Joi, 21 septembrie, între orele 8-19, la intersecția Căii Torontalului cu strada Liege se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din proiectul „Execuție rețele apă și canalizare Timișoara Nord”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Liege, Orșova, Dej și Călan.
Tot pe 21 septembrie, între orele 8-15 se va opri apa în Belinț pentru spălarea rețelei de distribuție și a bazinului de înmagazinare, iar între orele 9-12 se va întrerupe furnizarea apei în Recaș pentru spălarea bazinului de aerare din cadrul stației de tratare.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
„La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, informează Aquatim.
Comentarii prin facebook