Ce ne învață 55 de ani de schimbări despre adaptare, succes și iluzia permanenței
Există generații care trăiesc într-o singură lume. Și există generații care ajung să trăiască în mai multe.
La reuniunea care a marcat 55 de ani de la absolvire, m-am reîntâlnit cu colegii care au format prima generație de economiști din Timișoara. În sala aceea nu erau doar foști colegi. Erau zeci de biografii profesionale care traversaseră mai multe lumi decât traversează unii oameni într-o viață întreagă.
Oameni care au studiat economia într-un sistem care nu mai există, au lucrat într-o economie care s-a prăbușit, au trecut printr-o tranziție care a schimbat regulile jocului și au ajuns să vadă începutul unei noi revoluții tehnologice.
În 55 de ani au trăit mai multe economii decât au văzut alții în trei generații.
Când ești tânăr, ai impresia că lumea în care trăiești este stabilă. Că instituțiile vor funcționa la fel, că profesiile își vor păstra regulile și că experiența acumulată va continua să valoreze aproape automat.
Timpul are însă talentul de a demonstra contrariul.
Generația noastră a văzut economia planificată, lipsurile anilor ’80, căderea comunismului, privatizările, apariția economiei de piață, integrarea europeană, globalizarea, digitalizarea și, acum, începutul erei inteligenței artificiale.
Privită de la distanță, această succesiune pare firească. Trăită în timp real, a însemnat adaptare continuă.
Schimbarea locului de muncă. Schimbarea competențelor. Schimbarea regulilor. Schimbarea reperelor. Uneori, chiar schimbarea felului în care vedeai lumea.
Poate de aceea, una dintre cele mai mari iluzii ale prezentului este convingerea că realitatea ar trebui să se adapteze la noi.
O văd peste tot — în politică, în economie, în organizații și în viața de zi cu zi. Sub forme diferite, dar cu aceeași speranță: că lumea va reveni la condițiile cu care ne-am obișnuit.
Numai că realitatea nu funcționează așa.
Poate cea mai importantă lecție pe care o oferă generația noastră nu este despre economie. Este despre schimbare.
Despre faptul că niciun sistem nu durează pentru totdeauna. Nicio perioadă de prosperitate nu este garantată. Nicio profesie nu este ferită de transformare. Niciun avantaj nu rămâne avantaj dacă lumea din jur se schimbă suficient de mult.
Adaptarea nu este o formă de renunțare.
Este felul în care continui să mergi înainte atunci când lumea se schimbă.
Un antreprenor care înțelege că marjele s-au comprimat și caută soluții noi nu renunță la ambiție. O folosește mai eficient.
Un profesionist care învață competențe noi nu își abandonează experiența. O aduce la zi.
O comunitate care identifică problemele și caută soluții nu acceptă pasiv realitatea. Încearcă să o schimbe pornind de la lumea care există, nu de la cea pe care și-ar dori-o.
Diferența pare mică. În realitate, ea îi separă pe cei care rămân relevanți de cei care rămân blocați într-o lume care nu mai există.
La reuniunea noastră nu am văzut doar colegi de facultate.
Am văzut oameni care au trecut prin comunism, tranziție, capitalism, integrare europeană și revoluția digitală fără să știe dinainte ce urmează.
Poate de aceea, după 55 de ani, lecția lor cea mai valoroasă este și cea mai simplă:
Putem negocia între noi.
Putem negocia cu instituțiile.
Putem negocia cu guvernele.
Dar există un adversar care nu negociază niciodată: realitatea.
Iar cei care înțeleg asta la timp nu au neapărat o viață mai ușoară.
Au doar șanse mai mari să rămână relevanți în lumea care vine.
Comentarii prin facebook