Mihai Enășescu, eroul din lotul Politehnicii! Sezon fantastic reușit de tânărul portar crescut în spirit alb-violet

A treia opțiune la începutul campionatului, Mihai Enășescu a devenit la scurt timp titular, și nu deoarece era jucător „under” și datorită seriozității sale, a capacității la efort, a celor demonstrate la antrenamente, meciuri amicale și oficiale. Mihai este cu adevărat unul din eroii echipei despre care s-a vorbit destul de puțin, la ce aport enorm și-a adus la îndeplinirea obiectivului, promovarea.

Reporter: Mihai, Politehnica Timisoara a incheiat un sezon excelent, cu o serie impresionantă de 20 de meciuri consecutive fără înfrângere, dintre care 18 te-au avut pe tine în poartă. Cum ai trăit această perioadă?

Mihai Enășescu: A fost o perioadă intensă, cu multă muncă și concentrare. Pentru mine, fiecare meci a fost o provocare și o responsabilitate. Am primit sansa sa contribui la o astfel de serie si sunt foarte mândru de acest lucru, dar și o motivație să continui să cresc.

Reporter: Care a fost cel mai dificil meci din această serie?

Mihai Enășescu: Au fost câteva meciuri complicate ca cele cu Unirea Alba Iulia/ Sanatatea Cluj/ Minaur Baia Mare in care am avut o presiune constantă si au fost destul de solicitante. În astfel de momente am incercat sa imi pastrez echilibrul pentru ca pe teren stapanirea de sine poate face diferenta intre infrangere sau victorie.

Reporter: Politehnica a avut un obiectiv clar: promovarea. Cum ai resimțit această presiune?

Mihai Enășescu: Presiunea este prezenta aproape in fiecare meci, mai ales cand faci parte dintr-o echipa de traditie cum este Poli, dar aceasta presiune este in acelasi timp si un factor motivant pentru un joc mai bun. Suntem un grup unit, știm ce vrem și lucrăm zi de zi pentru asta. Suporterii ne dau intodeauna energie in plus, iar noi încercăm să le răsplătim încrederea printr-un joc care sa se ridice la nivelul asteptarilor.

Reporter: Ești un produs 100% local al Academiei Politehnicii. Ce înseamnă pentru tine acest lucru?

Mihai Enășescu: Înseamnă enorm. Am crescut aici, am fost format aici și acum am șansa să apăr poarta echipei mari. În primul rând aș dori să le mulțumesc în special antrenorilor și conducerii clubului pentru increderea acordata si pentru ca am avut aceasta sansa la care viseaza orice tanar. E un vis devenit realitate și o responsabilitate pe care mi-am asumat-o si sunt gata oricand sa dau totul pe teren si sa fac tot ce tine de mine pentru a-mi ajuta echipa ori de cate ori este nevoie.

Reporter: Hai să vorbim despre pregătire. Cum arată o săptămână obișnuită pentru un portar?

Mihai Enășescu: În principiu, o saptamana completa de antrenamente ar insemna antrenament in fiecare zi, iar fiecare zi difera in functie de tema antrenamentului cu echipa, dar in general e o combinație de antrenamente tehnice si exerciții specifice portarilor, iar antrenorul incearca sa ne puna in permanenta in situatii care sunt intalnite in timpul jocului, in felul acesta reusim sa fim pregatiti atunci cand conteaza cel mai mult. Partea fizica este de asemenea cruciala. Fiecare detaliu contează, mai ales la acest nivel.

Reporter: Ai doar 19 ani și ești în clasa a XII‑a. Cum reușești să îmbini fotbalul de performanță cu pregătirea pentru Bacalaureat?

Mihai Enășescu: Nu e ușor evident, insa mi-am propus de la inceputul anului sa le echilibrez pe cele doua pentru a avea rezultate pozitive pe ambele planuri. Din fericire, in ceea ce consta fotbalul, am avut rezultate mai mult decat bune, iar acum imi voi dedica mai mult timp invatarii pentru Bac. De a lungul anului, zilele mele au constat din mers la antrenamente zilnic, iar seara cand ajungeam acasa studiam cateva ore pentru a-mi insusi mai bine notiuni legate de materiile importante. Consider ca scoala nu trebuie neglijata si oricine isi propune sa aiba succes in viata ar avea un mare avantaj daca ar pune accent si pe scoala.

Reporter: Care este cea mai mare provocare pentru tine în această perioadă?

Mihai Enășescu: Personal, a fost destul de dificil să nu intru in starea aceea de stres data fiind responsabilitatea mare pe care am avut o in cadrul echipei si in acelasi timp necesitatea de a invata mai mult decat obisnuiam pentru a incerca sa nu pierd ritmul de la clasa, dar din fericire am stiut sa-mi gestionez timpul foarte bine, iar aici le voi multumi parintilor si familiei pentru ca au fost cu totii alaturi de mine si m-au ajutat cu orice aveam nevoie. Cred ca aceste perioade de presiune sunt necesare in viata oricarui tanar deoarece prin prisma lor are loc o maturizare interioara de care fiecare avem nevoie.

Reporter: Cum te susțin colegii și profesorii în acest parcurs?

Mihai Enășescu: Fiind elev la Liceul Pedagogic Carmen Sylva, pe sectia de mate-info, care nu este una deloc usoara, nu pot sa nu apreciez suportul venit din partea tuturor. Pe aceasta cale vreau sa multumesc profesorilor si in special doamnei diriginte pentru ca pe toata durata liceului au fost foarte intelegatori cu aceasta pasiune a mea pentru fotbal si m-au inteles si sprijinit. Colegii au o parere foarte buna legata de mine deoarece am putut sa echilibrez ambele domenii, atat scoala cat si fotbalul, si spera ca intr o buna zi ma vor vedea pe scena mare a fotbalului, iar eu cu siguranta nu ii voi uita dat fiind ajutorul si sustinerea primite din partea lor.

Reporter: Dincolo de teren, cine este Mihai Enășescu?

Mihai Enășescu: Sunt doar un tanar normal, care iubește fotbalul si care si-a dedicat toata viata de pana acum acestui sport; in timp ce alti adolescenti sau tineri de varsta mea ies prin cluburi si au un stil de viata mai libertin, eu am ales sa fac sacrificii pentru sport si nu regret niciun moment ca le-am facut.

Dar incerc sa imi fac timp și pentru familie, prieteni și alte hobby-uri, acest timp fiind foarte benefic pentru sanatatea mea si linistea mea interioara. Imi place sa fiu modest, si consider ca asta este una dintre cele mai respectabile calitati pe care le poate avea un om.

Reporter: Ce mesaj ai pentru copiii care visează să devină portari?

Mihai Enășescu: As spune ca cel mai important lucru pe care trebuie sa se bazeze intotdeauna este sa creadă în ei insisi, orice le-ar spune lumea, să muncească mult și să nu renunțe niciodata la visul pe care il urmeaza de cand au inceput fotbalul. A fi portar e un post greu, dar și unul extraordinar. Cu toate ca orice greseala facuta este vizibila imediat, sentimentul ca iti poti salva echipa in cele mai importante momente, si ca poti deveni eroul colegilor si al tuturor este de departe unul dintre cele mai frumoase.

Reporter: Și un mesaj pentru suporterii Politehnicii?

Mihai Enășescu: Nu exista cuvinte suficiente sa-mi exprim gratitudinea pentru ei, iar laudele la adresa lor sunt infinite. Au fost neincetat alaturi de noi, la bine si la greu, iar energia pe care ne-au dat-o din tribune la absolut fiecare meci, in fiecare minut si in fiecare secunda este de-a dreptul ceva special si de admirat. Le mulțumim pentru susținere si promitem ca vom lupta intotdeauna pentru a-i face mandri ca traiesc si respira pentru Politehnica Timisoara, pentru spiritul alb-violet.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

g a spus: (mai 25th, 2026 at 09:47 )

Scuze: „A treia opțiune..” 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.