Povestea formației Pro Musica se transformă într-o docu-dramă. Filmul va fi regizat de Gelu Șfaițer, iar scenariul e scris de Marian Odangiu

Cunoscuta formație rock timișoreană, Pro Musica, va intra în istorie și va fi prezentată și generațiilor viitoare. Activitatea de 50 de ani va fi transpusă în imagini artistice în cadrul unui documentar artistic-muzical cu elemente de docu-dramă, ce are ca temă istoria prezenței grupului timișorean în spațiul culturii române de-a lungul unei jumătăți de secol, de la începutul anilor ’70, până în prezent.

Autorii imnului Revoluției de la Timișoara vor fi personificați în ceea ce va fi producția cinematografică PRO Musica 5.0. Proiectul se întemeiază, în principal, pe evocările, confesiunile și opiniile principalilor componenți ai grupului, filmate în anul 2023, cu o abordare retrospectivă. La acestea se adaugă reconstituirile teatralizate cu actori (docudrama), părerile și mărturiile unor muzicieni care s-au integrat, într-un moment sau altul, în grup, colaboratori, intelectuali, personalități sau simpli iubitori și admiratori ai formației, susținute de un bogat suport sonor și vizual, secvențe de arhivă din concertele grupului și/sau din afara lor, fotografii, videoclipuri, afișe, cataloage, pliante, documente.

”Nu este un semnal de alarmă sau o situație că nu avem bani. De ce nu am lucrat cu oficialitățile statului, suntem în plin ”meci”, are loc Capitala Culturală, dar anul viitor va fi și momentul nostru. Atunci se vor cunoaște mai bine de ce am evitat niște rușini, festivaluri. (…) Ne-am reunit și ne-am mobilizat și am scris un CV al formației, o biografie a componenței numeroase a trupei. Încă mai scotocim arhive de poze, sute de benzi de magnetofon, producții radio, la Electrecord, materiale video arhivate. Cu imaginile e mai greu, erau doar unitățile de ”asalt” ale securității cei care aveau camere. Dar trebuie ca filmul să conțină și imagini de atunci. Încercăm să restaurăm anumite imagini. Asta esti tu, nu ai imagini suficiente, va trebui să realizezi. Am acoperit aproape în întregime plaja de 50 de ani. Mai sunt și muzicieni care au cântat pe perioade mai scurte, care vor apărea în film. Unii au fugit din țară, alții au plecat legal. Și eu am putut pleca, dar am ales să nu plec”, a spus legendarul Ilie Stepan, liderul Pro Musica.

Pe lista de realizatori ai filmului vor apărea Gheorghe Șfaițer – regizor; Vlad Doboș – asistent de regie; Marian Odangiu – autorul scenariului, Valentin Beleiu – editor de imagine și Aurelian Scorobete – grafica cinetică; Rafael Vasilcin și Olimpiu Vuia – directori de imagine.

”Ideea mi s-a părut de la început ceva senzațional, uriaș, dar va fi extrem de greu de făcut. S-au făcut câțiva pași, selectarea copiilor pentru casting, a celor care vor juca rolul componenților. Scenariul îl semnez, dar care nu exista dacă nu era Ilie Stepan, așa cum e el agita, nu ar fi reușit construcția scenariului. (…) Filmul va încerca să recupereze prin intermediul peliculei, 48 de evenimente speciale prin care Pro Musica le-a avut ca efect asupra culturii românești”, a spus și Marian Odangiu.

Filmul este produs de Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei.

Principalele repere ale scenariului se referă la cele cinci etape esențiale din istoria grupului PRO Musica: etapa folk (opera folk ”Creanga de cireș” și piesa ”Glossa”); etapa rock progresiv cu influenţe de ethos naţional şi balcanic (”Zările gri”, ”Poarta de foc” etc.); etapa rockului baroc (opera ”Introducere într-un concert baroc”); etapa cu ample reverberații a piesei ”Timișoara”; etapa marilor concerte de sinteză ale grupului.

Un loc important în economia scenariului îl ocupă consemnarea premierelor absolute ale grupului, în context muzical/cultural național și internațional: prima operă folk din istoria musicii românești; primul concert rock organizat in Romania într-un spital de psihiatrie; participare la toate cele nouă ediții ale Festivalului ”Tim Rock”; singura trupă rock din România a cărei lucrare în versiune scenică a avut parte de 11 vizionări ale cenzurii comuniste şi apoi a fost interzisă; primii muzicieni, componenți ai grupului PRO Musica, ce au cântat în public, în fața a peste 100.000 de manifestanți, împotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu (cu dictatorul la acea dată incă la putere) în primul oraș liber din România (20 decembrie 1989); prima trupă rock a cărei compoziție (piesa ”Timișoara”) a devenit, prin Hotărâre de Consiliu Local, imn oficial al unui municipiu mare (Timișoara); piesa ”Timișoara” este primul disc single privat apărut în România ; cvadruplului album Stepan Project ”Lumina” este primul DVD muzical produs in România care are ca normă de sunet si Dolby Surround 5.1; primul concert rock in aer liber susținut vreodată în Estul Europei, de o maximă complexitate, într-un penitenciar din Europa de Est.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.