiile de jocuri de noroc din interiorul localităţilor.

 Alfred Simonis anunţă că a depus astăzi în Parlament o inițiativă pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, iar aceasta prevede închiderea tuturor operatorilor din acest segment aflați în interiorul localităților. Potrivit iniţiativei, aceste afaceri se vor muta în afar localităţilor

“Stop jocurilor de noroc! Știu că o astfel de inițiativă va naște mari controverse, dar cred că este necesară în perspectiva luptei cu dependența față de jocurile de noroc. Fenomenul a luat o amploare îngrijorătoare, mai ales în rândul tinerilor, aceștia dezvoltând o adicție extrem de periculoasă. Sute de mii de oameni suferă de pe urma acestui flagel, mai ales că spațiile în care se poate juca se află la tot pasul. Experiența altor state europene ne arată că localizarea sălilor de joc în afara localităților scade numărul jucătorilor, iar prin modificările aduse acestei legi luăm și o măsură de prevenire a dependenței față de jocurile de noroc”, a explicat Simonis demersul său.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

dani a spus: (aprilie 12th, 2023 at 20:02 )

hahahaha
ce mai radem…
ocupat freddy asta

stânga-caviar, dreapta bleagă! a spus: (aprilie 12th, 2023 at 21:23 )

N-are dreptate: în toate satele (de unde le vin lor voturile) se joacă „Supraviețuirea” și „Ești sărac!” în draci! Dac-ar reuși să le scoată pe astea în afara localităților ar fi ceva.
Este incredibil cum, cu război la graniță, declin economic în casă, revoluții industriale 4.0, reconfigurări de poli de putere, auto-intitulații noștri social-democrați se preocupă de asemenea fleacuri!!!

George a spus: (aprilie 12th, 2023 at 22:47 )

Dacă există propunerea legislativă a USR, cum să nu contrapropuna USL o altă variantă? Ghici care va fi votată, să cotcodăcim apoi ce ou mare am făcut.

suga la greu a spus: (aprilie 27th, 2023 at 16:42 )

cred ca e singura data cand sunt de acord cu ceva ce zice psd ( nu ca as fi cu pnl, usr udmr sau aur ). da cred ca toti interlopii astia s-au cam indestulat destul, e momentul sa o suga la greu. cred ca e cazul sa o SUGA LA GREU TOTI INTERLOPII

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Taxe mărite la Timișoara

Guvernul dă peste cap planurile Primăriei! Taxele gândite de municipalitate, crescute mai mult după ce au fost majorate de decizia Executivului

Consiliul Local Timișoara nu va mai putea vota propunerea administrației pentru nivelul taxelor și impozitelor pe anul viitor. Aceasta… pe motive de guvernul Bolojan, care a decis deja să pună pe steroizi valoarea cu care ne vor taxa primăriile, nu doar cea din Timișoara, de anul viitor. Cert este că Primăria Timișoara stabilise și publicase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul dă peste cap planurile Primăriei! Taxele gândite de municipalitate, crescute mai mult după ce au fost majorate de decizia Executivului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

ISHO

Sport vezi arhiva Sport

E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon

Rugbiștii Timișoarei au plecat astăzi spre București pentru finala Cupei României. Meciul pentru trofeu va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 12.00 și va fi transmis în direct de TVR Sport. Alb-violeții vor întâlni CSM Știința Baia Mare, la stadionul Arcul de Triumf. Este reeditarea finalei de campionat, din septembrie, când maramureșenii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIAT oferă oportunități de formare profesională prin Proiectul „Rețea de Succes”

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar, și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, partener, lansează pentru anul 2026 o nouă serie de cursuri de formare profesională gratuite, oferite prin Proiectul „Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș”. Proiectul vizează activarea și îmbunătățirea accesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT oferă oportunități de formare profesională prin Proiectul „Rețea de Succes”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Local Timișoara nu va mai putea vota propunerea administrației pentru nivelul taxelor și impozitelor pe anul viitor. Aceasta… pe motive de guvernul Bolojan, care a decis deja să pună pe steroizi valoarea cu care ne vor taxa primăriile, nu doar cea din Timișoara, de anul viitor. Cert este că Primăria Timișoara stabilise și publicase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul dă peste cap planurile Primăriei! Taxele gândite de municipalitate, crescute mai mult după ce au fost majorate de decizia Executivului
Proiectul de instalare a insulelor ecologice digitalizate, celebrele tomberoane inteligente, care preiau gunoaiele de la populație, pe fracții, pe baza unor cartele, a ajuns la finalul implementării finanțării europene din PNRR. Iar cei ce se ocupă de noul sistem au tras concluzii și au găsit și vinovați pentru că nu a mers totul cum trebuie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine e vinovat pentru nereușita momentană și parțială a proiectului insulelor ecologice pentru deșeuri: Mașinile parcate lângă acestea și graba locatarilor
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş Alin Popoviciu a rămas fără permis de conducere, pentru o perioadă de 90 de zile. Acest lucru s-a întâmplat după ce a fost prins de poliţiştii rutieri conducând maşina peste limita legală de viteză. Începând chiar de astăzi, Alin Popoviciu a rămas fără permis de conducere, pentru o perioadă de trei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămas fără permis, Alin Popoviciu a devenit pieton în timpul liber. La slujbă are şofer
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL) și Centrul Multimedia, în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², beneficiind de sprijinul IEEE Education Romania și al proiectelor Accelerate Future HEI și Erasmus+ LECTURE a găzduit cea de-a X-a ediție a workshop-ului internațional Competențe Digitale 2025: Dezvoltarea competențelor digitale pentru reziliență, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 1000 de participanți la a X-a ediție a unui workshop internațional important la UPT
Rugbiștii Timișoarei au plecat astăzi spre București pentru finala Cupei României. Meciul pentru trofeu va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 12.00 și va fi transmis în direct de TVR Sport. Alb-violeții vor întâlni CSM Știința Baia Mare, la stadionul Arcul de Triumf. Este reeditarea finalei de campionat, din septembrie, când maramureșenii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a depus joi, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, jurământul de credinţă pentru obţinerea cetăţeniei române. Primul demers în acest sens l-a făcut pe 4 iulie 2024. Pe 13 noiembrie, Dominic Fritz, care este şi cetăţean german, a trecut proba de interviu şi a primit aviz pozitiv pentru obţinerea cetăţeniei române....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit oficial cetăţean român: “Ce imens privilegiu să-mi fi putut alege iubirea pentru această țară”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar, și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, partener, lansează pentru anul 2026 o nouă serie de cursuri de formare profesională gratuite, oferite prin Proiectul „Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș”. Proiectul vizează activarea și îmbunătățirea accesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT oferă oportunități de formare profesională prin Proiectul „Rețea de Succes”
Universitatea de Vest Timișoara a derulat un micro-studiu de percepție dedicate evaluării percepției Inteligenței Artificiale (IA) în viața personală și profesională. Cercetarea s-a desfășurat în perioada noiembrie–decembrie 2026, în cadrul proiectului de Internship/Mentorship Flex–UVT, și a inclus un eșantion de 567 de respondenți. Obiectivele studiului au urmărit evaluarea confortului, eficienței și încrederii în Inteligența Artificială,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a cercetat cum percep oamenii interacțiunea cu inteligența artificială
Schimbare majoră în USR în privinţa propunerii pentru portofoliul de ministru al Apărării. Funcţia va fi preluată de actualul ministru al Economiei, Radu Miruţă, cel care exercită ca interimar şi poziţia de ministru al Apărării. În locul său la Ministerul Economiei va veni Irineu Darău. Aminitim că principal favorit pentru Apărare era considerat timişoreanul Sorin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decizii în USR. Radu Miruță trece la Apărare, Irineu Darău preia Ministerului Economiei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.