Nu urmăresc emisiunile de dezbateri politice a trei televiziuni cu patroni foști sau în actuală stare de agregare penală. Prin urmare, nu am de unde să știu ce se discută pe acolo, dar înțeleg din relatările privitorilor că România TV critică profesorii. Apoi mai aud din alte surse că protestul dascălilor ar putea fi pierdut din controlul tradițional al PSD, știindu-se relația acestui partid cu liderii de sindicat.
O relație mai veche, dar despre care acum se spune că s-ar dezvolta spre direcția AUR. Bazaconie mare, la fel de mare ca asocierea AUR cu USR, argumentul fiind pancartele profesorilor plimbate prin parlament ba de progresiști, ba de „patrioți”. Din toate aceste știri senzaționale nu câștigă nimeni, doar cei pentru care se lansează astfel de știri.
De ce face gălăgie AUR? Pentru profesori? Empatie cu ei? Vor ei un sistem de educație mai performant? La ce i-ar ajuta? De aia au electoratul cel mai neșcolarizat și cel mai ușor de manipulat? Că n-a fost bună școala și acum vor să fie bună, să se deștepte lumea pe viitor. I-ar avantaja asta electoral vorbind? Firește că nu. PSD a trecut și încă mai trece de etapa asta a ținerii alegătorilor într-un stadiu cât mai eficient de prostie. A prins gustul și PNL, atunci de ce i-am crede că este interesat vreun partid care joacă în această scenă de soarta elevilor, a părinților de elevi, de soarta profesorilor, a sistemului de învățământ în general?
Pe de altă parte, noi, cei empatici, ce propunem? Ce propun dascălii, la urma urmelor. Vor dovezi că guvernările se vor apleca spre reformarea Educației. În prima fază, rapid, cu majorări salariale, dar sindicatele nu pot cere doar bani. Ca să le rămânem empatici, protestatarii trebuie să ceară și pentru noi toți, pentru o Românie educată, nu doar pentru salarii mai mari, căci aceste salarii mai mari nu înseamnă neapărat că sistemul se va însănătoși și va da societății, dintr-o dată, înțelepți, pricepuți, performanți, nu numai rebuturi cu diplome.
Iar acest proces prin care guvernul va putea face dovada bunei credințe în reformarea sistemului de învățământ nu se poate derula în câteva zile până la Bacalaureat sau Evaluarea Națională. Până unde se va ajunge? Vor merge profesorii mai departe, până la capăt, pe ideea că astfel ne ajută și pe noi să trăim un viitor mai bun în educație? Sau vor ceda de teama pierderii suportului populației, cam ceea ce așteaptă și guvernarea jucând insensibil, la erodare? Cum poți convinge un profesor ieșit în stradă că vei face un învățământ mai performant, când nu îl poți convinge nici măcar că procentul promis de majorare salarială se va și regăsi în leafă?
De ce s-ar regăsi, dacă procentul din buget legiferat nu a fost respectat un deceniu? Dacă nu sunt bani suficienți de ani de zile pentru a respecta o grilă în buget, de ce ar fi bani de mâine să dai lefuri mai mari? Iar dacă dai lefuri mai mari, pornești morișca, lași iarăși privatul la urmă, să se chinuie să țină pasul cu bugetarul. Toate astea trebuie să se întâmple într-o săptămână? Cum poți convinge liderii și participanții la un protest de așa ceva? Nu se va întâmpla nimic care să semene cu ceva bun în perspectivă, cu o reformă, căci reforma ori nu o știe face mai nimeni aflat la guvernare, ori nu e dorită nici măcar de sindicate. Dacă ea, reforma, ar încerca să rezolve toate problemele sistemului, adevăratele probleme, nu doar cele salariale.
Vor fi supape reglate ca de atâtea ori, vor fi aceleași compromisuri care să valideze cumva munca sindicală, apoi ne vom întoarce la rotative cu semianalfabeți la conducere, la doctorate măsluite, la occidentalii care ne fură avuția și la morcovul din fața măgarului, spațiul Schengen. Nu vom vedea, cu siguranță, cum ne furăm singuri căciula.
Comentarii prin facebook