Clasa politică din România cred că a strâns din dinți când a legiferat sancționarea condamnaților care se sustrag pedepselor cu închisoarea dacă nu se prezintă la penitenciar în primele șapte zile de la sentința definitivă. Sau a râs, să i se vadă dinții, știind că va scoate o lege pe care Curtea Constituțională o va trimite la corectare, în caz că va fi sesizată. Ați mai auzit de strategia asta în care majoritatea politică dă o lege care ar oferi satisfacție cetățeanului, cum ar fi anularea pensiilor speciale în cazul parlamentarilor, pentru ca mai apoi legea să fie retrimisă spre discutare în Legislativ, din diferite motive? Iar noi cine suntem să analizăm temeiurile unor profesioniști magistrați care dau cu ciocănelul irefutabil?
De data asta, Înalta Curtea de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională tocmai pe subiectul legii povestite pe scurt mai sus. Stai și te crucești ce o fi în capul acestor oameni. Dacă nu e o greșeală voită a legiuitorului pentru a da frumos la populație, fără să se schimbe nimic în confortul condamnatului, care ar putea fi unul dintre ei, atunci ce ar mai putea fi? Prostia cred că se exclude și ea la nivelul ăsta. Facerea pe placul condamnaților ar fi o explicație, iar faptul că ICCJ știe unde a trimis sesizarea, adică la Curtea Constituțională, locul unde se clocesc cele mai politice și inepte decizii, atunci te pune pe gânduri.
Se invocă dreptul la un proces echitabil, dreptul la libertatea individuală și neretroactivitatea legii. Dacă pentru ultima chestiune putem avea ințelegere, pentru celelalte două te apucă durerea de cap. În primul rând ei, judecătorii, ar trebui să fie deranjați că un proces pentru a cărei sentință muncesc atâta vreme plătiți din banul public nu este băgat în seamă de un fugar. Dacă tu judecător decizi pușcărie, de ce îi ceri la Curtea dreptul acestuia de a ignora sentința? Dar mai e o ipoteză.
Mai este și varianta ca niște minți stătute configurează niște scenarii juridice de neconceput nici măcar în state cu tradiție în justiție liberă și de calitate. Și-atunci, aceste minți socot că dacă 0,1% există „șansa” să îi fie deranjat un drept constituțional condamnatului, atunci să se ducă dracului neșansa de 99,9% a familiei victimei lui Mario Iorgulescu, de pildă, de a i se face dreptate pentru pierderea lor. În teorie sună bine, dar la o țară ca România e ca și cum te chinui să faci un șemineu perfect, dar tu nu ai WC-ul în casă.
Sunt de adus de afară peste 100 de fugari. Cei cu gulere albe au cam furat de la stat, adică de la noi. E cazul lui Oprescu, a lui Arsene, Puiu Popoviciu, Alina Bica, „prins Pol” Lambrino, implicați în cazuri de corupție. De ce n-ar avea acești oameni libertatea individuală să nu respecte o sancțiune? Dar așa vom putea gândi și noi ceilalți, dacă primim o amendă de circulație, o decizie de demolarea a unei case neautorizate corect. De ce pentru aceste cazuri „minore” noi nu putem face la fel, să refuzăm sancțiunea în baza unor treburi bine căutate de profesorii în drept?
Deși aceste picături care umplu nu un pahar de amărăciune, ci un ocean, zi de zi, an de an, ar trebui să ne intereseze foarte tare, nu vom reacționa mai deloc atunci când Justiția face aceste jocuri. Amnistia fiscală, amnistia penală, provocarea prescrierilor unor importante acte penale, încercate pe vremea lui Dragnea și mai apoi, toate acestea ar trebui să ne scoată în stradă ca și cum toți deodată am fi furați din buzunar, din marele buzunar. Dar nu o facem, căci mai important acum e târgul de Crăciun din Craiova făcut de primărița Olguța tocmai pentru a nu căuta satisfacția acolo unde nu e bine pentru ei să o cauți.
Ce, n-ați auzit că la Craiova avem unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din lume? Făcut cu mulți bani din impozitele oltenilor, dar nu atât de mulți câți dispar prin incurajarea infractorilor în acest rai al hoților, evazioniștilor și criminalilor numit România.
Comentarii prin facebook